Gisele Bundchen, cel mai bine plătit model din lume. Cât câştigă brazilianca într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modelul brazilianeste prezentă în Topul 100 al celor mai influente celebrităţi din 2014

Gisele Bundchen a fost desemnată, pentru al şaptelea an consecutiv, cel mai bine plătit model din lume, potrivit unui clasament întocmit de editorii revistei Forbes.

Brazilianca, mamă a doi copii, a câştigat aproape 35 de milioane de euro în ultimele 12 luni, adică în jur 95.000 de euro pe zi. În contul supermodelului au intrat 285 de milioane de euro de la începuturile carierei sale şi până în prezent.

De altfel, Gisele este singura vedetă a Braziliei prezentă în Topul 100 al celor mai influente celebrităţi din 2014, întocmit de revista Forbes.

Este cel de-al 14-lea an consecutiv în care supermodelul figurează în acest clasament, devenind o prezenţă obişnuită, notează editorii publicaţiei. Bundchen a fost nominalizată chiar şi în 2004, când a anunţat că face o pauză în carieră, dar, cu toate acestea, a reuşit să câştige aproape 7,8 milioane de euro.

Imaginea unor branduri de succes

Ultimele 12 luni au fost cele mai bune din carieră pentru Gisele, ea câştigând cele mai mari sume de bani, potrivit estimărilor Forbes. Succesul ei financiar se datorează unor contracte foarte avantajoase semnate cu H&M, Chanel, Carolina Herrera şi Louis Vuitton. După momentul în care a fost finalizat topul Forbes, în urmă cu o lună, brazilianca a câştigat alte două contracte importante, cu Emilio Pucci şi Balenciaga.

Gisele este, de asemenea, imaginea unor branduri din Brazilia şi a unor companii precum Falabella, un magazin din Chile, sau Fidelia, un brad de lenjerie coreean. Modelul în vârstă de 33 de ani are o colecţie de sandale care-i poartă numele. Aceasta a fost creată de Grendene şi se bucură de succes atât în Brazilia, cât şi peste hotare.

De curând, Gisele a semnat o colaborare cu brandul Hope, replica braziliană a celebrei mărci Victoria’s Secret, şi va avea propriul brand de lenjerie intimă. În 2011, modelul şi-a lansat o linie de produse cosmetice, Sejaa Pure Skincare. Per total, produsele care-i poartă numele generează vânzări anuale de peste 700 de milioane de euro.

Care este secretul lui Gisele

Cum a reuşit să se menţină în topuri în tot acest timp? „Sunt mii de modele care nu reuşesc în carieră. Trebuie să fii frumoasă, energică şi isteaţă“, spunea designerul Domenico Dolce într-un interviu acordat publicaţiei britanice The Independent. „Dacă nu-ţi pui creierul la contribuţie, nu vei supravieţui. Gisele nu s-a schimbat peste ani: vorbeşte mult, este amuzantă şi nu se teme să spună ce gândeşte“, completa partenerul său, Stefano Gabbana.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă