De ce l-au vrut marii preoți evrei mort pe Iisus Hristos. Aceștia i-au cerut lui Pilat din Pont să-l crucifice deși acesta nu-i găsea nicio vină

Răstignirea lui Iisus Hristos, petrecută cel mai probabil într-o zi de vineri a anului 33 d.Hr., rămâne unul dintre cele mai dramatice momente ale istoriei. Deși sentința a fost semnată de Pilat din Pont, presiunea decisivă a venit din partea liderilor religioși ai vremii, care vedeau în El un pericol major și au cerut pedeapsa capitală rezervată, în acele timpuri, exclusiv rebelilor.

Iisus Hristos a murit răstignit pe cruce, într-o zi de vineri, probabil 3 aprilie, a anului 30 sau 33 d Hr. Deși nu făcuse nimic, nu incitase la revoltă, nu comisese nicio infracțiune sau act de trădare, a primit una dintre cele mai dure, sadice și imfame pedepse din Imperiul Roman. Cei care l-au condamnat și crucificat au fost romanii, stăpânii Iudeei de la acea vreme, dar cei care au cerut cu mare insistență moartea lui Iisus, aproape șantajându-l pe Pilat, au fost saducheii, adică elita preoțimii evreiești. Ei au cerut expres și modul în care să fie executat Hristos. De ce îl ura atât de mult clasa sacerdotală evreiască pe Iisus? Cu ce le greșise atât de mult, încât să ceară cea mai dură pedeapsă pentru acesta? Primul răspuns ar fi, „pentru că așa era rânduit, iar Iisus trebuia să moară pentru a răscumpăra păcatele omenirii”. Dincolo de această viziune fatalistă, oamenii de știință dar și teologii au încercat să răspundă la aceste întrebări, pe baza studiului Scripturilor dar și a istoriei societății evreiești de la început de mileniu. 

„Să-L răstignesc pe Împăratul vostru?”

„Pilat L-a luat pe Isus şi a pus să-L biciuiască. Soldaţii au împletit o coroană de spini, I-au aşezat-o pe cap şi L-au îmbrăcat într-o mantie purpurie. Ei veneau la El şi-I ziceau: „Salutare, Împărate al iudeilor!” Şi-I dădeau palme.

Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: „Iată, vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El!” Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Pilat le-a zis: „Iată Omul!” (Ecce Homo) Când L-au văzut, conducătorii preoţilor şi gărzile au strigat: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” Pilat le-a răspuns:  „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, pentru că eu nu găsesc nici o vină în El!” Iudeii au insistat:  „Noi avem o Lege şi potrivit cu Legea aceasta El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.” Când Pilat a auzit aceste cuvinte, s-a temut şi mai tare. A intrat din nou în pretoriu şi L-a întrebat pe Isus: „De unde eşti?” Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. Atunci Pilat I-a zis: „Nu vorbeşti cu mine? Nu ştii că am autoritate să Te eliberez şi am autoritate să Te răstignesc?” 

Isus i-a răspuns: „N-ai avea nici o autoritate asupra Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea cel ce Mă dă pe mâna ta are un mai mare păcat.” De atunci Pilat căuta să-L elibereze, însă iudeii strigau: „Dacă-L eliberezi, nu eşti prieten al Cezarului! Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului!” Când a auzit Pilat aceste cuvinte, L-a dus afară pe Isus şi s-a aşezat pe scaunul de judecată, în locul numit „Pavajul de piatră”, iar în aramaică: „Gabbatha”. Era Ziua Pregătirii Paştelui, cam pe la ceasul al şaselea. Pilat le-a zis iudeilor:  „Iată-L pe Împăratul vostru!” Ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!”

Pilat i-a întrebat: „Să-L răstignesc pe Împăratul vostru?” Conducătorii preoţilor au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezar!” Atunci Pilat L-a dat pe mâna lor ca să fie răstignit”, se arată în Noul Testament, în Evanghelia după Ioan. 

Cam așa descriu Scripturile momentul condamnării lui Iisus la moarte. Practic, liderii religioși evrei au cerut insistent lui Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei, să-l crucifice pe Hristos. Ba chiar i-au sugerat că ar fi trădător dacă l-ar elibera pe Iisus. Și asta în condițiile în care, guvernatorul roman a mărturisit deschis liderilor religioși ai evreilor că nu avea niciun motiv să-l condamne. Ba chiar i se părea inofensiv. Ce s-a întâmplat de saducheii doreau cu atâta ardoare moartea lui Iisus?

Născut într-o lume tulbure, divizată și conflictuală

Lumea în care a trăit Iisus a fost un adevărat „cazan sub presiune”, gata oricând să explodeze. Iudeea secolului I d Hr se afla sub ocupație romană iar tensiunile sociale și religioase erau în creștere. 

După cucerirea regiunii în anul 63 î.Hr. de către generalul Pompei cel Mare, Roma a instaurat un sistem de conducere indirectă, preferând să guverneze prin regi locali loiali, sau mai bine zis, regi clientelari. Acest control nu era doar militar, ci și economic. Populația locală era supusă unui regim de taxe și impozite, ceea ce genera nemulțumiri și tensiuni constante. Deși romanii permiteau o anumită autonomie religioasă, orice formă de revoltă era reprimată cu severitate. Iar religia juca un rol important în Iudeea.

Pentru evrei, împăratul roman nu era divin și nu îl recunoșteau a autoritatea spirituală supremă. Iahve sau Dumnezeu, cum spunem noi, era deasupra împăratului ca influență, ceea ce genera probleme de autoritate pentru romani. Din punct de vedere social, Palestina era profund divizată. Existau diferențe majore între elitele religioase și populația de rând, între cei bogați și cei săraci. Taxele impuse de romani, dar și de autoritățile locale, apăsau greu asupra țăranilor și meșteșugarilor. În acest climat au apărut și mișcări de rezistență, unele pașnice, altele violente. Grupări precum cea a zeloților promovau revolta armată împotriva Romei, în timp ce alte curente preferau izolarea sau reformarea religioasă.

„Imperiul Roman nu era o democrație, ci un sistem de extracție a resurselor. Țăranul din Galileea trăia la limita subzistenței, fiind presat între taxele datorate Romei și zeciuielile cerute de Templul din Ierusalim. Iisus nu a apărut într-un vid spiritual, ci într-o criză economică profundă”, preciza John Dominic Crossan, istoric specializat în Noul Testament.

Religia ocupa un loc central în viața evreilor. Templul din Ierusalim era nu doar un loc de cult, ci și un simbol al identității naționale. Totuși, și aici existau diviziuni: fariseii, saducheii și esenienii interpretau diferit legea și tradiția. În acest context tensionat, ideea venirii unui Mesia, un salvator trimis de Dumnezeu, era larg răspândită.

Mulți evrei sperau într-un lider care să elibereze poporul de sub dominația romană și să restaureze gloria lui Israel. În această lume mesajul propovăduit de Iisus era diferit de cel așteptat de mulți contemporani. În locul unei revolte politice, el propune o transformare spirituală, centrată pe iubire, iertare și dreptate interioară. Ceea ce l-a făcut să nu fie acceptat de o bună parte a zeloților care credeau în puterea armelor și nu a iubirii în luptele lor cu romanii, dar nici de saduchei, farisei și alte grupuri religioase care se simțeau amenințați în conservatorismul lor, de ideile inovatoare ale lui Iisus. Aici ar fi punctul de plecare al înțelegerii condamnării lui Iisus. Hristos venea cu niște concepții și idei filosofico-teologice cu mult peste înțelegerea societății din acea perioadă. 

„Este mai de folos să moară un singur om pentru popor decât să piară tot neamul”

Cei care au orchestrat prinderea și mai apoi presiunea asupra autorităților romane de a-l ucide pe Iisus au fost saducheii. Aceștia erau o grupare religioasă și politică importantă în iudaismul din perioada celui de-al Doilea Templu (aprox. secolele II î.Hr. – I d.Hr) și erau în principal membri ai elitei, adică preoți de rang înalt și familii bogate din Ierusalim. Mulți dintre ei erau implicați direct în conducerea templului și aveau influență în Sinderiu. Acest Sinedriu a fost instituția supremă religioasă, legislativă și judecătorească a poporului evreu în perioada antichității, în special în timpul ocupației romane. Era format din 71 de membri, din trei categorii principale: saduchei, lideri tribali și lideri de familii aristrocratice puternice și cărturarii, experți în legea mozaică (în special farisei). 

Sinedriul avea un rol complex. Pe de o parte interpreta Tora și stabilea ritualurile pentru Templul din Ierusalim, iar de cealaltă parte judeca delicte grave, precum blasfemia, idolatria sau falsele profeții. Nu în ultimul rând reprezenta interfața dintre poporul evreu și romani. Deși aveau autonomie internă, romanii le limitaseră dreptul de a executa pedepse cu moartea fără aprobarea guvernatorului Iudeei. Ei bine acești saduchei controlau Sinedriul, deci aveau o influență covârșitoare. Ei se deosebeau de alte grupuri religioase, cum ar fi fariseii, prin faptul că acceptau doar Legea Scrisă, adică Tora, respingeau tradițiile orale dezvoltate de alți învățați, nu credeau în existența îngerilor, viața de după moarte și învierea morților. Totodată, saducheii erau mai deschiși colaborării cu autoritățile romane, pentru a menține stabilitatea și poziția lor privilegiată. Saducheii nu l-au privit cu ochi buni pe Iisus încă de la început. În primul rând, erau mâniați pentru că le amenința tradițiile și modul de viață conservator. Nu acceptau ideile noi și revoluționare ale lui Iisus, dincolo de litera Torei.

Nu suportau faptul că mânca alături de „păcătoși” și se asocia cu cei pe care societatea vremii îi marginaliza. Popularitatea sa extraordinară risca să le dea peste cap întregul sistem dar și privilegiile. Iisus, cu ideile și noile sale concepții teologice, devenea un atentat la lumea conservatoare a saducheilor și așa serios amenințată. Saducheii pierduseră legătura cu poporul, deveniseră o elită conservatoare care pactizase cu inamicul (romanii) pentru a-și menține privilegiile. Popularitatea lor era în cădere liberă. Și simțeau că Iisus pune umărul în mod decisiv la asta, prin predicile și noul său mod de a interpreta viața și credința. Mesajul lui Iisus, centrat pe iubire, iertare și o relație directă cu Dumnezeu, a fost perceput de unii lideri ca o provocare la adresa autorității lor. Criticile sale față de ipocrizia religioasă și accentul pus pe esența credinței, mai degrabă decât pe ritualuri stricte, au generat tensiuni.

Pentru o parte dintre conducătorii religioși, popularitatea crescândă a lui Iisus putea destabiliza ordinea existentă. Mulțimile care îl urmau și îl considerau posibil Mesia ridicau îngrijorări legate de pierderea controlului spiritual și social. Mai presus de toate, L-au urât pentru că pretindea că este Fiul lui Dumnezeu și, de fapt, egal cu Dumnezeu Însuși. Ei nu I-au putut recunoaște autoritatea și identitatea divină.

Au și găsit prilejul perfect de a-l ancheta și judeca. Și anume pentru blasfemie. „Din ziua aceea au hotărât să-L omoare( saducheii)”, arată Evanghelia după Ioan (11:53). De altfel, saducheii se temeau și de romani. Aceștia credeau că orice mișcare mesianică ar putea provoca reacții dure din partea romanilor. „Este mai de folos să moară un singur om pentru popor decât să piară tot neamul”, preciza Caiafa, citat în Evanghelia după Ioan (11:50).  Tocmai de aceea, Iisus a fost chemat în fața Sinedriului pentru a da explicații și a se apăra pentru acuzația de blasfemie. „Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua și locul, și neamul”, spuneau saducheii conform Evangheliei după Ioan.

„Pentru Geza Vermes, procesul și răstignirea lui Isus au fost determinate de ceea ce acesta a spus și a făcut la Templul din Ierusalim în ultimele sale zile. Acest context a contat mai mult decât mesajul sau reputația sa. Chiar dacă Isus se promova ca Mesia sau, în ochii lui Pilat, ca „Rege al Iudeilor”, grupul său de adepți era aparent mic și îi lipseau mijloacele pentru a deveni unul. Însă, în incinta aglomerată a Templului în timpul Săptămânii Paștelui, o astfel de atitudine putea deveni, în mod previzibil, volatilă și fatală”, preciza istoricul  Nathanael Andrade în „Pilate s Legal Path to crucifyng Jesus”.

Cercetătorii nu-l absolvă de vină nici pe Pilat. Acesta l-ar fi crucificat pe Iisus fiindcă a considerat comportamentul său în Templu, drept sfidător. Mai ales înaintea Paștelor. „În lucrarea Killing the Messiah (Uciderea lui Mesia), susțin că Pilat a clasificat conduita lui Isus în incinta Templului, în timpul ultimei sale săptămâni de Paște, drept un comportament criminal demn de răstignire”, adăuga Nathanael Andrade în „Pilate s Legal Path to crucifyng Jesus”.