Anemari Monica Negru, istoric: „În timp ce femeile din Vechiul Regat militau pentru drepturi sociale și politice, cele din Transilvania luptau pentru drepturi naționale“

Au fost vremuri când doar bărbații puteau vota, iar polițist, magistrat sau aviator erau profesii destinate exclusiv lor. După ce elita feminină a secolelor trecute a luptat pentru aceste drepturi, treptat, ei și ele au pornit umăr la umăr prin viață. Istoricul Anemari Monica Negru, consilier superior la Arhivele Naționale ale României, a dezvăluit într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ cum s-a dus lupta lor și care sunt cele mai reprezentative figuri ale feminismului românesc.

„Weekend Adevărul“: În general, care erau cele mai mari idealuri ale femeilor de altădată? Poate sunt dorințe care astăzi ni se par minore, pentru că avem toate drepturile și nu trebuie să luptăm pentru ele, ni se pare firesc ca femeile să muncească și să viseze cot la cot cu bărbații. Ce le lipsea femeilor de au simțit nevoia să se unească în asociații?

Anemari Monica Negru: Femeile care s-au implicat în asociații în secolele XIX-XX, care au inițiat petiții, apeluri, cereri către autorități, au participat la dezbateri, ședințe și adunări cu profil revendicativ erau educate, cu o stare materială bună, multe din familii nobile, unele cu instrucție profesională, erau avocate, profesoare, jurnaliste, scriitoare, doctorițe sau artiste. Deci ele constituiau elita feminină a societății românești, militau pentru modernizarea legislativă, socială, culturală, politică. Au acționat pentru lărgirea accesului la educație a copiilor, în special a fetelor, indiferent de clasa socială, dreptul la profesia potrivită indiferent de sex, pentru egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații.

Care ar fi cele mai importante asociații ale româncelor din secolele XIX și XX?

În spațiul românesc au fost organizate numeroase asociații feministe, cele mai timpurii în Transilvania, sub influența modelului Occidentului: cea de la Brașov, constituită în 1850, sub numele de Reuniunea Femeilor Române pentru ajutorul creșterii fetițelor orfane române mai sărace. Ulterior, au luat ființă asociaţii asemănătoare la Sibiu, Blaj, Hunedoara, Deva, Făgăraș şi în alte localităţi. Prima asociație de femei din Moldova, Reuniunea Femeilor Române de la Iași, a fost înființată din inițiativa Corneliei Emilian în 1867, după model transilvănean, iar în 1894 s-a constituit Liga Femeilor Române. Sunt atestate comitete ale doamnelor române constituite în contextul Revoluției de la 1848, al Războiului de Independentă din 1877. De exemplu, Comitetul Central al Doamnelor Române, cu sediul la Iaşi, prezidat de Maria Rosetti Roznovanu şi aflat sub patronajul principesei Elisabeta.

La începutul secolului XX s-au constituit mai multe asociații feministe: în 1900, la Iași, Societatea Sprijinul, unde au activat Ecaterina Arbore, Izabela Sadoveanu, dr. Virginia Alexandrescu ș.a., în 1904, la București, Societatea Femeilor Române a cărei președintă a fost Ecaterina Cantacuzino, și în 1906, Cultura și Educația Femeii, avându-le membre pe Elena Pherekyde, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu ș.a., în 1908, la Iași, „Unirea Educatoarelor Române“ unde activau Emilia Humpel, Eleonora și Tereza Stratilescu, Maria Buțureanu, în 1910, la București, cu filiale în toată țara, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române. Nu în ultimul rând putem aminti Asociaţia pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeilor Române care s-a înființat la 30 iulie 1918 și altele.

Drepturi câștigate prin luptă

Care sunt cele mai importante realizări pe care femeile le-au dobândit prin asociațiile pe care le-au creat?

Se revendica, în primul rând, ca noul Cod civil să permită femeii căsătorite cu un cetățean străin să-și poată păstra naționalitatea, să se elimine toate prevederile privind incapacitatea femeii rezultată din regimul dotal. Prin legea din 24 februarie 1924, femeia căsătorită cu un străin își putea păstra naționalitatea română, iar prin Legea privitoare la ridicarea incapacității femeii măritate din 20 aprilie 1932, ea putea face comerț fără consimțământul soțului, de asemenea a fost suprimată aservirea femeii măritate. Au rămas însă nesoluționate și au continuat să fie obiective ale mișcării feministe alte aspecte ale situației civile ale femeii: recunoașterea de către tată a copilului natural, tutela, regimul dotal, dreptul de moștenire al văduvei.

În anul 1923, feministele române au discutat despre necesitatea modificării articolului 6 din Constituție, pentru acordarea de drepturi politice integrale femeilor, dar articolul s-a adoptat fără modificările propuse. Legea administrației din 1929 acorda dreptul de vot femeilor cu știință de carte. În 1938 s-a acordat drept de vot femeilor, dar această prevedere nu s-a respectat, fiind regimul dictatorial al lui Carol al II-lea, apoi a urmat cel de-Al Doilea Război Mondial, apoi regimul comunist.

În anii interbelici, treptat, și în România, femeile au obținut dreptul de a practica meserii aproape exclusiv masculine, precum cele de avocat, magistrat, jurnalist, aviator. De exemplu, în anii ’30, Alexandrina Cantacuzino, Calypso Botez, Izabela Sadoveanu au promovat introducerea femeilor în magistratură şi în poliție. „Gazeta Femeii“ relata despre numirea a două femei agente auxiliare de poliție, în București.

Au fost deosebiri între țelurile femeilor din diferite regiuni ale României? Mai precis: femeile din Transilvania aveau și luptau pentru alte țeluri decât cele din Vechiul Regat?

Desigur, contextul istoric și demografic au marcat și mișcarea feministă din spațiul românesc. În timp ce femeile din Muntenia și Moldova militau în primul rând pentru drepturi sociale și politice, cele din Transilvania luptau pentru drepturi naționale. Dar au fost și influențe, colaborări, vizite, corespondență. De exemplu, în anii Primului Război Mondial s-au reunit cu activiste de la Iași, lidere din Transilvania și din Muntenia. S-a încercat chiar unificarea asociațiilor feministe interbelice din România în organizația Uniunea Femeilor Române.

Destinul unei principese

Care ar fi cea mai reprezentativă imagine a feminismului românesc? O femeie a cărei activitate în acest domeniu v-a impresionat în mod deosebit.

Numeroase femei au activat constant și s-au devotat luptei pentru drepturile femeilor, este imposibil de realizat o ierarhie, fiecare în localitatea, în regiunea în care a trăit, a reușit să îmbunătățească viața unor femei, copii, bătrâni, bolnavi. De exemplu, Olga Sturdza-Mavrocordat la Iași, care a făcut donații, a deschis un orfelinat pentru copiii mobilizaților și orfani, Elena Meissner a coordonat mișcarea feministă din Moldova, Maria Popp în Oltenia, Maria Dimitriu Castano din Constanța. Din păcate, multe au rămas necunoscute, arhiva lor istorică se șterge cu timpul: de exemplu, Calypso Tufescu-Botez. Nu se cunoaște nici numele Tufescu, nici locul nașterii care este Iași, nu Bacău.

Despre Alexandrina Gr. Cantacuzino circulă mai mult informații legate de opțiunea ei politică de dreapta și aproape deloc despre numeroasele ei realizări. Era o femeie cu o vastă cultură şi voință puternică, a fost desemnată ca fiind cea mai bună oratoare a Europei. Era naționalistă, tradiționalistă, regalistă și profund religioasă. Ea a oficializat pentru prima dată rolul femeii ortodoxe române în Biserică. A întemeiat, a condus şi a colaborat cu numeroase alte asociaţii feministe, culturale. Străduinţa depusă la nivel naţional a fost dublată de o serie de iniţiative în plan regional şi chiar mondial, de numele Alexandrinei Cantacuzino legându-se înfiinţarea Micii Antante a Femeilor, a cărei primă preşedintă a fost aleasă (1923-1924), gestionarea, în calitate de vicepreşedinte, a activităţii Consiliului Internaţional al Femeilor, coordonarea Comitetului Arte al acestei organizaţii internaţionale sau activitatea depusă în calitate de delegat oficial al guvernului român la negocierile internaţionale privind crearea unei legislații relativ la statutul copiilor ilegitimi şi abandonaţi. A participat la sesiunile Adunărilor Societăţii Naţiunilor de la Geneva și a fost numită consilier în delegaţia română.

Ce ne puteți spune despre Regina Maria și implicarea ei în mișcarea numită feminism?

Regina Maria a promovat numeroase asociații ale femeilor din România, ea acceptând să fie președintă de onoare, participând la adunări și congrese, la serbări, promovând diverse activități și realizări feministe. De exemplu, a protejat societatea „Țesătoarea“, Şcoala „Regina Elisaveta Ţesătoarea“, a participat la evenimente de țesături tradiționale românești organizate în anii 1929-1938, a primit și a cumpărat costume, scoarțe.