Noi dovezi istorice spun că amazoanele din legendele grecești ar fi putut exista cu adevărat

0
Publicat:

În legendele grecești, amazoanele erau femei extraordinare şi războinice temute, care trăiau la marginea lumii cunoscute. Hercule a trebuit să obțină brâul magic al reginei amazoanelor Hippolyte într-una dintre cele 12 munci ale sale, iar Ahile a ucis o altă regină, Penthesilea, şi s-a îndrăgostit de ea când chipul ei frumos a ieșit din coif, potrivit The Guardian.

Istoricul Bettany Hughes, foto X

Amazoanele, care călăreau și mânuiau arcul, luptau și vânau la fel ca bărbaţii, au fost mult timp învăluite în mituri, dar arheologii descoperă tot mai multe dovezi că au existat cu adevărat.

Săpăturile din mormintele dintr-o necropolă din epoca bronzului din Nakhchivan, în Azerbaidjan, au dezvăluit că femeile au fost îngropate cu arme şi bijuterii. Într-un astfel de mormânt au fost descoperite vârfuri de săgeți, un pumnal de bronz și un buzdugan.

Arheologii au ajuns la concluzia că ar fi putut fi femei amazoane care au trăit acum 4.000 de ani. Aceste femei înfricoșătoare erau renumite pentru societatea lor lipsită de bărbați și pentru abilitățile lor pe câmpul de luptă, în special cu arcul și săgeata.

În lumina noilor dovezi arheologice, istoricul Bettany Hughes a declarat: „Arată că există un adevăr în spatele miturilor și legendelor Greciei antice”.

Ea a spus că aceste dovezi sunt cu atât mai semnificative cu cât sunt legate de descoperirile anterioare. În 2019, în Rusia au fost găsite rămășițele a patru femei războinice îngropate cu vârfuri de săgeți și sulițe, iar în 2017, arheologii armeni au dezgropat rămășițele unei femei care părea să fi murit din cauza rănilor dobândite în luptă, deoarece un vârf de săgeată a fost descoperit în piciorul ei. La începutul anilor 1990, rămășițele unei femei îngropate cu un pumnal au fost găsite în apropierea graniței cu Kazahstanul.

„O civilizație nu este alcătuită dintr-un singur mormânt. Dacă vorbim despre o cultură care traversează Caucazul și Stepa, ceea ce au spus toți anticii, evident că ai nevoie de alte rămășițe”, spune Bettany Hughes.

Structura oaselor confirmă ipoteza

Unele dintre schelete dezvăluie faptul că femeile au folosit arcuri și săgeți în mod frecvent şi, de asemenea, că petreceau mult timp călare.

„Degetele lor sunt deformate pentru că foloseau foarte mult săgețile. Modificările la nivelul articulațiilor degetelor ar fi atât de evidente doar pentru că vânau. Este vorba de o practică susținută. Este foarte interesant faptul că multe dintre dovezile osoase arată, de asemenea, că în timpul vieţii au petrecut mult timp în şa. Pelvisul femeilor este, practic, deschis pentru că ele călăresc. Oasele sunt modelate de stilul lor de viață”- a explicat Bettany Hughes.

În ceea ce priveşte bijuteriile descoperite, istoricul a spus că printre ele sunt coliere din cornalină, ceea ce indică statutul social înalt.

„Corniola este o piatră semiprețioasă. O vezi adesea când oamenii sunt mari preotese sau zeițe. Așadar, este un semn al femeilor cu statut - la fel ca și capetele de buzdugan”, mai spune ea.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune