FOTO Cele mai ciudate hoteluri din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cei care s-au săturat de hotelurile obişnuite şi camerele banele, unii oameni s-au gândit să transforme obiecte şi clădiri ceva mai ciudate în locuri pentru turişti.

Publicaţia „Huffington Post" a realizat o listă cu cele mai interesante şi ciudate zece hoteluri din lume. Iată mai jos lista.

Hotelul Costa Verde

Numele nu spune nimic, dar hotelul este de fapt un Boeing 727 din 1965 care a fost transportat în mijlocul junglei şi transformat într-un hotel. Astfel, cei de la Costa Verde au vrut să dea impresia că avionul s-a prăbuşit printre copaci. În interior există două dorimitoare, o bucătărie şi un restaurant, plus un balcon cu vedere la junglă.

A Quinta da Auga

În Santiago de Compostela (Spania) o fostă fabrică de hârtie a fost transformată din ruine într-un loc idilic pentru turişti. În momentul de faţă, clădirea are 59 de camere, iar peisajul este format dintr-un râu şi un apeduct care alimentau cândva fabrica de hârtie veche de trei secole.

Ahilya Fort

Amplasat în oraşul Maheshwar din India, fortul a fost construit în secolul XVIII de către regina Ahilya Bai Holkar. În 2000, un descendent al familiei regale a transformat fortul, a tras apă curentă şi modernizat interiorul.

Hotelul Augustine

Este de fapt o fostă mănăstire din Praga, Cehia. Călugării încă locuiesc aici, dar într-o anexă a hotelului. Până la transformarea din 2006, clădirea a avut mai mulţi proprietari. În perioada comunistă mănăstirea a fost confiscată, dar după Revoluţia de Catifea a fost returnată călugărilor. De asemenea, în clădire există şi o berărie.

Hotelul Henry Jones Art

Cândva o fabrică de gem, hotelul din Hobart (Australia) a fost ridicat în 1861 lângă port. Astăzi, boilerele şi cazanele au dispărut, în locul lor existând 56 de camere. Hotelul are o temă artistică, camerele fiind tapetate cu peste 300 de picturi realizate de absolvenţii Şcolii de Artă Tasmanian.

Hotel Re!

Unii îşi doresc ca şcoala să nu se fi terminat niciodată, iar în Singapore acest lucru poate să se îndeplinească, deoarece o şcoală primară a fost transformată în clădire de lux. Nimeni nu şi-ar putea da seama că acolo era o simplă şcoală de 12 etaje, numită în 1972 cea mai înaltă şcoală din Singapore. Astăzi, Re! are 140 de camere disponibile.

Langholmen

Între 1840 şi 1975 clădirea din Stockholm (Suedia) a funcţionat ca o închisoare. Astăzi, edificiul păstrează holurile care amintesc că a fost cândva o clădire pentru puşcăriaşi, dar camerele au fost modificate.

Locanda RosaRosae

În localitatea Breda di Piave din Italia, o fostă moară cu apă arată la fel ca în momentul în care a fost construită, acum mai bine de 400 de ani. Doar interiorul o dă de gol, dar nici acesta nu este foarte luxos, încercând să păstreze aspectul iniţial. Proprietarii, Silvio Stefani şi soţia sa Betti au ţinut pereţii fără tencuială, încercând să nu modernizeze prea mult cele patru camere pentru oaspeţi.

Farul Molja

Camerele din fostul far din localitatea Alesund (Norvegia) nu sunt pentru oricine. Dacă doriţi lux, aici nu este locul. Încăperile sunt circulare şi au un diametru de un metru. Singurul avantaj este vederea foarte bună la port.

The Old Railway Station

Britanici rămân tradiţionalişti şi au transformat mai multe vagoane de tren în locuinţe pentru turişti. Trenul este amplasat în localitatea Petworh, West Sussex, iar hotelul este un tribut adus faptului că în Petworh garniturile au început să circule din 1859. Pe lângă patru camere în vagoanele Pullman construite între 1912 şi 1923, mai sunt disponibile şi două încăperi în interiorul fostei gări din localitate.

Vezi aici o galerie cu interiorul hotelurilor

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online