În această casă din Ploieşti găseşti tavane casetate, mobilier din toată lumea şi o bibliotecă imensă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o casă de 265 metri pătraţi din Ploieşti şi-au dat întâlnire influenţe clasice, moderne, orientale şi etnice, toate într-un acord perfect. Printre vedetele decorului se numără piese de mobilier aduse din Asia, Africa şi America, precum şi pictura din baie, ce imită un mozaic. Iar biblioteca din birou este visul oricărui iubitor de lectură.

Casa a fost construită de la zero în 2015 şi are parter, etaj şi mansardă. La parter se află bucătăria, un living cu dining, un dormitor, o baie şi o cameră tehnică. La etaj regăsim două dormitoare, un dressing, un birou şi două băi. Mansarda este open space.

Proprietarii sunt nişte oameni de afaceri foarte pasionaţi de călătorii, iar asta se vede şi-n căminul lor. Până nu demult au locuit aici împreună cu fiica lor de 20 de ani, care acum este studentă în Bucureşti. Dintotdeauna au visat la o casă pe pământ, în a cărei amenajare să se reflecte hobby-urile şi personalitatea lor, motiv pentru care designul casei este influenţat mult de aceste două aspecte. Tot conceptul interior a fost creat de arhitecta Magdalena Ancu.

Continuarea articolului, aici.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate