La ce vârstă încetează bărbaţii să mai fie preocupaţi de felul în care arată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbaţilor nu le mai pasă de felul în care arată, neglijându-şi aspectul fizic, începând cu vârsta de 46 de ani, în timp ce femeile continuă să se îngrijească cel puţin până la vârsta de 59 de ani, potrivit unui studiu recent.

Autorii studiului au descoperit, totodată, că femeile sunt de aproape două ori mai predispuse decât bărbaţii să îşi piardă încrederea în propriul nivel de atractivitate. În acelaşi timp, peste o treime dintre femei nu au putut să spună că sunt cel puţin mulţumite de felul în care arată, conform Daily Mail.

O treime din totalul de 2.000 de participanţi la acest studiu, femei şi bărbaţi, au spus că lipsa fericirii reprezintă factorul care descrie această lipsă de încredere în propriul nivel de atractivitate. Mai mult de jumătate dintre participanţi au recunoscut că nu se află într-o formă fizică bună, iar o treime dintre ei au spus că nu au fost niciodată genul de persoană care face exerciţii fizice.O treime dintre ei au spus că au încetat să mai fie interesaţi de alimentele pe care le mănâncă şi de cantitatea de alcool pe care o consumă.

Şapte bărbaţi din zece au declarat că nu-şi fac griji cu regularitate în legătură cu felul în care arată, iar peste 50% dintre ei au mărturisit că nu se mândresc deloc cu aspectul lor fizic.O treime dintre bărbaţi au recunoscut că mănâncă şi beau tot ce doresc şi că nu au în vedere implicaţiile pe care dieta le are asupra stării lor de sănătate.

Totodată, două treimi dintre participanţi consideră că este normal să renunţe să îşi mai facă griji despre felul în care arată la scurt timp după ce îşi găsesc un partener de viaţă stabil.
În medie, potrivit acestui studiu, la 26 de luni după nuntă, o persoană obişnuită consideră că a încetat să se mai gândească la aspectul său fizic.

Se pare că nu doar aspectul fizic are de suferit. Aproape jumătate dintre respondenţi au spus au o problemă de sănătate, din cauza căreia au fost cicăliţi atât de mult timp, încât au renunţat să mai încerce să o remedieze sau să o amelioreze.

Printre alţi factori care au contribuit la neglijarea stării de sănătate şi a aspectului fizic se află preferinţa pentru confort, în detrimentul stilului vestimentar, şi o repulsie tot mai mare faţă de tot ceea ce este considerat "trendy" şi "modern".

Un sfert dintre participanţi au convingerea că adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi eforturile depuse pentru a arăta bine costă prea mulţi bani şi reprezintă un angajament prea mare.
Studiul a fost realizat de The Benenden Healthcare Society Limited, o fundaţie britanică non-profit care militează pentru o societate deschisă şi prietenoasă.

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”