Dramatism, accente punk şi influenţe vintage la Săptămâna Modei de la Milano

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După „revoluţia“ prêt-à-porter din New York şi Londra, a venit rândul italienilor să-şi arate măiestria în croieli şi ţesături care vor impune trendurile modei urbane în acest an. Săptămâna Modei s-a mutat de miercuri la Milano şi a adus în lumina reflectoarelor creaţiile semnate Prada, Fendi şi Gucci.

Designerii italieni şi-au regizat propriul film dedicat textilelor, în care romantismul şi eleganţa au „învăluit“ podiumul şi au adus în prim plan siluete voluptuoase şi accente dramatice.

„Diferenţele între evenimentul desfăşurat la Londra şi trendurile italiene expuse se rezumă la înălţimea tocului şi nu la lungimea rochiei. Balerinii, încălţările joase şi piesele vestimentare de inspiraţie masculină corespund cerinţelor capitalei britanice. În Italia, povestea modei ia o altă formă“, scrie jurnalistul Simon Chilvers pentru publicaţia „The Guardian“.

Femeile fatale defilează pentru Gucci

„Fetiş“ a fost cuvântul ce a descris cu minuţiozitate piesele semnate de Frida Giannini, directorul de creaţiei al casei italiene. „Femeia Gucci seduce cu ajutorul aerului dramatic pe care îl afişează“, a explicat Giannini.

Accesoriile au fost inspirate de esteticul agresiv, al cărui ambasodor este nimeni altul decât sculptorul Jones Allen. „Arta promovată de britanic mizează pe accentele gotice, dure“, a adăugat ea.

Una dintre ţinutele Gucci expuse pe podiumul italian. FOTO AFP

Sexul şi extravaganţa vând orice. Totuşi, pentru ca succesul să fie garantat, misterul şi unele rezerve trebuie incluse în planul de marketing, iar directorul Gucci a înţeles perfect acest principiu al pieţei. Rochiile transparente, penele şi croielile ce au promovat nudul au fost expuse alături de ţinutele simple, precum fusta creion şi pantalonii cu talie înaltă. La Milano, linia Gucci a fost sinonimă unui melanj de materiale, culori şi stiluri. Reţeta succesului a fost sigură, pentru că avangarda şi clasicul au mers mână în mână.

Punk şi blană pentru Fendi

O altă colecţie ce a sfidat canoanele modei şi s-a dezis de prudenţă sau de simplitate a fost linia vestimentară creată pentru casa Fendi de Karl Lagerfeld.

„Atmosfera la show-ul casei de modă Fendi a fost una mistică, cu influenţe tribale“, a explicat editorul de modă Lisa Armstrong pentru „The Telegraph“.Lagerfeld a mers pe ipoteza conform căreia în modă nu există jumătaţi de măsură şi a reuşit să aducă pe podiumul de la Milano, ca şi în 2012, rochii şi paltoane de inspiraţie sălbatică. Fragilitatea nu şi-a găsit corespondentulul în piesele create de atelierul Fendi, pentru că ţinutele de blană, pielea şi accentele punk au fost cuvintele-cheie ale colecţiei. Mesajul transmis de Kaiser-ul modei (împărat- n.r) a fost unul clar: luxul şi excentricul vor dicta trendurile cosmopolite ale acestui an.Show-ul regizat de Karl Lagerfeld. FOTO Reuters

Anii ʼ50 în casa Prada

„Gândul ce mă preocupă, atunci când creez o nouă colecţie, este modul în care principiile politice decid ceea ce trebuie să fac. Nu poţi fi prea romantic sau prea feminin...totul trebuie să aibă o notă obraznică“, a spus Miuccia Prada, designerul casei de modă italiene.„Prada a încercat să creeze o relaţie intimă între haine şi femininate şi a adus pe podiumul de la Milano eleganţa specifică anilor ʼ50“, a scris editorul de modă Lisa Armstrong.Una dintre ţinutele vintage expuse de Prada. FOTO AFP

Tema show-ului a pus în evidenţă frumuseţea pură şi „eleganţa crudă“. Modele cu părul ud au defilat în ţinute vintage inspirate de o modă liberă, cu piese vestimentare lejere. „Am vrut ca totul să arate un pic distrus, astfel încât hainele să nu pară prea scumpe sau exclusiviste“, a concluzionat Miuccia Prada.

O altă ţinută a casei de modă italiene. FOTO AFP

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică