Hikikomori, fenomenul care îngrijorează o ţară întreagă. Aproape un milion de bărbaţi suferă de această tulburare de comportament

Hikikomori este o tulburare din cauza căreia multe persoane din Japonia, de obicei bărbaţi tineri, se izolează în camera lor chiar şi ani de zile, refuzând să mai iasă. Aproximtiv un milion de japonezi trec prin crize de acest fel.

Medicul Takahiro Kato, care a suferit şi el de această afecţiune, studiază acum fenomenul alături de experţi de la Universitatea Kyushu. El spune că unele cazuri sunt atât de grave încât bolnavii nu mai ies din casă chiar şi 30 de ani, scrie Daily Mail.

Cei care sunt afectaţi de Hikikomori refuză orice contact cu prietenii sau familia şi petrec tot timpul stând pe Internet şi citind benzi desenate. Mulţi dintre aceşti tineri sunt educaţi, sunt studenţi sau absolvenţi de facultate, de aceea impactul pe care îl are amploarea acestui fenomen este considerabil şi din punct de vedere economic. Practic, 1% din populaţia Japoniei suferă de această bizară tulburare.

Yuto Onishi, de 18 ani, a cerut ajutor medical după ce a stat izolat timp de 3 ani. În cazul lui, tulburarea a apărut în urma unui incident la liceu, unde a fost decăzut din funcţia de şef al clasei. El spune că în acest timp îşi dădea seama că este anormal comportamentul său, dar nu dorea să-l schimbe, pentru că se simţea în siguranţă singur în camera lui.

Cel mai des, fenomenul hikikomori apare în familiile din clasa de mijloc, foarte rar în cele sărace. În cultura japoneză, familiile sunt foarte protective cu copiii, de aceea aceşti tineri sunt întreţinuţi ani de zile de părinţi în starea aceasta, nefiind nevoiţi să lucreze. De aceea tulburarea este probabil mult mai des întâlnită aici comparativ cu ţările din vest.

De asemenea, presiunea pe care societatea o pune asupra tinerilor este foarte mare. Băieţii se simt obligaţi să intre la facultăţi bune, să aibă o carieră de viitor într-o companie foarte bună, precizează doctorul Kato.

De aceea, nu doar tinerii ar avea nevoie de terapie, ci întreaga familie, pentru ca mentalitatea lor şi relaţiile dintre ei să se schimbe. Terapie contă în primul rând în redobândirea abilităţilor de comunicare, pentru că unii pacienţi nu au mai vorbit de ani de zile. Urmează psihoterapia în grup, care îi ajută să stabilească unele legături cu alţi tineri bolnavi. Din păcate însă, mulţi refuză tratamentul şi chiar o minimă comunicare cu cei dragi.