Goana după Revelionul low-cost de 100 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofertele turistice cu trei nopţi de cazare la preţuri de cel mult 400 de lei sunt cele mai căutate pentru Revelion, chiar dacă nu includ nicio masă.

Cei mai prevăzători dintre români şi-au făcut rezervările pentru Revelion de cum au terminat vacanţa de vară, pentru că atunci opţiunile sunt cele mai numeroase şi preţurile cele mai bune. Dacă aveţi obiceiul să vă organizaţi pe ultima sută de metri, adică în decembrie, riscaţi să mai găsiţi doar ofertele pe care nu le vrea nimeni - preţuri astronomice pentru condiţii proaste. Cele mai multe persoane sunt însă în căutare de oferte pentru Revelion chiar în această perioadă. „Noiembrie este ultima lună în care mai puteţi găsi condiţii bune de cazare la preţuri rezonabile", spune Traian Bădulescu, consultant în turism.

De la adolescenţi la familişti, tot mai mulţi români caută să închirieze în grup pensiuni montane de Revelion, pentru că această variantă este cea mai ieftină. Foarte populare sunt ofertele sub 100 de euro, pentru bugete de criză. Majoritatea nu includ nici măcar masa festivă din noaptea dintre ani, dar românii nu au nimic împotrivă să vină cu sarmalele şi cu salata de boeuf gata făcute de acasă, iar în noaptea de Revelion să prepare un grătar de porc. Cu 80 de euro de persoană puteţi sta, de exemplu, patru nopţi la o pensiune de două margarete din Maramureş, iar cu 100 de euro găsiţi pensiune de patru margarete în Odorheiu Secuiesc, cu mic dejun inclus şi cu acces la saună. Oferte similare există şi pe Valea Prahovei, dar în staţiuni precum Buşteni sau Azuga, mai degrabă decât în Poiana Braşov.

Costin a găsit de curând o pensiune în Zărneşti, la aproximativ 9 kilometri de Castelul Bran, la un preţ foarte avantajos. „Pensiunea are 14 camere şi am închiriat-o pe toată cu 1.550 de euro pentru patru nopţi. Ne-am adunat o gaşcă mare şi am reuşit să umplem toate camerele. Asta înseamnă aproximativ 50 de euro de persoană. Nu pare mult, dar dacă adaugi şi banii cheltuiţi pe mâncare şi pe băutură, realizezi că Revelionul nu este chiar atât de ieftin cum pare", spune Costin.

Atractive pentru români sunt şi staţiunile montane ale vecinilor bulgari. „Cele mai consacrate staţiuni pentru schi în Bulgaria sunt Bansko, Borovets şi Pamporovo. În Bansko avem şi oferte de criză, cum ar fi studiouri pentru două persoane în apart-hoteluri de trei stele cu preţuri între 57 şi 79 de euro pe noapte în perioada Revelionului. Cina festivă este opţională şi costă 85 de euro", spune Adrian Stan, marketing manager la agenţia de turism Altours.

Şi la băi este ieftin

Dacă vreţi să vă prindă Revelionul într-un bazin cu apă termală, trebuie să ştiţi că şi staţiunile balneare au oferte „de criză". Preţul unui pachet care include trei nopţi de cazare la un hotel de două stele în Călimăneşti-Căciulata, cu mic dejun şi cină festivă inclusă costă 109 euro, iar pentru o stea în plus trebuie să plătiţi cu 30-40 de euro mai mult. Preţuri bune sunt şi la Băile Felix, unde un pachet de trei nopţi la o pensiune de trei margarete, fără nicio masă inclusă, costă doar 70 de euro.

La bulgari, românii merg şi în staţiunile de la malul mării în ultimii ani. Nu toate hotelurile sunt deschise peste iarnă, dar cele care primesc turişti oferă, ca şi vara, serviciile all inclusive atât de îndrăgite de români. Un sejur de trei nopţi la un hotel de patru stele costă între 250 şi 300 de euro de persoană. Atenţie, există multe oferte care nu includ masa festivă în preţul afişat, dar ea este obligatorie şi costă 70-80 de euro!

Austria, la mare căutare

O altă destinaţie externă preferată de români în ultimii ani este Austria. De altfel, datorită raportului foarte bun costuri - servicii, Austria este cea mai căutată destinaţie de iarnă pentru întreaga Europă. Hotelurile din staţiunile de schi austriece nu sunt pentru toate buzunarele, dar puteţi găsi oferte foarte bune căutând suficient. Pentru trei nopţi de cazare la o pensiune din Innsbruck de trei stele, cu demipensiune, trebuie să plătiţi în jur de 250 de euro de persoană, iar cazarea la un hotel de patru stele, cu demipensiune, costă peste 400 de euro de persoană (transportul nu este inclus).

„Dacă vreţi să mergeţi în Austria de Revelion, trebuie să vă grăbiţi cu rezervările, pentru că oferte last-minute nu există pentru această ţară la noi", potrivit consultantului în turism Traian Bădulescu.

Dubai şi Kenya, în ofertele de lux

Românii care au un buget generos pentru Revelion pot alege destinaţii inedite, cum ar fi Dubai sau Maroc. Şase nopţi la Dubai, într-un hotel de patru stele, costă aproximativ 1.000 de euro de persoană, iar un sejur de nouă zile în Maroc, la hoteluri de patru stele, cu demipensiune, ajunge la aproximativ 1.400 de euro de persoană cu taxele de aeroport incluse. Dacă vreţi o experienţă inedită în Kenya, trebuie să plătiţi cel puţin 1.900 de euro pentru o vacanţă de şapte nopţi. O altă destinaţie exotică, Zanzibar, costă între 2.500 şi 3.500 de euro (patru şi cinci stele), un preţ mic în comparaţie cu cel pentru Bora Bora, de exemplu, unde un sejur de 10 zile porneşte de la 4.000 de euro. ;

Târg de turism

Dacă nu aţi decis încă unde veţi petrece Revelionul şi sunteţi din Bucureşti sau din împrejurimi, aveţi ocazia să găsiţi oferte atractive la Târgul de Turism organizat în perioada 15-18 noiembrie, la Romexpo. Agenţiile de turism vor veni îndeosebi cu oferte de schi în ţară şi în străinătate, dar puteţi găsi aici şi vacanţe exotice. Mai multe informaţii pe: www.targuldeturism.ro.