Carnea artificială câștigă teren. Cârnații creați în laborator vor ieși pe piață într-o țară din Europa

0
Publicat:

Constituiţi din 28% grăsime de porc, îmbogățită cu mazăre texturată, năut, soia și proteine de grâu, noii cârnaţi produşi de Meatable ar putea potoli foamea şi ar salva animalele de la sacrificare, informează The Guardian.

Cârnaţii clasici ar putea fi înlocuiţi cu cei făcuţi din carne cultivată în laborator, foto arhivă

Creați din carne „crescută” din celule stem de porc în vase de fermentare din oțel, precum cele folosite la fabricarea berii, acești cârnați sunt prezentați ca fiind viitorul producției de carne durabile și etice.

În laboratoarele Meatable din Olanda a fost organizată o degustare de astfel de produse, considerată o etapă crucială pe drumul spre comercializarea cărnii cultivate în laborator, înainte ca rețeta finală să fie înaintată pentru aprobarea reglementărilor.

Până de curând, singura țară în care erau permise astfel de degustări era Singapore, dar, în iulie 2023, Olanda a devenit primul stat membru al UE care a dat undă verde unor astfel de evenimente, după ce SUA au făcut același lucru la începutul aceluiași an.

Meatable este unul dintre tot mai multele startup-uri care speră să satisfacă apetitul mondial pentru carne fără a face rău animalelor sau a afecta mediul.

Pentru cofondatorul și directorul tehnic al Meatable, dr. Daan Luining, cârnații reprezintă un punct de plecare logic: „Dacă aș fi fost capabil să fac o friptură complet vascularizată și funcțională în acest moment, probabil că aș fi primit un premiu Nobel”, a declarat el. „De asemenea, întrebarea este: vrei să faci biomimetism complet sau doar să scoți pe piață un produs pe care oamenii să îl mănânce cu plăcere?”, a mai spus el.

Compania olandeză speră să își lanseze cârnații în Singapore în cursul acestui an, dar poartă, de asemenea, discuții cu Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA în vederea depunerii unei cereri de reglementare în această țară.

La început, acești cârnați vor fi probabil disponibili doar în meniurile restaurantelor, dar obiectivul Meatable este de a crea un produs de masă care să coste la fel ca un cârnat obișnuit, disponibil pentru consumatorii de pretutindeni, inclusiv pentru cei din Uniunea Europeană.

Nu este singura companie care s-a orientat către carnea cultivată în laborator. Alte start-up-uri lucrează la fripturi de vită cultivate, bucăți de pui și de porc, foie gras, somon de calitate și chiar carne de caracatiță.

O altă companie olandeză, Mosa Meat, se pregătește pentru primele degustări oficiale ale burgerilor săi din carne de vită cultivată în Țările de Jos, înaintea unei lansări planificate în Singapore.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort