FOTO Moda străzii: Bucureşteni optimişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aprilie este o lună capricioasă, din care nu lipsesc zilele înnorate şi ploioase. Chiar şi aşa, bucureştenii păstrează spiritul primăvăratic în suflete şi ies la plimbare, îmbrăcaţi lejer, în parc sau în Centrul Vechi, alături de persoana iubită, de prieteni sau de patrupedul jucăuş.

„Orice animal, ca şi un copil, ţi-aduce numai bucurie. În afară de faptul că o să-ţi distrugă cam tot prin casă“, a spus ea. 

„N-ai avut căţel niciodată? Trebuie să-ţi iei. Sau pisică“, a zis el. 

„Povesteşte-mi un moment foarte fericit din viaţa ta.“

„Era a doua oară când mergeam la prietenul meu, care stă în Târgu Mureş. Am parcurs peste 350 de kilometri în opt ore. Însă a meritat, pentru că am ajuns la fix de ziua lui, la 12:00 noaptea. M-a luat în braţe aşa cum numai el poate să mă ia, făcându-mă să-mi doresc să nu mă mai lase niciodată.“

„Sunt foarte creativă. Sunt arhitect.“

„Care-i partea cea mai frumoasă în a fi arhitect?“

„De fapt, fac mai mult amenajări interioare. Îmi place faptul că de fiecare dată mă pot reinventa şi-mi pot depăşi limitele.“

„Un lucru care-mi place la mine? Culoarea părului meu, pentru că-i naturală!“

„Am văzut o reclamă despre oameni nebuni şi despre un şofer de taxi care ducea oamenii gratis. Taxi Gratis se numeşte. Reclama respectivă e genială. Trebuie neapărat s-o vezi. Atunci am avut un moment, aşa, de fericire.“

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”