File necunoscute din istoria românilor. Fanariotul la un pas de a înființa un Regat Dacic la începutul secolului al XIX-lea

Domnul fanariot Constantin Ipsilanti a fost protagonistul unui episod inedit al istoriei românilor. Ajuns în fruntea Principatelor Române cu șase decenii înaintea lui Alexandru Ioan Cuza, a fost la un pas de a realiza un „Regat al Daciei” care urma să cuprindă inclusiv Serbia.

Istoria românilor este presărată cu momente inedite, multe total necunoscute publicului larg. Unul dintre acestea a fost realizarea unui „Regat al Daciei” cu șase decenii înainte ca Alexandru Ioan Cuza să devină domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. Acest regat dacic ar fi trebuit să cuprindă Moldova, Țara Românească și Serbia.

Acest proiect politic a fost la un pas de a fi pus în practică, în condițiile în care, în anul 1806, timp de câteva luni, Moldova și Țara Românească au fost unite, având același domnitor, pe Constantin Ipsilanti. Este unul dintre cel mai puțin cunoscute momente din istoria românilor, când cele două Principate au fost efectiv unite sub același sceptru. Era pentru a doua oară în istoria românilor, după unificarea efemeră din timpul lui Mihai Viteazul. 

Visul unui fanariot intelectual și rebel

Visul „Regatului dacic” i-a aparținut lui Constantin Ipsilanti, un fanariot care a domnit la începutul secolului al XIX-lea atât în Moldova, cât și în Țara Românească. Constantin Ipsilanti s-a născut în anul 1760, la Constantinopol, ca majoritatea fanarioților, fiind fiul lui Alexandru Ipsilanti, un alt fanariot ajuns pe tronul Principatelor Române în secolul al XVIII-lea.

Alexandru Ipsilanti, tatăl lui Constantin, a fost un fanariot educat, reformator, care de altfel a dat și un cod de legi cât a fost domn în Țara Românească. Pe fiul său Constantin l-a dat să învețe carte cu intelectuali renumiți ai vremii, printre care Ignaz Raicevich, Franz Joseph Sulzer, Iosif Moesiodax sau abatele Leonardo Panzini. Constantin a devenit un fanariot educat, cunoscător a mai multor limbi străine și om crescut în spiritul occidental. Și-a început cariera, la fel ca tatăl său, ca mare dragoman otoman, adică un ajutor al ministrului de externe al Înaltei Porții.

Din această funcție, Constantin Ipsilanti a cunoscut lumea și a început să întrețină legături cu reprezentanți ai marilor puteri ale vremii. Din start a fost atras de Imperiul Țarist și, deși era supus al Imperiului Otoman, a început să poarte corespondență secretă cu rușii. De altfel, Constantin Ipsilanti a fost un rebel. A fost un susținător al eliberării Greciei de sub stăpânire otomană și a conspirat în acest sens cu conaționalii săi greci. A fugit la Viena pentru a scăpa de otomani, dar este iertat de sultan în schimbul unor daruri consistente și a influenței tatălui său, primind, în 1799, tronul Moldovei. 

Domnitorul pus de turci era de fapt filo-rus

Constantin Ipsilanti a domnit în Moldova în perioada 1799-1801. Chiar și oferindu-i domnia, otomanii nu se pot baza pe buna credință a lui Constantin Ipsilanti, acesta fiind un filo-rus convins. Acesta, încă din timpul dragomanatului, a susținut interesele țarului în detrimentul otomanilor. Casa acestuia, așa cum arată contemporanii, devenise un loc de întâlnire al agenților ruși. Tocmai de aceea, turcii îl înlătură de pe tronul Moldovei.

Din 1802 însă, rușii capătă dreptul de a interveni în numirea și menținerea domniilor din Principate. Evident, țarul forțează numirea lui Ipsilanti ca domnitor al Țării Românești. Tot cu intervenția rușilor, Constantin Ipsilanti este numit domn pe un termen de șapte ani, o perioadă record pentru un fanariot.

Deși își începe domnia de bun augur, achitând datoriile către Înalta Poartă, pe parcurs, Constantin Ipsilanti se dovedește un risipitor al banului public. Organizează banchete, petreceri, plătește tot felul de aventurieri occidentali ca sfetnici și, în plus, pune noi taxe apăsătoare pentru a face față traiului de lux, asemeni curților europene, ba chiar a constituit și o armată de aproximativ 10.000 de oameni, după model occidental, cu uniforme costisitoare.

La toate acestea s-au adăugat inundațiile, dar și jafurile constante ale cârjaliilor Pașei de Vidin, Pazvantoglu. Nemulțumiți de susținerea fățișă a țariștilor și de conspirațiile sale pro-ruse, otomanii, incitați și de generalul Sebastiani, amasadorul francez la Constantinopol, decid înlocuirea lui Constantin Ipsilanti. Domnul a fost mazilit și la un pas de a fi ucis de turci, însă reușește să fugă în Rusia. 

Regatul Daciei, un vis efemer

Rușii au reacționat imediat la această schimbare a domnilor din Principate, decizie luată unilateral de otomani, încălcând prevederile tratatului din 1802. De altfel, țarul abia aștepta să invadeze Principatele, zone pe care dorea să le transforme, la un moment, dat în gubernii.

La 16 octombrie 1806, generalul rus Michelson intra, în fruntea trupelor, în Moldova. Cetățile apărate de otomani cad fără luptă. În luna decembrie, armata rusă ocupă și Țara Românească, ajungând la București.

Constantin Ipsilanti este adus din Rusia și înscăunat ca domn al ambelor Principate. Era pentru prima dată în epoca modernă când Țările Române aveau același domnitor, fiind, în fapt, un fel de unificare. Visul lui Constantin Ipsilanti devenea realitate. Acesta spera, cu ajutorul rușilor, să devină un rege al Daciei, adică un stat format din unirea Moldovei cu Țara Românească, dar și cu Serbia.

De altfel, Constantin Ipsilanti a și emis mai multe documente ca domn al țărilor unite ale Moldovei și Valahiei. Evident, acest stat, cu ajutorul rușilor, urma să scape de suzeranitatea otomană.

„Vodă Ipsilanti avea un vis de a uni întreaga Moldovă cu Țara Românească și Serbia într-un regat al Daciei”, mărturisea și Summerers, consulul englez la București. Rușii agreau acest plan, mai ales că se gândeau la un stat-tampon în fața expansionismului napoleonian, dar și ca o barieră în fața austriecilor și otomanilor. Ba chiar doreau să-l pună în practică odată cu anul 1830. 

„Principatele trebuie să constituie un stat-tampon, independent faţă de Austria, ca şi de Rusia, un perete despărţitor între ambele puteri creştine, dar şi între ele şi Turcia”, preciza la acea vreme generalul Michelson.

Planurile erau cunoscute inclusiv în Franța napoleoniană.

Visul lui Ipsilanti s-a spulberat însă în 1807. Imperiul Napoleonian ajunsese la apogeul său, mai ales după bătălia de la Friedland. Prusia și Austria erau îngenuncheate. La Tilsit, în anul 1807, țarul Alexandru I preferă să se înțeleagă cu Napoleon, fiind de acord cu blocada împotriva britanicilor, dar și cu retragerea trupelor rusești din Principate.

Vodă Ipsilanti nu are de ales decât să plece odată cu rușii, pentru a nu fi ucis de turci. În 1807, după aproape un an de domnie asupra Moldovei și Valahiei, planul Regatului Daciei lua sfârșit. Rușii se vor război din nou cu Napoleon, dar își vor schimba planurile asupra Principatelor, adică în loc de stat-tampon, vor dori să le guverneze ca pe o provincie țaristă. După ce-i înving pe turci, presați de Napoleon, țariștii se vor mulțumi cu jumătate din Moldova, adică cu Basarabia, pe care o vor transforma în gubernie. Constantin Ipsilanti moare la Kiev în 1816.