Femeile se masculinizează ca să promoveze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 57% din femei se îmbracă sobru şi-şi coboară vocea pentru a avansa în carieră, urmând exemplul „Doamnei de Fier“, Margaret Thatcher.

Într-o lume a bărbaţilor, femeile caută să-şi facă loc la vârful ierarhiei sociale adoptând diverse strategii. Şi chiar dacă au apus vremurile în care nuvelista Lucile Aurore Dupin adopta pseudonimul George Sand şi se îmbrăca în haine bărbăteşti ca să fie luată în serios de lumea literară a secolului al XIX-lea, dominată de reprezentanţii sexului tare, femeile recurg în continuare la masculinizarea ţinutei pentru a avea un cuvânt cât mai greu de spus. Astfel, tendinţa femeilor care-şi doresc o carieră managerială de a imita stilul puternicei Margaret Thatcher este în creştere, arată un studiu realizat de britanici.

Prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii din 1979 până în 1990, Thatcher a fost supranumită „Doamna de Fier" datorită imaginii de femeie puternică şi autoritară pe care şi-a creat-o de-a lungul timpului. Ea a luat lecţii de oratorie ca să înveţe să vorbească pe un ton mai jos, mai masculin, şi a adoptat moda costumelor sobre, care îi confereau un aspect autoritar. Astfel, în prezent, aproape 60% din reprezentantele sexului frumos se îmbracă sobru şi-şi coboară vocea.

În plus, 65% din femeile chestionate de cercetătorii britanici au declarat că se fardează mai atent când merg la birou pentru că au senzaţia că-şi măresc puterea în funcţie de stilul folosit.

Prea multă masculinitate strică

Specialiştii români consideră însă că reprezentantele sexului frumos nu ar trebui să uite de farmecele feminine chiar şi atunci când îşi doresc o carieră într-un domeniu dominat de bărbaţi.

„Feminismul a fost bun câtă vreme a vrut drepturi egale. Dar când a vrut să fim cu toţii la fel, n-a mai fost bine, bărbaţii şi femeile sunt diferiţi", a precizat psihologul Bogdan Lucaciu.

De pildă, în politică, femeile trebuie să se strecoare printre bărbaţi purtându-se ca ei, dar încercând să „pudreze" atmosfera cu elemente feminine, explică criticul vestimentar Alin Gălăţescu. El susţine despre Roberta Anastase, care deţine funcţia de preşedinte a Camerei Deputaţilor şi care este considerată una dintre cele mai puternice femei din România, că ar avea mult mai multe realizări dacă s-ar îmbrăca mai feminin.

De asemenea, despre ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, cunoscută pentru stilul său autoritar şi pentru modul agresiv în care se adresează şefilor de direcţii din cadrul ministerului pe care îl conduce, Gălăţescu spune că n-a înţeles deloc ecuaţia. „Trebuie să intri şi să umpli spaţiul cu elementele tale de feminitate, nu doar să intri  şi să ieşi din acel spaţiu", explică Alin Gălăţescu.

La polul opus al „doamnelor de fier" se află ministrul Turismului, Elena Udrea, care nu a renunţat deloc la vestimentaţia cochetă şi la farmecele ei feminine de când a intrat în lumea politică. „Ea ilustrează cel mai bine bătălia dintre bărbaţi şi femei. A penetrat sistemul şi l-a cucerit treptat, iar bărbaţii au început să piardă teren", a conchis specialistul.