John Galliano revine pe podiumul prezentărilor de modă, la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

John Galliano va prezenta prima sa colecţie haute couture din ultimii trei ani, pentru casa Margiela, la Londra, pe 12 ianuarie, înainte de a o prezenta la Paris, a anunţat casa de modă a cărei direcţie artistică a fost preluată de designerul vestimentar după mai bine de trei ani de dizgraţie.

Show-ul de modă va avea loc, "în mod excepţional", în capitala britanică, înainte de prezentarea care va avea loc la Paris în timpul săptămânii modei, din perioada 25 - 30 ianuarie, a anunţat casa de modă Martin Margiela, potrivit AFP.

Alegerea a fost explicată prin motive "personale", mai ales că Londra este oraşul în care Galliano a studiat şi a debutat în lumea modei, designerul fiind însă "intrinsec legat de tradiţia" capitalei britanice şi de croitorii de pe Savile Row (stradă din cartierul londonez Mayfair, renumit pentru magazinele de modă, n.r.).

O sută de persoane sunt invitate la acest spectacol, care va avea loc în timpul defilărilor de modă pentru bărbaţi din Londra.

Prezentarea de la Londra va marca revenirea pe podium a creatorului flamboiant, în vârstă de 54 de ani, desemnat în luna octombrie drept director artistic al casei Margiela, concepând colecţiile prêt-à-porter şi haute couture.

Această numire a pus capăt unei perioade de trei ani şi jumătate de tăcere în ce priveşte cariera şi apariţiile publice ale lui Galliano, care a fost demis de casa de modă Dior în 2011 după o serie de comentarii antisemite pe care le-a făcut într-un bar parizian, pe când se afla sub influenţa alcoolului. Comentariile designerului au provocat consternare în lumea modei şi nu numai.

John Galliano a fost condamnat, cu suspendare, de un tribunal din Paris, în septembrie 2011, la plata unei amenzi de 6.000 de euro.

În timpul celor 15 ani petrecuţi la Dior, britanicul a manifestat o fantezie şi o energie creatoare ieşite din comun, punând în scenă defilări somptuoase şi extravagante, dominând imaginea brandului Dior. Colaborarea creatorului cu casa Margiela, marcă recunoscută pentru avangardismul său, este aşteptată cu nerăbdare în lumea modei.

În timpul celor trei ani şi jumătate de "excomunicare" din lumea modei şi din viaţa publică, Galliano a vorbit despre el însuşi cu câteva ocazii: a creat rochia de mireasă a prietenei sale Kate Moss, în vara anului 2011, şi a adus o notă personală foarte remarcată în cadrul unei prezentări a lui Oscar de la Renta, în timpul Săptămânii Modei de la New York, în februarie 2013.

În mai, John Galliano a fost numit director artistic pentru L'Etoile, cel mai mare lanţ de magazine de produse de înfrumuseţare din Rusia.

Prezentările colecţiilor lui Galliano au fost considerate vreme de mulţi ani drept apogeul Săptămânii Modei de la Paris.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro