Acuzat de mituire, Ralph Lauren plăteşte o amendă de 1,6 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ralph Lauren a fost acuzat că a oferit ilegal bani şi cadouri FOTO Mediafax/AFP

Retailerul de îmbrăcăminte Ralph Lauren a fost de acord să plătească aproximativ 1,6 milioane de dolari, după ce a fost acuzat că a oferit ilegal bani şi cadouri (parfumuri, rochii şi genţi) unor oficiali străini. Aceste acuzaţii reprezintă cel mai recent exemplu al încercării guvernului american de a împiedica darea de mită de către companiile din SUA.

Ralph Lauren Corporation a fost acuzată că a oferit mită unor funcţionari din Argentina, între 2005 şi 2009. Compania a fost de acord să plătească penalizări de aproximativ 880.000 de dolari Departamentului de Justiţie şi aproximativ 735.000 dolari către Securities and Exchange Commission (SEC - „jandarmul“ Bursei americane).

Oficialii SEC au lăudat cooperarea de care a dat dovadă Ralph Lauren în cadrul anchetei, motiv pentru care s-a ajuns la un acord de neurmărire penală. Acesta a fost primul astfel de acord, potrivit „The New York Times“. 

Când faci tot ce este corect în ceea ce priveşte investigarea, autodenunţarea sau cooperarea, şi iei măsuri de remediere corespunzătoare, SEC şi Departamentul de Justiţie sunt dispuşi să recompenseze acest comportament“, a declarat Thomas Hanusik, un avocat care l-a reprezentat pe Ralph Lauren.

Problemele de la Ralph Lauren s-au înregistrat la filiala sa argentiniană, care, pe o perioadă de patru ani, a plătit funcţionarilor vamali mită de aproximativ 600.000 de dolari, pentru a importa bunurile sale în ţară. Plăţile ilegale i-au permis companiei să evite controalele vamale şi documentele conexe. De asemenea, mai mulţi oficiali guvernamentali argentinieni au primit cadouri.

În privinţa mitei, compania a declarat într-un comunicat că a fost „în întregime în contradicţie cu integritatea şi cultura la formarea căreia a muncit cu sârguinţă“.

De atunci, Ralph Lauren şi-a închis operaţiunile din Argentina, ţară care impune un control deosebit de strict în privinţa importului, motiv pentru care corporaţiile americane o consideră un loc dificil pentru a dezvolta afaceri. 

Aplicarea unei legi care pedepseşte astfel de cazuri de mită a devenit o prioritate în Washington, după ce companiile americane s-au extins pe tot globul. Wal-Mart, de exemplu, este cercetat pentru o posibilă oferire de mită în operaţiunile sale din Mexic şi a dezvăluit că desfăşoară o anchetă internă în cazul afacerilor sale din Brazilia, China şi India.

În noiembrie anul trecut, dintr-un efort de a clarifica legea anticorupţie, guvernul a emis un ghid de 120 de pagini, pentru a veni în sprijinul companiilor. Însă legea a fost criticată pentru faptul că limitează extinderea afacerilor peste graniţe şi pentru faptul că nu a reuşit să ofere companiilor  reguli clare despre cum să se comporte în străinătate. Criticii spun că amenzile sunt implicate numai împotriva companiilor şi că nu sunt suficiente pentru a descuraja astfel de acte, motiv pentru care nu reprezintă decât un alt cost adăugat extinderii operaţiunilor peste graniţă. 

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete