De ce a fost Iliescu îndepărtat de Ceaușescu. Secretele „divorțului” dintre dictator și „băiatul său de suflet”

Unul dintre misterele istoriei contemporane o reprezintă schimbarea relației dintre Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu. Băiat de suflet al fostului dictator și un apropiat al ceaușeșitlor, Iliescu a fost brusc marginalizat. Cu toate acestea a fost mereu menținut în funcții de conducere. 

Ion Iliescu, primul președinte al României post-decembriste a fost un activist dedicat al regimului comunist, un „copil minune” al partidului care avansa în funcții ca-n basme, adică într-un an cât alții nici într-o viață. A fost băiatul de suflet al lui Nicolae Ceaușescu având o relație extrem de apropiată cu familia dictatorului, însoțindu-i în delegații oficiale sau în vacanțe, alături de alți nomenclaturiști de vază ai PCR. Cu toate acestea după o șase ani de ascensiune fulminantă în preajma lui Ceaușescu, Ion Iliescu a fost mazilit brusc. Cariera strălucită de nomenclaturist i-a fost întreruptă și trimis să dețină funcții mai puțin importante, prin țară.

A nu se înțelege, cum precizează mulți specialiști, că Iliescu a fost vreun dizident sau vreo victimă a regimului. În niciun caz. Revoluția l-a prins tot într-o funcție de conducere. Dar cu toate acestea era evident că între el și Ceaușescu exista o încordare și o dorință a dictatorului de a-l scoate din cărțile puterii pe fostul său favorit. De ce? Iată o întrebare care nu-și are nici astăzi un răspuns fără echivoc. Este unul dintre marile mistere ale istoriei contemporane a românilor și totodată o situație care avea să ne schimbe destinul, ca țară. 

Ion Iliescu, feblețea lui Ceaușescu și un star în devenire al partidului

Ion Iliescu a fost un aparatcik. Adică un activist dedicat comunismului și care reușește rapid, cu multă tenacitate, să avanseze pe treptele carierei politice. Nici nu era de mirare, a trăit printre comuniști. Tatăl său a fost ilegalist.

Mai apoi a făcut școala sub protecția Annei Pauker, pe vremea când de el se ocupa mătușa Aristița, bucătăreasa celei supranumite „Stalin în fustă”. Sub oblăduirea Anei Pauker, Iliescu urmează licee importante din București, precum „Spiru Haret" și „Sfântul Sava" iar mai apoi este trimis la facultate. Face „Mecanica fluidelor” la Institutul Politehnic București iar mai apoi ajunge la Universitatea din București, unde studiază domeniul energetic. În paralel se dedică activismului politic. Cu un tată ilegalist și o binefăcătoare agent sovietic, Iliescu a îmbrățișat cu fervoare comunismul. În anul 1944 devine membru UTC iar cinci ani mai târziu intră în Comitetul Centra al UTC. În 1950, fiind un tânăr pregătit și totodată loial partidului, cu „origini sănătoase", ilegaliste, Ion Iliescu este recompensat și trimis la studii în Moscova. 

Când s-a întors din Moscova devine membru PCR. După trei ani, urcă din nou treptele puterii și este nominalizat secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, în anul 1956. Mai apoi în perioada 1960-1962 este  adjunct al Şefului Secţiei de Propagandă şi Agitaţie al Comitetului Central (CC) din cadrul PCR. După ce ajunge Ceaușescu la putere, în anul 1965, Iliescu a devenit rapid feblețea fostului dictator. Era un tânăr jovial, cult, inteligent și mai ales dedicat cauzei și extrem de ambițios. Ascensiunea lui Iliescu în aparatul de partid, în timpul lui Ceaușescu, este de invidiat

„Devenit şef al partidului, Nicolae Ceauşescu trece rapid la promovarea unor oameni tineri, loiali politicii, dar şi persoanei sale, folosiţi, printre altele, şi în bătălia cu baronii lui Gheorghiu-Dej. Ion Iliescu e unul dintre aceşti oameni. După 1965, el cunoaşte o ascensiune fulminantă”, preciza Ion Cristoiu, în revista Historia.

„La 41 de ani, Iliescu era un star în devenire al Partidului Comunist. Un Ion Iliescu după 1965, datorată febleţei lui Nicolae Ceauşescu faţă de el”, adăuga Cristoiu pentru aceeași publicație. Printre altele ajunge secretar CC al PCR în 1971 dar și șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR  

Un „divorț” brusc și neașteptat

După vizita în țările asiatice ale cuplului Ceaușescu, mai ales în China și Coreea de Nord, dar și după data de 15 iulie 1971, tânărului star al partidului comunist i se taie craca. Mai precis este scos de pe orbita puterii. Mai avea un pas și ajungea șef cu Organizatoricul, adică traseul urmat de Ceaușescu în timpul lui Gheorghe Ghiorghiu Dej. Adică cea mai importantă funcție în stat după Ceaușescu. Iar mulți îl vedeau făcând pasul următor după moartea dictatorului. Adică să-i i-a locul.

Ei bine, după 15 iulie 1971, cariera fulminantă a lui Iliescu este curmată brusc. Din șef al propagandei, Iliescu ajunge vice-președinte al Consiliului Județean Timiș. Rămâne la Timișoara până în 1974 iar mai apoi este trimis la Iași unde îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Județean Iași până în 1979. În același an este numit Președinte al Consiliului Național al Apelor. Nu erau funcții rele, din contră făcea parte din protipendadă. Dar nu era parcursul pe care și-l dorise. În plus, era evident că este îndepărtat din structurile centrale ale partidului și mai ales din preajma cuplului dictatorial. Căderea lui Iliescu în dizgrație este și mai abruptă din 1984, vom vedea și de ce. Mai precis Iliescu este eliberat din funcția de Președinte al Consiliului Național al Apelor dar și din funcția de membru al CC al PCR. Cu toate acestea nu a fost mazilit de tot ci lăsat ca director al Editurii Tehnice. În funcția asta l-a prins și Revoluția pe Iliescu.

De ce s-a ajuns la situația aceasta? De ce a căzut Iliescu, deodată, în dizgrația Ceaușeștilor? În biografia post-decembristă a lui Iliescu, situația este explicată prin faptul că fostul președinte al României s-ar fi opus tezelor din iulie 1971 și implicit al întoarcerii României la opresiune și stalinism. Adică Iliescu a fost un soi de dizident. Cel puțin asta a vrut să pară. În realitate, arată specialiștii, situația a fost mult mai complexă iar motivul invocat de Iliescu, cusut cu ață albă. Și asta în condițiile în care Iliescu a susținut „tezele” după consfătuirea din 9 iulie 1971. 

Și-ar fi luat nasul la purtare

Una dintre versiuni este aceea că Iliescu și-ar fi luat-o în cap și ar fi început să devină obraznic cu Ceaușeștii. O scenă relevantă ar fi avut loc în avionul prezidențial în călătoria către țările asiatice. Incidentul este povestit de prim-adjunctul Secției Relații Externe a Comitetului Central. „În calitate de prim-adjunct al secţiei Relaţii Externe a Comitetului Central, Andrei călătorise şi el atunci în Asia. Ceva deosebit, a mărturisit el, s-a petrecut în salonul avionului unde trona Lenuţa Ceauşescu, încă neintrodusă în ierarhia politică dar linguşită şi curtată de ceilalţi demnitari. Era vizibil pentru toţi că Ion Iliescu are un ascendent asupra lor, adresându-li-se Ceauşeştilor ca unor vechi cunoscuţi. În momentul când soaţa lui Ceauşescu a spus că toţi aceia care-au studiat în Uniunea Sovietică rămân oamenii ruşilor, Iliescu şi-a permis o contrareplică aluzivă la fiul ei cel mare Valentin, absolvent de Oxford: Dar cei care studiază la Londra, capitala capitalului financiar, cum a definit-o Marx?, a zis secretarul cu propaganda”, precizează Lavinia Betea într-un articol pentru „Adevărul”.

Evident, atât Elena dar și Nicolae Ceaușescu au fost consternați și i-au reproșat obrăznicia. ,,Elena Ceauşescu, supărată: «Nu ţi-e ruşine, eşti obraznic!». A venit şi Ceauşescu. «Ce-i aicea?» Şi l-a repezit şi el pe Iliescu”, relata Ștefan Andrei, prim-adjunctul Secției Relații Externe a Comitetului Central. În vizita din China, Iliescu a fost din nou criticat pentru niște gesturi nelalocul lor. Se comporta ca un fel de „prinț-moștenitor” ceea ce i-ar fi dat de gândit lui Ceaușescu.

„Când am sosit la Beijing, lume multă, gălăgie. Făceau cu mâna, salutând mulţimea, Ciu Enlai şi Ceauşescu. Maurer, şmecher, se rezema în baston. Mai era însă unul care şi el făcea cu mâna: Iliescu. Când m-au chemat pe mine pentru indicaţii la comunicatul comun, îl făceau praf pe Iliescu. «Ce te-ai apucat să faci cu mâna?» - zicea Ceauşescu. Păi, nu a făcut Maurer şi te-ai apucat tu! Nici pe mine nu m-au salutat chinezii, au salutat partidul. Tu ce te-ai apucat să faci cu mâna pe-acolo?“Ieşise apoi din cuvântul „Tovarăşului“ la Ulaan Bator. Toată delegaţia să rămână la ambasada, zisese şeful delegaţiei, dar Iliescu plecase cu Dumitru Popa să viziteze clădirea circului construită de români. Ca un făcut, ,,Iliescu voia şi să se bage în toate“: să schimbe formulele consacrate din comunicatele date presei şi stilul discursului public”, adăuga Lavinia Betea în același articol.

În plus, când a fost acuzat de Ceaușescu de „intelectualism” și trimis pachet la Timișoara, fără nicio ezitare, Iliescu i-a cerut explicații lui Ceaușescu. Cine și-ar mai fi permis? În orice caz, se spune că Ceaușescu nu s-ar fi comportat dictatorial cu apropiații. Ar fi lăsat de la el și în povestea cu obrăznicia la adresa lui Valentin Ceaușescu, dar și alte privințe. Cu siguranță ceva mult mai grav a ajuns la urechile lui Ceaușescu. 

Arogant cu greii partidului comunist

Îndepărtarea lui Iliescu a fost pusă și pe invidie și aroganță. Mai precis, invidia greilor din PCR pe evoluția fulminantă a tânărului activist dar și a apropierii care o avea față de Ceaușești. La toate acestea s-ar fi adăugat și aroganța față de anumiți lideri ai partidului, ceva mai vechi, unii chiar cu trecut „revoluționar”.

„Ascensiunea fulgerătoare a lui Ion Iliescu după venirea lui Ceauşescu la putere va fi stârnit nemulţumirea baronilor din Partid. Comportamentul faţă de Dumitru Popescu ne dezvăluie că favoritul lui Nicolae Ceauşescu nu se purta deloc amabil cu colegii săi de conducere mai tineri sau mai vârstnici. Printre ei se număra, desigur, şi Virgil Trofin, fostul şef direct al lui Ion Iliescu. Şi cum se întâmpla deseori într-un C.C. al PCR măcinat de intrigi, de lovituri sub centură, Virgil Trofin, baron de pe vremea lui Dej, n-a scăpat prilejul să-i administreze un ghiont”, preciza Ion Cristoiu în același articol din Historia. 

„Spionul ăla sovietic?”

Există bănuieli că a fost mult mai grav decât atât. Iliescu era considerat de Ceaușești, în ultimele lor ore de viață, drept un spion sovietic care ar fi trebuit lichidat la timp. 

„Le-am povestit, la solicitare, soţilor Ceauşescu ce văzusem la televizor. (...) Când i-am spus despre Ion Iliescu, Nicolae Ceauşescu s-a înfuriat şi a spus: Cine mă!? Spionul ăla sovietic? uitându-se spre Elena Ceauşescu, repezindu-se spre ea, i-a spus: Tu nu m-ai lăsat să-l termin! Acum o să ne termine el pe noi", preciza locotenent-major Iulian Stoica, fost şef al cercetării la UM 01417 Târgovişte, în declaraţia sa ca martor. Înseamnă că era bănuit de mult. Avusese și legături cu Gorbaciov, s-au cunoscut în anii 50, în timpul studenției lui Iliescu la Moscova. Se spune că erau prieteni. Iliescu a negat acest lucru după 1990. Dar bănuielile au rămas. Lucrurile devin și mai suspecte în contextul în care Gorbaciov îl considera pe Ceaușescu „ultimul dinozaur stalinist” din Europa și era nemulțumit că dictatorul român era reticent la Perestroika, politica sa de detensionare a comunismului.

Mai mult decât atât, Gorbaciov a avut numeroase clinciuri cu Ceaușescu. Iar după deturnarea Revoluției din 1989, Iliescu și-ar dorit să instituie în România un socialism cu față umană, la fel ca Gorbaciov. Poate planul era făcut mai demult, iar Ceaușescu aflase, măcar parțial? Evident este doar o supoziție. Un lucru este cert. Cu cinci ani înainte de Revoluție, Iliescu complota cu o serie de generali pentru a-l da jos pe Ceaușescu. Complotul a început prin 1983 și erau implicați, pe lângă Iliescu, generalii Ioniță, Militaru, Kostyal și Hârtopan. 

Acțiunea ar fi fost planificată pentru anul 1985, atunci când Ceaușescu avea planificată o vizită în Canada. Practic, Hârtopan trebuia să ocupe sediul Comitetului Central, iar ceilalți efectiv să pună mâna pe putere, înlăturând pe toți cei care mai rămăseseră fideli cuplului prezidențial și familiei lor. Se presupune că întregul complot a fost fie sprijinit, fie chiar comandat din URSS. „Încă din 1983 ,Militaru intrase în contact cu Iliescu , după ce acesta l-a vizitat la spital pe Valter Roman. Apoi cu Virgil Măgureanu. Iliescu va confirma conspirația, amintind și de arestarea comandorului Radu Nicolae și de imprudența lui Militaru ”, adăuga Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca sa”.  Cineva a trădat, însă, iar complotul a fost descoperit. Tocmai de aceea a și zburat Iliescu din Comitetul Central direct la Editura Tehnică. În mod paradoxal, Ceaușescu nu l-a mazilit complet. De ce? Iată încă o întrebare care-și caută răspunsul.

Cum a motivat Iliescu

După 1990, explicând ce s-a întâmplat după 1971, Iliescu a dat vina pe toanele lui Ceușescu, pe interceptarea unei convorbiri dar și pe opoziția sa față de modelul chinezesc sau coreean. Cumva Iliescu încerca să pară dizidentul nedreptățit. „La plenara de care vorbeam, din iulie, în «cuvântul» de concluzii, Ceauşescu m-a acuzat de «intelectualism». După aceea, l-am întrebat dacă poate să-mi descifreze această etichetare, la care se referă? Mi-a promis că o să-mi explice, nu mi-a mai explicat niciodată. Dar, în prima şedinţă de Comitet Executiv, motivând că sunt încă tânăr şi mai am de învăţat, a propus să fiu trimis la Timişoara”, ar fi declarat Iliescu, citat de Ion Cristoiu în același articol.

Mai apoi, Iliescu mărturisea că ar fi avut o discuție la telefon cu Dumitru Popa, nu chiar pe placul lui Ceaușescu, contestând mai ales regimul de la Phenian, și care ar fi fost interceptată de Securitate.