Intuiţia, un aliat de nădejde în goana după ultimele cadouri de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crăciunul se apropie cu paşi repezi şi probabil nu ai avut timpul necesar ca să studiezi îndeaproape posibilele cadouri. Când vine vorba despre daruri cumpărate în ultimul moment, poţi miza pe intuiţie.

Când se confruntă cu decizii dificile sau, pur şi simplu, cu nehotărâre, unii oameni preferă să îşi asculte instinctele, iar alţii sunt mai aproape de o abordare analitică, potrivit unui studiu care a luat în calcul ambele variante de acţiune pentru a le examina eficacitatea în viaţa de zi cu zi. 

Profesorul Michael Pratt, un expert în psihologie organizaţională, spune că noile cercetări arată că intuiţia îi ajută pe oameni să ia decizii bune într-un timp scurt, în special în zonele în care aceştia sunt familiarizaţi cu subiectul care îi preocupă. 

În ce priveşte cumpărăturile din preajma Sărbătorilor, fiecare dintre noi îşi cunoaşte familia şi prietenii, astfel încât în loc să te întrebi ce ar dori cei din jurul tău, întreabă-te ce ştii despre ei până acum, pentru a putea descoperi ce fel de cadou le-ar plăcea. 

În experimentele recente, Pratt şi colegul său au observat modul în care deciziile bazate pe intuiţie ne ajută în viaţa cotidiană, în comparaţie cu acelea al căror fundament este abordarea analitică.

Cercetătorii declară că deciziile analitice sunt eficiente atunci când trebuie să disecăm un anumit aspect, deoarece gândirea logică se concentrează, printre altele, asupra relaţiilor cauzale.

Pe de altă parte, intuiţia reprezintă căutarea şi descoperirea unor tipare, de aceea este de preferat să ne bazăm pe instinct în momentele în care trebuie să luăm decizii rapide cu privire la un anumit aspect, într-o chestiune despre care suntem informaţi.

Cercetarea lui Pratt susţine că intuiţia te ajută să depăşeşti dificultăţile în ce priveşte procesul de luare a deciziilor. Totuşi, acesta avertizează că există acţiuni care se desfăşoară gradat şi implică etape logice, iar în aceste cazuri nu obţii rezultate bune bazându-te pe instinct. 

În cadrul cercetării sale, participanţii care erau experţi într-un anumit domeniu s-au descurcat în medie la fel de bine în ambele situaţii. De asemenea, experţii i-au depăşit pe cei care aveau cunoştinţe reduse despre un subiect atunci când au luat decizii bazate pe instinct, dar au fost învinşi în cazul hotărârilor bazate pe abordarea analitică.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani