Horoscop bilunar. Veşti bune la orizont în dragoste şi sectorul profesional!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Previziunile astrale pentru perioada 21 ianuarie – 3 februarie 2022 @shutterstock

Sezonul Vărsătorului, care a debutat la 19 ianuarie, pune presiune pe noi şi ne stimulează să activăm spiritul rebel din noi. În relaţiile sociale, tindem să ne apărăm cu înverşunare principiile, valorile, iar în sectorul profesional, cerem cu îndrăzneală drepturile. Cu toţii acţionăm şi ne implicăm voit sau inconştient la schimbarea anunţată de evenimentele astrologice.

În ultima decadă a lunii ianuarie, verifică poziţia scaunului, oglinda şi centura, pentru că urmează să accelerezi. Chiar de la începutul lunii februarie, vom simţi că nu avem suficient timp să facem tot ce ne dorim. S-au strâns multe idei geniale, planuri care se vor puse în aplicare, cunoştinţe şi abilităţi, iar acum contextul astral dă undă verde la îndeplinirea lor. Începând cu luni, 24 ianuarie, când Marte, planeta conflictului şi acţiunii traversează zodia Capricorn, cei care se simt neîndreptăţiţi la serviciu prind curaj să îşi ceară drepturile sau să încheie colaborări neproductive. Iar dacă locul de muncă este împlinitor, energia lui Marte va potenţa activitatea profesională şi va aduce rezultate neaşteptate.  După încheierea mişcării retrograde a planetei Venus, sâmbătă, 29 ianuarie, ne putem aştepta cu toţii la veşti bune în dragoste, la reconcilieri, la împărtăşiri de sentimente şi la jurăminte de iubire.

Citeşte aici previziunile astrale pentru următoarele două săptămâni.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite