Legea de care se teme internetul: ACTA, tratatul care ar putea duce lumea virtuală înapoi în epoca tiranilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După amânarea dezbaterilor pentru SOPA şi PIPA, legile americane împotriva pirateriei, activiştii pentru libertatea internetului şi-au găsit un nou adversar. ACTA este un tratat internaţional împotriva încălcării drepturilor de autor şi ar putea acţiona mai dur decât orice altă lege existentă, deoarece este semnată la nivel global şi va putea fi impusă.

Site-ul La Quadrature du Net, un grup care susţine drepturile şi libertăţile cetăţenior internetului şi menţinerea regulilor iniţiale ale spaţiului virtual: libera circulaţie a informaţiei, a selectat o parte din articolele tratatului care ar putea ameninţa libertatea utilizatorilor şi ar putea aduce o epocă neagră în istoria lumii virtuale.

Până acum ACTA a fost semnată de câteva ţări, iar de curând Polonia a acceptat adeziunea la principiile sale, fiind apoi ameninţată de grupul Anonymous cu atacuri dure. Celelalte ţări din Uniunea Europeană nu au semnat încă, dar intenţionează să o facă.

Act inspirat de legislaţia franceză

ACTA acţionează prin impunerea de presiuni legale şi financiare asupra furnizorilor de internet, situaţie similară cu legile actuale din Franţa, unde utilizatorii prinşi de mai mult de trei ori descărcând fişiere piratate de pe internet au conexiunea închisă pentru o perioadă de timp, iar apoi se pot da sancţiuni asupra lor.

Astfel, scrie La Quadrature du Net, articolul 27.3 din ACTA vorbeşte despre „cooperarea" dintre deţinătorii de drepturi de autor şi furnizorii de internet. „Aceste mecanisme sunt numite de comisiile europene „măsuri extrajudiciare" sau „alternative la tribunal". Astfel, persoanele private şi organizaţiile de acest fel ar putea înlocui poliţia şi autorităţile în impunerea măsurilor punitive.

În articolul 27..4, ACTA stipulează că deţinătorii de drepturi de autor pot să obţină date personale ale utilizatorilor acuzaţi de încălcarea legilor, fără decizia unui judecător. În acest fel, tratatul strecoară o breşă gravă de intimitate. Articolul de lege nu obligă, dar ar putea fi schimbat în viitor prin amendamente. De asemenea, sancţiuni civile ar putea fi impuse împotriva intermediarilor tehnici (furnizori de internet) pentru ca aceştia să accepte cooperarea.

Articole vagi

În plus, tratatul internaţional vorbeşte despre despăgubiri, dar acestea sunt aproape fixe, nevăzând gravitatea faptelor. Textul doreşte impunerea unor daune „prestabilite" şi, de asemenea, „daune adiţionale", adică daune care nu se bazează pe cuantumul profitului pierdut de către deţinătorii de drepturi.

Articolul 23.4 impune sancţiuni penale pentru „ajutorul şi încurajarea" încălcării drepturilor de autor. Astfel, mai există o metodă de a forţa furnizorii de internet să coopereze sub posibilitatea de a fi anchetaţi pentru încurajarea pirateriei. De asemenea, nu se poate spune dacă încurajare înseamnă şi transmiterea de linkuri sau simple articole pe bloguri despre site-urile care oferă fişiere piratate. În plus, adaugă La Quadrature du Net, sancţiunile penale nu se impun într-un acord „comercial", ceea ce se doreşte ACTA.

Iar în articolul 23.1 se stipulează că sancţiunile penale ar trebui aplicate pentru infracţiuni la scară comercială. Termenul este vag, deschis la interpretări şi nu se ştie dacă se poate aplica şi la simpla împărtăşire între utilizatori, doar pentru scopul de a asculta muzică sau a privi filme şi nu doar la cei care facilitează acest lucru prin platformele sale.

Alte informaţii

Negocierile au fost ţinute în secret până în 2008 şi nu sunt conduse de nicio organizaţie internaţională. Acordul care ar putea pune capăt libertăţii pe internet se ascunde în spatele contrafacerii produselor farmaceutice, dar poate fi aplicat şi la domeniul drepturilor de autor de pe internet. În plus, unele surse au spus că autorităţile ar urma să aibă voie autorităţilor de control de pe aeroporturi şi de la frontiere să facă cercetări arbitrare asupra laptopurilor şi calculatoarelor personale, pentru a căuta conţinut multimedia piratat. Dacă se descoperă astfel de fişiere, călătorii ar putea fi amendaţi, iar aparatura confiscată.

Citeşte aici documentul final al tratatului ACTA

Citeşte şi:

VIDEO Anonymous ameninţă cu primul război cibernetic mondial din cauza unui tratat mai dur decât SOPA şi PIPA

O treime din utilizatori descarcă ilegal de pe internet, dar industria muzicală prosperă

VIDEO Anonymous ameninţă cu atacuri fără precedent dacă Megaupload nu va fi repus în funcţiune

Următoarea ţintă în lupta cu pirateria online: Pirate Bay

Hacker miliardar, arestat pentru piraterie

VIDEO Povestea de film a fondatorului Megaupload, Kim Dotcom: hacker, dandy, megaloman


Unul dintre cele mai mari site-uri de piraterie online a fost închis, iar fondatorii arestaţi


Închiderea de ieri a site-ului Wikipedia a fost un success mondial

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi