Cum au schimbat trei copii cursul omenirii: de la alfabetul tactil la simbolul rezistenței
0Aparent destinul omenirii a fost decis doar de adulți. În realitate, istoria ne arată că până și cei mici au avut un cuvânt important de spus în povestea noastră. De-a lungul timpului mai mulți copii au reușit să schimbe cursul istoriei sau pur și simplu să devină modele inspiraționale.
Istoria lumii este dominată de chipuri masculine și feminine. Adulți peste tot. Aparent, copiii și-au văzut de jucăriile și jocurile lor, fără să se implice în evenimentele majore ale istoriei. Nu puteau lupta, părerea lor nu era luată foarte în serios și chiar și atunci când ajungeau pe tron la o vârstă foarte fragedă nu erau lăsați să conducă singuri, fiind asistați de o regență formată, evident, din adulți. În realitate, însă, copiii și adolescenții au avut un cuvânt de spus și chiar au reușit să influențeze prin acțiuni neobișnuit de curajoase cursul istoriei. O parte au ajuns de-a dreptul faimoși prin influența lor incredibilă.
Copilul care a învățat să „vadă” cu ajutorul degetelor
Unul dintre cei mai influenți copii și adolescenți din istorie, prin importanța invenției și a muncii sale în folosul umanității, a fost Louis Braiile, un educator și inventator francez care a trăit în perioada 1809-1852. Braille și-a pierdut vederea la vârsta de doar 3 ani, în urma unui accident. Mai târziu, ca elev la Institutul pentru Nevăzători din Paris, a fost nemulțumit de metodele dificile de citire existente la acea vreme. Inspirându-se dintr-un sistem militar de coduri tactile, el a dezvoltat, la doar 15 ani, un alfabet bazat pe combinații de puncte în relief. Practic a inventat alfabetul Braille care a este folosit și astăzi de nevăzătorii din toată lumea. Importanța lui Louis Braille este uriașă. În primul rând a oferit independență persoanelor nevăzătoare, permițându-le să citească și să scrie singure, deschizându-le accesul la educație și cultură.
Acest lucru a însemnat, pe termen lung capacitatea de învăța o meserie și a deveni parte a societății, schimbând complet modul în care persoanele nevăzătoare interacționează cu lumea. „Braille a dat ochi degetelor”, preciza unul dintre pedagogii care au recunoscut eficiența sistemului său. Propriu-zis, prin invenția sa, Louis Braille și-a dorit ca nevăzătorii să primească o șansă la educație și implicit la independență. Să nu mai depindă de mila celorlalți, să aibă parte de demnitate umană. „Nu trebuie să-ți fie milă de nevăzători, ci să le oferi mijloacele de a învăța”, preciza Louis Braille.
La maturitate, Braille a fost profesor la Institutul pentru nevăzători și a avut o vocație de muzician, dar și-a petrecut în mare parte restul vieții rafinându-și și extinzându-și sistemul. Acesta a rămas nefolosit de majoritatea educatorilor timp de mulți ani după moartea sa, dar posteritatea a recunoscut Braille ca o invenție revoluționară și a fost adaptat pentru utilizare în limbi din întreaga lume.
Adolescenta care a salvat un întreg regat
Și Ioana d’Arc este fără îndoială unul dintre cei mai faimoși adolescenți ai istoriei. Avea doar 16 ani atunci când a pornit la luptă pentru eliberarea Franței. Specialiștii moderni spun că ar fi suferit de schizofrenie, fiindcă mărturisea că aude voci de îngeri sau pe Dumnezeu care-i dădea ordine. Că a fost sau nu adevărat, Ioana d’Arc a făcut la o vârstă fragedă ceea ce niciun mare nobil sau principe al regatului nu reușise. Și anume să-i bată pe englezi și să contribuie la începutul eliberării Franței. În momentul de față este una dintre cele mai impresionante figuri din istoria Franței și un simbol al curajului și credinței. S-a născut în ianuarie 1412 în localitatea Domremy, în Burgundia. De la vârsta de 12 ani a început să audă voci divine.
Acestea voci îi porunceau să mobilizeze armata pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. De precizat faptul că întreaga poveste are loc în timpul Războiului de 100 de ani dintre englezi și francezi, desfășurat de la mijlocul secolului al XIV lea și până la jumătatea celui următor. Ioana avea doar trei ani atunci când regele englez spulberă armatele franțuzești la Agincourt, în 1415. După această victorie, englezii, aliați cu ducii de Burgundia, au început cucerirea sistematică a Franței. Era o situație disperată. Ioana provenea dintr-o familie de țărani și a încercat să-i convingă pe toți de faptul că ea trebuia să strângă o armată pentru a dezrobi Franța.
Cine ar fi băgat în seamă o copilă de numai 13-14 ani? Cu o determinare neobișnuită pentru vârsta ei, a reușit să ajungă la conducătorii țării și să-i convingă să-i încredințeze o armată. Sub conducerea ei, trupele franceze au obținut victorii importante, cea mai cunoscută fiind eliberarea orașului Orléans, un moment decisiv care a schimbat cursul războiului. Importanța Ioanei d’Arc nu constă doar în succesele militare, ci mai ales în impactul moral și simbolic pe care l-a avut. Ea a reușit să redea speranța unei națiuni aflate în criză, demonstrând că voința, credința și curajul pot învinge chiar și în cele mai dificile situații.
Prin exemplul ei, a inspirat nu doar soldații, ci și generații întregi de oameni. „Nu-mi este frică, am fost născută să fac asta”, preciza Ioana d’Arc.
Deși a fost capturată și condamnată la moarte, destinul ei tragic nu i-a diminuat importanța, ci i-a întărit legenda. În timp, Ioana d’Arc a devenit un simbol al luptei pentru dreptate și libertate, iar mai târziu a fost recunoscută drept sfântă. Astăzi, ea rămâne o figură emblematică a istoriei universale, reprezentând puterea credinței și a devotamentului față de o cauză. „Ioana d’Arc a fost prima persoană care și-a făcut țara măreați doar crezând cu putere în ea”, preciza celebrul Mark Twain.
„Este dreptul meu constituțional”
În anul 1955, în Statele Unite, populația afro-americană era puternic segregată. Deși fuseseră eliberați din sclavie de nouă decenii, afro-americanii nu aveau aceleași drepturi ca populația albă. Nu puteau merge la aceleași restaurante cu albii, nu puteau urma aceleași școli și, în plus, aveau reguli stricte în mijloacele de transport. O adolescentă de culoare, în vârstă de 15 ani a hotărât, însă, la un moment dat că este de ajuns și că merită drepturi egale. Totul s-a întâmplat în 1955 iar tânăra se numea Claudette Colvin.
Era elevă la liceul segregat Booker T. Washington din orașul Montgomery, statul Alabama. Făcea naveta cu autobuzul, fiindcă familia ei nu avea o mașină. Ca mulți afro-americani. De altfel, autobuzele publice erau pline de afro-americani obligați să facă naveta dintr-o parte în alta a orașului. Dar regulamentele din autobuze erau total discriminatorii. Mai precis, existau locuri special destinate albilor, care nu putea fi ocupate de cei de culoare. În plus, dacă locurile albilor se ocupau, afro-americanii trebuiau să se ridice și să le facă loc. Pe 2 martie 1955, Claudette, se întorcea acasă de la școală când s-a urcat într-un autobuz Highland Gardens și s-a așezat lângă o ieșire de urgență, într-un rând din mijloc.
La un moment dat, o femeie albă s-a urcat în autobuz. Șoferul le-a cerut femeilor de culoare, inclusiv lui Colvin să se ridice. Tânăra de 15 ani a refuzat. Era influențată și de o poveste tristă pe care o scrisese. Despre modul în care afro-americanii nu aveau dreptul nici măcar să probeze papuci sau haine la magazin.
„Autobuzul se aglomera și îmi amintesc că șoferul de autobuz se uita prin oglinda retrovizoare rugând-o pe Colvin să se ridice pentru femeia albă, lucru pe care nu l-a făcut(...) Urlase: «Este dreptul meu constituțional!». În ziua aceea a decis că nu se va mișca”, preciza Annie Larkins Price, o colegă de clasă a lui Colvin.
Adolescenta a fost încătușată, arestată și scoasă cu forța din autobuz. A strigat că i se încălcau drepturile constituționale. „ Al meu a fost primul strigăt pentru dreptate și unul puternic”, preciza Colvin. Revolta adolescentei a declanșat o puternică mișcare de protest inspirând numeroase acțiuni care au dus în cele din urmă la presiuni și obținerea de drepturi dar și la măsuri anti-segregare.