FOTO „M-am săturat de nenorocita asta de caritate“: multimilionar părăsit de nevastă pentru că este prea generos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bogătaş a fost atât de recunoscător că soţia sa a scăpat de cancer, încât a cheltuit 20 de milioane de euro din averea familiei ca să ajute şi alţi bolnavi. Rolul de bun samaritean nu i-a adus însă şi recunoştinţa nevestei.

Povestea a început atunci când Shirley, soţia lui Brian Burnie, britanicul cu inimă mare, s-a îmbolnăvit de cancer la sân. Bărbatul a fost atât de fericit atunci când Shirley s-a vindecat, încât donaţiile către fundaţii şi asociaţii care sprijină bolnavii de cancer au devenit o adevărată dependenţă pentru el. 

Brian, în vârstă de 70 de ani, a vândut vila familiei, în valoare de 20 de milioane de euro şi a scos la licitaţie o mare parte din bunuri, următorul pas fiind înfiinţarea propriei sale fundaţii de caritate în 2009. „Nu sunt interesat de cărămizi şi mortar. Nu ma interesează deloc posesiunile materiale”, declara Brian. 

Ironia situaţiei constă, însă, în faptul că faptele sale lipsite de egoism, care au inspirat o mulţime de oameni, au îndepărtat-o pe Shirley, iubirea vieţii sale.

„Nu vreau să arunc totul la gunoi. Aveam nevoie de o casă şi de un venit, pentru că avem trei copii. Voiam siguranţă pentru noi şi familia noastră. El a luat frâiele asupra vieţii sale şi nimic altceva nu a mai avut importanţă. Îi spuneam că sunt o mulţime de lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare, însă pentru el conta doar caritatea şi iar caritatea”, a povestit Shirley, potrivit publicaţiei britanice „Mirror”.

FOTO Mirror

După ce au vândut vila de lux din Doxford Hall în care locuiau, cuplul a cumpărat o locuinţă modestă în Morpeth, Northumberland, preferând viaţa simplă în locul luxului. Problema care a pus capac a apărut când Shirley a aflat că soţul său cumpărase, fără ştirea ei, o altă casă. „M-am gândit că are un motiv pentru care a păstrat tăcerea şi am presupus că a decis că mariajul nostru a luat sfârşit şi că mă va părăsi”, a declarat femeia. „Nu am câştigat lupta cu cancerul pentru a-mi petrece toată viaţa într-o casă ca asta, făcând totul pentru alte persoane. M-am saturat de nenorocita asta de caritate şi de toată munca – cu toţii ne-am săturat”, a adăugat Shirley. 

Intervievat de „Mirror”, Brian spune o poveste diferită de cea a lui Shirley. „Nu am vrut niciodată să ne despărţim. Nu intenţionam să locuiesc în casa aceea. Am cumpărat-o tot în scopuri caritabile, însă nu am folosit-o din varii motive. Acum îmi pare rău. Aş fi putut face altceva mai bun cu banii ăia”, spune bărbatul.

Pe lângă faptul că şi-a donat întreaga avere pentru fundaţia care ajută pacienţii asigurându-le transportul gratuit de la un spital la altul, Brian a început să petreacă tot mai mult timp muncind. Uneori, bunul samariteanl muncea chiar şi 12 ore pe zi, iar timpul acordat familiei s-a redus tot mai mult. Astfel, Shirley a decis să puncă punct mariajului, după 30 de ani împreună.

Brian Burnie locuieşte acum într-un apartamentu modest deasupra sediul fundaţiei sale de caritate. FOTO Mirror

Brian Burnie este de părere că trăim într-o societate egoistă şi lacomă şi că dacă ne expunem copiii la acte de generozitate încă de la vârste fragede, există posibilitatea ca aceştia să realizeze cât de important este să îi ajute pe ceilalţi.

Aveam bani cât să-mi ajut copiii toată viaţa, însă cred că ar fi fost greşit. Trebuie să îşi facă propria cale. Eu m-am născut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi am crescut ştiind că din puţinul pe care îl ai, trebuie să împarţi cu alţii, a adăugat inimosul britanic.

Deşi nu are studii superioare, Brian are un talent nativ în afaceri, ceea ce l-a ajutat să strângă o avere considerabilă. De la băiatul care livra cumpărăturile vecinilor, acesta a ajuns inginer, iar mai apoi a ajuns să deţină propria sa companie de construcţii. După câteva afaceri cu petrol, averea familiei Burnie a tot crescut, însă nimic nu l-a făcut mai fericit pe Brian, cum el însuşi declară, decât să ofere totul altora.

Milionarul cu inimă de aur era, probabil, bărbatul perfect în ochii multor femei, însă Shirley a fost unica lui iubire. Femeia l-a susţinut la început şi i-a înţeles pasiunea, ea însăşi făcând acţiuni caritabile – aceasta a organizat o masă pentru 5.000 de veterani de război chiar în curtea casei lor. Totuşi, la un moment dat, generozitatea bărbatului a scăpat de sub control. Dacă unii ar crede că acţiunile acestuiai sunt romantice, Shirley le descrie ca fiind „nebuneşti”. „Sunt fericită să mă implic în asemenea activităţi, însă Brian a scăpat de sub control. A făcut ce a vrut. Tot auzim că niciodată nu a fost mai fericit decât acum, lucru destul de dureros, având în vedere că am avut o familie frumoasă, o relaţie care a durat 30 de ani şi trei copii. Însă asta a fost alegerea lui”, povesteşte Shirley resemnată.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie