Brandul de lux Burberry nu mai arde produsele nevândute şi va înceta să folosească blană naturală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brandul de lux Burberry va renunţa să folosească blană naturală FOTO Getty Images

Brandul britanic de lux Burberry a anunţat că renunţă la practica de a arde bunurile sale nevândute, dar şi că va înceta să folosească blană naturală.

În luna iulie a fost dezvăluit că firma a distrus produse din stocul de anul trecut în valoare de 28,6 milioane de lire sterline, în încercarea de a-şi proteja brandul, potrivit BBC citat de News.ro. 

Organizaţiile de mediu au criticat această practică la care recurg numeroase companii din industria modei.

Burberry a precizat că, referitor la 2018, a reciclat, refolosit şi donat produse şi că va continua să facă eforturi în acest sens.

Brandul a început un parteneriat cu Elvis & Kresse, companie de lux a cărei activitate are efecte minime asupra mediului, iar 120 de tone de deşeuri de piele vor fi transformate în produse în următorii cinci ani.

Burberry foloseşte, în prezent, pentru colecţiile sale blană de iepure, vulpe, nurcă şi raton asiatic, însă va înceta să o mai facă, au transmis reprezentanţii companiei, fără a oferi un termen limită. Organizaţia People for the Ethical Treatment of Animals (Peta) a salutat decizia companiei.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice