H&M retrage un accesoriu din magazine pentru că a jignit aborigenii din Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bentiţa H&M din imagine a fost retrasă din magazinele canadiene FOTO H&M

Compania suedeză de retail a anunţat, vineri, că retrage o bentiţă din pene din magazinele sale din Canada, după ce a primit o serie de plângeri care reclamau accesoriul ca fiind „jignitor” pentru aborigeni.

Accesoriul cu pricina, o bentiţă roz cu pene şi flori, făcea parte din colecţia de vară numită „H&M Loves Music”. „Festivalurile de muzică înseamnă să experimentezi cu moda şi să te îmbraci conform personalităţii tale. Şi, de cele mai multe ori, sunt bazate pe accesorii”, a explicat Emily Scarlett, purtătoarea de cuvânt a companiei.

Dar se pare că acest lucru nu a impresionat chiar pe toată lumea, de vreme ce lanţul de magazine a primit trei plângeri, în urma cărora reprezentanţii companiei s-au hotărât să retragă produsul.

„Bineînţeles că n-am vrut să ofensăm pe nimeni sau să părem insensibili în vreun fel. Întotdeauna am avut grijă de clienţii noştri”, a spus Scarlett.

Kim Wheeler (foto), un aborigen Ojibwa-Mohawk din Winnipeg, Manitoba, a scris companiei că produsul în valoare de 15 dolari este o bătaie de joc la adresa culturii sale. „Primul meu instinct a fost să le cumpăr pe toate şi să le arunc la gunoi”, a spus Wheeler. Şi-a dat seama că nu este dispusă să cheltuiască atâţia bani pentru a demonstra o idee, aşa că a contactat compania. 

„Bentiţele de acest gen sunt purtate de căpeteniile comunităţilor noastre. Sunt un simbol al respectului şi al onoarei şi nu ar trebuie vândute ca nişte accesorii drăguţe. Oamenii din comunitatea mea au luptat cu toată această atitudine de hipster până acum”, a spus aceasta.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani