Ce limbă vorbeau, de fapt, dacii. Misterele graiului daco-moesic, adâncite de lipsa scrierii

Despre limba pe care o vorbeau dacii se știu puține lucruri. Ne-au rămas câteva cuvinte desemnând mai ales nume de persoane, râuri sau așezări. În plus, se presupune că dacii nu cunoșteau scrierea.

Aparent toată lumea știe multe lucruri despre daci. În realitate originea, aspectul fizic dar mai ales limba dacilor rămân un subiect de dezbatere în lumea științifică. Dacă în privința aspectului fizic și al portului dacilor, există informații ale autorilor antici, reprezentări ale artei monumentale romane, dar și studii antropologice, atât cât a fost posibil la o populație care practica în special incinerația, în cazul limbii dacilor informațiile sunt foarte precare.

Și asta în condițiile în care dacii nu aveau o scriere în limba lor maternă și nu au lăsat izvoare scrise, precum grecii sau romanii, de exemplu. Specialiști în lingvistică români și străini au efectuat însă studii pentru a reuși să descopere originea și secretele limbii vorbite de daci acum două milenii.

O limbă din marea familie a graiurilor tracice

De studiul limbii tracice și în special geto-dacice s-au ocupat specialiști precum I.I Rusu, Ariton Vraciu, George Pruteanu dar și W. Tomaschek și P. Kretschmer( aceștia din urmă axați mai ales pe idiomurile tracice). Aproape în unanimitate s-a ajuns la ipoteza că limba geților și dacilor face parte din marea familie a limbilor trace. Și mai ales în condițiile în care, din punct de vedere etnic și cultural, atât la daci cât și geți predomina elementul tracic.

La rândul său limba vorbită de traci, este considerată o limbă indo-europeană, din grupul satem, diferită de cea vorbită de popoarele vecine, precum ilirii, dar și de cea a germanilor sau a celților. Din grupul satem mai fac parte și graiurile slave, baltice dar și indo-iraniene. Evident, este imposibil să știm cum vorbeau neamurile tracice. În plus specialiștii vorbesc și de despre dialecte diferite în rândul limbii tracice.

Singurele exemple de cuvinte rămase din limba tracă se pot găsi în inscripție dar și onomastică sau numele orașelor sau a râurilor.

„S-a putut stabili că limba tracă este o limbă indoeuropeană de sine stătătoare, deosebită de cea  a frigienilor, a ilirilor ori a  altor neamuri, și care face parte din grupa satem ca și limbile baltice, slava, germanica, indo-iraniana, armeana, ilira. De asemenea, s-a putut stabili, în liniile sale generale, sistemul fonetic. Se cunosc astăzi aproximativ 1800 de glose, nume proprii ori comune păstrate în texte literare, inscripții ori în substratul unor limbi balcanice actuale. Pe baza acestora s-au putut reconstrui circa 250 de cuvinte tracice”, precizează istoricul Ion Horațiu Crișan în ”Spiritualitatea geto-dacilor”.

În plus, istoria limbii tracice a fost împărțită de specialiști în două perioade. Până în secolul III îHr s-ar fi vorbit traca veche. Mai apoi din secolul al II îHr și până în secolul VI d Hr s-ar fi vorbit traca târzie.  Limba vorbită de daci s-ar fi încadrat în această categorie a limbii trace târzie, având în vedere că dacii au fost atestați pentru prima dată în secolul I îHr. 

O limbă aparte asemănătoare cu cea vorbită de popoarele baltice

În ceea ce privește limba vorbită de geto-daci și aici există mai multe ipoteze și discuții. Unii cercetători precum I.I Rusu presupun că dacii vorbeau o limbă tracică, aceeași cu a celorlalte neamuri tracice, cu diferențele dialectuale de rigoare.

„Sigură este o înrudire strânsă și identitatea de limbă între geți și daci, cum atestă știrile antice, precizând că vorbeau aceeași limbă, fiind în aceeași măsură ”thraces” ca și moesii, tribalii, crobyzii ș.a. de la nord de Haemus (...) cuvintele cu etimologie clară sau foarte probabilă arată că este vorba doar de o diferențiere dialectală între geto-daci și tracii de la sud de Dunăre și Haemus”, preciza I.I Rusu în ”Etnogeneza românilor”. Inclusiv geograful antic Strabon scria că  geții ”sunt un neam vorbind aceeași limbă cu tracii”. 

Alți specialiști, sunt de părere că dacii vorbeau o limbă desprinsă din familia limbilor tracice, dar de sine stătătoare, nu doar un dialect. De altfel și Bogdan Petriceicu Hașdeu în urma studiilor sale a diferențiat două grupe de limbă tracică, cea de la nord de Munții Haemus (Balcani) și cea de la sud de Haemus.

Cea de la nord era numită de marele erudit daco-moesică, cea pe care ar fi vorbit-o dacii. În urma studiilor s-a ajuns la concluzia că această limbă daco-moesică, doar înrudită cu limba vorbită de traci și era asemănătoare cu cea vorbită de popoarele baltice.

„Daco-moesica ar fi fost o limbă indo-europeană de tip satem, îndeaproape înrudită cu limba tracică dar cu o evoluție aparte începând cel puțin de la jumătatea mileniului I ÎHr.  Ea are coincidențe multiple cu balto-slava, corespunde limbilor baltice, în timp ce traca se acordă cu slava”, arată Ion Horațiu Crișan în aceeași lucrare.  

Triburi care nu cunoșteau scrierea

Dacii nu aveau un sistem de scriere, tocmai de aceea nu avem izvoare scrise în limba dacilor. „La vechii traci nimeni nu cunoştea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte ruşinos să foloseşti scrierea”, preciza istoricul latin Aelianus.

La rândul său, cercetătorul Ariton Vraciu, consideră că dacii nu au avut scriere proprie. „Ştim sigur că tracii şi ilirii din perioada istorică nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populaţiilor antice n-au cunoscut şi n-au întrebuinţat scrierea înainte de începutul influenţei greceşti”, precizează acesta în ”Limba daco-geților”.

Geții și dacii, mai ales elitele educate, foloseau totuși alfabetul grecesc pentru a scrie în limba maternă. Cel puțin asta ar indica inscripția de pe lespedea de piatră de la Kiolmen din nord-estul Bulgariei sau inelul de Ezerovo.

Elitele educate vorbeau cu siguranță greaca sau latina. Din limba daco-moesică se cunosc mai ales elemente de onomastică, nume de râuri sau așezări. În plus, specialiștii ar fi identificat în jur de 160 de cuvinte, în limba română care vin din acest fond lingvistic dacic. Printre acestea se numără, de exemplu, și traistă, țap, țarină, urdă, urcior, prunc, rață, spânz, zimbru, zgardă.