FOTO Cele mai ciudate competiţii din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care au talente inutile pot găsi, dacă-şi dau siliniţa, oameni asemeni lor şi se pot angaja în competiţii care mai de care mai ciudate şi amuzante. Aşa aflăm că există concursuri de skandenberg cu degetele de la picioare sau campionate de sex în aer.

Publicaţia „Viral Nova” a făcut o listă cu cele mai ciudate competiţii din lume:

1. De-a buşilea

Cea mai mare întrecere de-a buşilea între bebeluşi a avut loc în China, însă aceste „curse” au loc în mai multe părţi ale globului.

2. Brânză la vale

Această competiţie presupune rostogolirea unei roţi de brânză de 4 kilograme pe Cooper's Hill, din Marea Britanie. Competitorii se întrec, iar primul care ajunge jos primeşte brânza.

3. Olimpiada unghiilor

Olimpiata unghiilor are loc an de an în Londra şi se numeşte „ Nailympia”, iar prima ediţie a avut loc acum zece ani. 

4. În copaci

În Indonesia, concurenţii ung copacii cu grăsime şi apoi încearcă să se caţere şi să ajungă în vârf, unde se găsesc premiile. 

5. Skandenberg cu degetele de la picioare

Această competiţie a avut loc pentru prima dată într-un local englezesc, iar acum a devenit un concurs naţional.

6. Bebeluşi plângăcioşi

Acest concurs are peste 400 de ani vechime şi se trage din Japonia, unde luptătorii sumo încearcă să facă bebeluşii să plângă strâmbându-se la ei. Se spune că acest lucru aduce noroc şi sănătate bebeluşilor.

7. Cursele de struţi

Aceste curse sunt populare în Africa şi în unele părţi ale Statelor Unite. Se aseamănă cu cursele de cai, doar că, de cele mai multe ori, „călăreţii” cad de pe struţ.

8. „Cine nu e gata, îl iau cu lopata”

Cursele cu lopata sunt asemănătoare cu cele de ski. Se pot folosi lopeţi normale, care pot atinge viteza pe 96 de kilometri pe oră. 

9. Aruncatul telefonului

Acest tip de concursuri au loc în mai multe locuri din lume, iar campionatul mondial se ţine în Finlanda. Multe dintre aceste evenimente sunt sponsorizare de companii de reciclare, iar competitorii îşi aruncă telefoanele vechi în speranţa de a primi unul nou.

10. Cântatul la chitară în aer

Primul campionat de acest fel a avut loc în Finlanda, în anul 1996 şi a continuat, an de an. Şi alte ţări au preluat bizarul concurs.

11. Căratul nevestei

Aceste competiţii au loc peste tot în lume. Soţii îşi poartă soţiile în spate, prin obstacole, încercând să treaca primii de linia de sosire. Campionatul mondial are loc în Finlanda, în fiecare an.

 

12. Concurs cu viermi

Concurenţii aleg o bucată de pământ şi încearcă să scoată un număr cât mai mare de viermi într-o perioadă de timp determinată. Recordul îi aparţine unei fetiţe în vârstă de zece ani, care a reuşit să scoată 567 de viermi din pământ.

13. Campionatele de bărbi şi mustăţi

Aceste concursuri au loc peste tot în Statele Unite şi Europa, iar competiţia are multe categorii şi mulţi participanţi. Prima astfel de competiţie a avut loc în 1990.

   

14. Întreceri cu patul

Această competiţie se desfăşoară în mai multe locuri din lume. În pat trebuie să se afle cel puţin o persoană. Multe astfel de concursuri se organizează în scop caritabil.

15. Sex în aer

Campionatele de sex în aer se ţin încă din 2009. În Statele Unite există un turneu naţional în cadrul căruia se „încoronează” câştigătorii regionali, după care concurează pentru victoria supremă, care poate fi deţinută de un singur participant.

Citeşte şi:

Campionatul Mondial de Sex în Aer: spectacol erotic şi comedie

Concurs inedit: bărbatul cu cel mai mic penis câştigă un iPhone

FOTO Topul celor mai ciudate restaurante din lume

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi