Gesturile simple prin care îi putem ajuta pe cei care suferă de depresie: o îmbrăţişare poate să vindece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râsul, plimbarea în aer liber şi îmbrăţişarea ajută foarte mult persoanele deprimate/FOTO Arhiva Adevărul

Dacă avem un prieten care suferă de depresie este bine să ştim că îl putem ajuta să treacă mai uşor peste episoadele de suferinţă. Ca orice boală, depresia se poate ameliora şi cineva care este apropiat bolnavului poate avea grijă de el.

Chiar dacă este foarte greu să fim aproape de cineva care suferă de depresie, grija noastră este foarte importantă. O persoană care suferă de depresie îi va ţine la distanţă pe ceilalţi şi astfel relaţia de prietenie va părea că nu este reciprocă, dar acest lucru este doar temporar.

Dacă persoana care suferă de depresie este partenerul nostru, atunci îl putem ajuta mai uşor. Primul semn care apare în caz de depresie este senzaţia că nu mai face faţă rutinei zilnice. Astfel, se adună vase nespălate, haine murdare, iar noi putem interveni să ajutăm la menţinerea curăţeniei, pentru ca el să nu se mai simtă copleşit.

Deseori, un om depresiv va mânca foarte mult sau nu ma mânca deloc. O soluţie care li se pare la îndemână în această situaţie este să comande mâncare de la un fast food. Aceste obiceiuri alimentare le vor face rău şi în timp vor accentua depresia. De aceea, un prieten sau un partener îi poate ajuta să aibă o dietă sănătoasă, echilibrată, iar un corp în formă înseamnă şi o minte sănătoasă.

Un mare ajutor pentru o persoană deprimată este să iasă afară, în aer curat şi să facă mişcare. Chiar dacă este greu s-o convingem să iasă din casă, munca în grădină, ieşirea la un picnic ori la o plimbare în natura este cel mai bun remediu posibil. Soarele stimulează producţia de Vitamina D, care ameliorează depresia, iar mişcarea ajută corpul să producă serotonină, un hormon care reduce anxietatea şi duce la o stare de bine.

Oamenii deprimaţi au tendinţa să se neglijeze. Nu se mai spală, nu mai merg la doctor, au impresia că nu merită să fie îngrijiţi, iar acest lucru le va accentua depresia. Dacă putem, este bine să le dăm ocazia să se relaxeze puţin, să facă un lucru plăcut pentru ei, de exemplu o baie caldă, în timp ce noi avem grijă să le gătim sau să facem alte treburi prin casă.

Chiar dacă de regulă cei care suferă de depresie nu vor să fie îmbrăţişaţi, acest gest le face foarte mult bine. Studiile au demonstrat că o îmbrăţişare sinceră, care durează mai mult de 20 de secunde, din partea unei persoane apropiate, va stimula creierul să elibereze substanţe care dau o stare de bine. Reacţia va apărea la ambele persoane care se îmbrăţişează.

La fel de bine este dacă reuşim să-l facem pe prietenul nostru să râdă. Putem ieşi la o comedie sau să spunem pur şi simplu o glumă inspirată. Râsul eliberează endorfine, care reduc depresia şi anxietatea.

Un alt lucru important este să-i asigurăm că ţinem la ei, că le vom fi mereu alături în ciuda acestei boli de care suferă, pentru că deseori oamenii deprimaţi consideră că vor rămâne singuri, că nu sunt demni de iubire şi că nimeni nu îi va ajuta. În acest moment este bine să le aducem aminte de momentele plăcute din viaţa lor şi de lucrurile bune pe care le-au făcut.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO