FOTO Ultima clipă din viaţa unui om

„Este mai important să ştii ce fel de om este bolnav, decât ce fel de boală are un om”. Citatul i-a fost atribuit lui Hipocrate, care a trăit până în 377 î.Hr, dar prinde viaţă în fotografiile seriei „Înainte să mor”, o meditaţie asupra vieţii şi a pierderii.

Andrew George, artist originar din Los Angeles, a capturat portretele modeste, dar sfâşietoare ale unor oameni obişnuiţi, care îşi trăiau ultimele clipe din viaţă, forţaţi să confrunte realitatea morţii. „Înainte să mor/Before I die” a devenit un proiect despre umanitate şi despre fiecare dintre noi. 

„Mi-a venit ideea după ce mama unui prieten bun a murit. La înmormântarea ei, am fost uimit să văd cât de multă dragoste era în jurul ei”, a explicat George pentru „Huffington Post”. 

„Am început să mă întreb ce era cu această femeie. Era ceva magic cu ea, mai ales cu felul clar şi înţelept în care vorbea. Nu se lua niciodată prea în serios, râdea mai mult decât oricine, reacţiona cu sinceritate şi empatie faţă de prietenii ei. Era foarte pasională şi avea o curiozitate neînfricată, motiv pentru care a călătorit şi a explorat diferite culturi ale lumii. A fost, simplu spus, unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut. În mod regretabil, nu este cineva de care alţii să fi auzit, pentru că realizările ei nu au inclus şi faima”, explică fotograful motivul care l-a determinat să înceapă acest proiect. 

Rene - „Încerc să ţin religia departe. Dar cred în Dumnezeu. Dumnezeu despre care vorbesc eu este cel despre care vorbeşti tu când eşti tăcut”

Josefina - „Visez mult în fiecare noapte. Oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată eu îi visez noaptea”

George a devenit interesat de oameni care trăiau cu cunoştiinţa faptului că moartea lor este aproape, acei oameni care nu au fost remarcaţi pentru mult timp. Printr-un diagnostic aceşti oameni de zi cu zi devin eroi necunoscuţi, forţaţi să lupte cu o putere de neconceput în timp ce corpul lor slăbeşte. 

Abel - „Ai doar un bilet de dus. Nu-l irosi”

„Pentru ei toţi a început aşa cum o să înceapă şi la tine: o mâncărime ciudată şi persistentă în spatele capului, un disconfort în partea stângă, o umflătură simţită la duş. Ceva care devine imposibil de ignorat”, scrie filosoful modern Alain de Botton în introducerea albumului fotografic. 

Chuck  - „Cel mai fericit am fost când ea a acceptat să-mi fie soţie”

Pentru a înţelege mai bine finalul, această parte nevăzută a vieţii, de multe ori, George a căutat un azil care i-a permis să petreacă timp cu pacienţii. A fost refuzat de multe, până când l-a întâlnit pe doctorul Marwa Kilani, de la Providence Holy Cross Medical Center, din Los Angeles. Kilani a fost atras de proiectul lui George, motiv pentru care a început să întrebe anumiţi pacienţi dacă sunt de acord să-l întâlnească. George urma să petreacă timp cu ei, pentru a-i cunoaşte în mod individual, călătoria lor, povestea şi fricile lor, în încercarea de a surprinde totul într-un portret. A eliminat intenţionat orice menţiune a bolii sau a profesiei lor, pentru a nu distrage atenţia de la subiect. 

Irene - „Mi-ar plăcea să am 70 de ani”

„Să găseşti frumuseţea într-un loc steril precum spitalul nu este simplu. Dar tocmai această monotonie transformă imaginile în ceva puternic”, a spus Kilani. 

Jack - „Soţia mea nu a fost dragostea vieţii mele. O fată din Japonia a fost, pe care am cunoscut-o în tinereţe”

Proiectul lui Andrew George arată câteva din spiritele curajoase despre care cărţile de istorie nu vor scrie.

„Cei care mor sunt cei care apreciază cel mai mult. Observă valoarea unei raze de soare într-o după-amiază, importanţa unor minute petrecute cu nepoţii, o altă respiraţie. Ei ştiu ce ingraţi nerecunoscători suntem, fără să ne oprim pentru a înregistra minunile fiecărui minut. Ei au fost odată ca noi, desigur. Au pierdut decenii, dar acum sunt în poziţia în care sunt conştienţi de nebunia lor şi ne avertizează cu privire la a noastră”, scrie Alain de Botton. 

Sarah - „Când am aflat, am spus că o să lupt, am să înving boala”

Michael - „Am pierdut 10 ani cu heroina”