Cei care au împărțit apa în două pentru libertate. Povestea celor cinci ingineri care au fugit cu o barcă pescărească, iar autoritățile au aflat de la Europa Liberă
0Cele mai multe cazuri de tentativă sau de trecere frauduloasă au avut loc la frontiera cu Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, însă și orașele Constanța și Tulcea au fost alte porți spre libertate ale celor care cutezau să spere.
Documentele Miliției și ale fostei Securități abundă în cazuri „rezolvate“ de vigilența grănicerilor. Un tânăr de 27 de ani, care era inginer stagiar la Limanu, avea în plan să fure o barcă cu motor a unui cetățean străin de la debarcaderul Neptun din stațiunea Mamaia, și să ajungă în Turcia. Nu se știe cum, Miliția din Constanța a aflat de planul său și a fost „avertizat“ în cadrul unității militare unde acesta a fost încorporat. Din documentul întocmit de colonelul de Miliție aflăm că „la avertizare au participat și trei factori cu funcții de comandă, precum și ofițerul de contrainformații din unitatea respectivă“.
Dacă unii visau la Turcia, alții încercau să ajungă în Bulgaria. La 19 octombrie 1977, grănicerii bulgari au predat prin punctul de graniță Vama Veche mai mulți fugari. Unul lăcătuș mecanic, fost salvamar sezonier în Mamaia, și un ospătar, care în trecut fusese salvamar, au plecat pe mare la 14 octombrie 1977 cu o barcă pneumatică cu rame, de pe plaja Sanatoriului TBC din Eforie Sud. Timp de patru zile au navigat paralel cu țărmul, însă o furtună care s-a iscat la 18 octombrie i-a dus pe malul bulgăresc, unde au fost reținuți de grănicerii bulgari și predați. Un zidar la Șantierul nr. 2 din Mangalia, „un element aventurier“, care încerca să fugă din țară, a fost prins de „mai mulți cetățeni din Limanu“ și predat autorităților.
Unii veneau de departe până în această parte de țară unde, sperau ei, aveau mai multe șanse de reușită de a fugi, pe apă. În anul 1980, trei tineri din Alba Iulia, elevi la licee industriale din oraş, „aflându-se sub influența emisiunilor posturilor străine de radio“, au încercat să fugă din țară îmbarcându-se clandestin pe o navă care pleca din Portul Constanța. N-au mai apucat, întrucât planul lor a răsuflat și au fost anunțate familiile „pentru a-i determina să renunțe la un asemenea anturaj“, dar și conducerea liceului „pentru ca factorii educaționali să se ocupe mai îndeaproape de ei“. Autoritățile aflaseră că elevii s-au întâlnit de mai multe ori și au discutat care sunt căile cele mai sigure pentru a fugi din țară, ocazie cu care au fost și în Constanța și Tulcea în căutarea unui vas pe care să se ascundă. Cum însă n-au găsit, s-au întors în Alba Iulia.
Inginerii care au păcălit tot sistemul
Dar unii au și reușit. În anul 1988, cinci ingineri români au reușit să ajungă în Turcia pe o barcă pescărească. Vasile Buciuman Coman, de 30 de ani, care era inginer la Întreprinderea de Avioane Bacău, Mihai Constantin Turcanu, de 30 de ani, inginer la Întreprinderea Electronica Industrială din Bucureşti, Narcis Nicula, de 25 de ani, inginer navigator la Întreprinderea de exploatare portuară Constanţa, Sorin Popa, de 39 de ani, inginer la Întreprinderea de Avioane Bacău, şi Stelian Ioniţă, de 29 de ani, inginer stagiar la Întreprinderea minieră Mehedinţi, detașat la Dispeceratul Comun al Ministerelor Minelor, Transporturilor şi Telecomunicațiilor şi Energiei Electrice și-au pregătit minuțios fuga. Unii au urmat cursuri de iahting la Baza nautică BTT Herăstrău, alții s-au ocupat de găsirea unei ambarcațiuni cu vele.
La 16 iunie 1988, cei cinci ingineri au dus ambarcațiunea în Portul Tulcea şi au lansat-o la apă, chiar pe sub nasul Căpităniei, Miliției Transporturi navale şi trupelor de grăniceri, care nu au sesizat nimic suspect. Prefăcându-se că se pregătesc de o partidă de pescuit, au ridicat velele când au considerat că este momentul și duși au fost. După câteva zile, postul de radio Europa Liberă a difuzat știrea în care se vorbea de fuga mai multor ingineri români, care au ajuns cu bine în Turcia la bordul unei bărci pescărești. Fuga celor cinci intelectuali s-a lăsat cu anchete grele, cu demiteri şi cu retrogradări.
Fenomenul fugii, nerecunoscut
Surprinzător, nici măcar în publicațiile cu circuit închis ofițerii nu recunoșteau în mod deschis despre fenomenul fugarilor și care erau motivele care-i determinau pe români să-și riște viața pentru a ajunge într-o țară unde să trăiască liberi. În publicația Securitatea, volum strict secret, care se difuza doar în circuit închis, se găsește un interviu acordat de Gheorghe Pele, șeful Direcției Pașapoarte, evidența străinilor și controlul trecerii frontierei. Colonelul spunea că fugarii sunt „oameni tineri, persoane care nu au mai mult de 25 de ani. Sub aspectul profesiei, avem de-a face mai mult cu persoane fără ocupație, cu elevi și chiar cu muncitori“. Întrebat care sunt motivele pentru care aceștia vor să fugă, colonelul spune că aici avem de-a face cu trei categorii.
O primă categorie este reprezentată de „elemente condamnate pentru comiterea unor infracțiuni de drept comun sau care sunt urmărite de organele de cercetare penală“. O altă grupă este formată de „tinerii lipsiți de supravegherea părinților, sau fără o bază educativă formată. Aceștia se lasă conduși de sentimente aventuriste“. A treia grupă o formează „elementele ale căror rude se află în străinătate, plecate sub diferite forme și diferite perioade“.
Nu se știe cu exactitate câți români au fugit de comunism, ci ne putem da seama de amploarea acestui fenomen din puținele rapoarte întocmite de autorități în diferite perioade. În perioada 1965-1970 au fost depistate anual aproximativ 550 de persoane care au încercat să fugă, însă, ulterior, numărul acestora s-a dublat. În perioada 1 ianuarie 1971 – 31 august 1976 au fost reținute pentru tentativă sau au trecut fraudulos frontiera 7.428 de persoane, dintre care 6.962 cetățeni români și 566 străini.