Felix Baumgartner: „Când te afli pe acoperişul lumii, devii mult mai umil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Felix Baumgartner: misiune îndeplinită

Duminică, în jurul orei 21.08 (ora României), austriacul Felix Baumgartner, care a realizat cu succes şi în premieră mondială saltul în cădere liberă din stratosferă, plonjând de la o altitudine-record de 39.043 de metri deasupra statului american New Mexico, a depăşit viteza sunetului, stabilind un record mondial.

Într-o conferinţă de presă organizată duminică, la câteva ore după ce Felix Baumgartner a ajuns cu bine pe Pământ, la care a participat şi Brian Utley, reprezentantul Federaţiei Aeronautice Internaţionale, Felix Baumgartner a spus: "Permiteţi-mi să vă spun un lucru: atunci când te afli pe acoperişul lumii, devii mult mai umil. Nu te mai gândeşti la doborârea unor recorduri, nici la obţinerea unor date ştiinţifice - singurul lucru pe care ţi-l doreşti atunci este să te întorci acasă în viaţă", a declarat austriacul.

Felix Baumgartner a declarat, totodată, că la un moment dat a fost pe punctul de a-şi anula misiunea, întrucât vizorul căştii de protecţie pe care o purta în timpul saltului se aburise. Brian Utley a precizat că, potrivit datelor preliminare, Felix Baumgartner a reuşit să depăşească viteza sunetului în cădere liberă, stabilind un record mondial. Astfel, Felix Baumgartner a avut în timpul coborârii o viteză de 1.342,8 kilometri/ oră.

Felix Baumgartner este prima persoană din lume care a depăşit viteza sunetului fără a se afla într-un avion. Acest record a fost atins chiar în ziua în care se celebrează 65 de ani de la primul zbor cu un avion supersonic, pilotat de Chuck Yeager în 1947. Baumgartner a urcat în stratosferă într-o capsulă presurizată, trasă de un balon uriaş cu heliu, după care a fost în cădere liberă timp de peste patru minute.

Recordul pentru saltul cu paraşuta în cădere liberă era deţinut din 1960 de un fost colonel din aviaţia americană (US Air Force), Joe Kittinger, care, ajuns la limita spaţiului cu ajutorul unui balon umflat cu heliu, a sărit în gol de la altitudinea de 31.333 de metri.

În timpul ascensiunii sale, Felix Baumgartner a depăşit şi un alt record: s-a aflat într-o capsulă trasă de un balon care a ajuns la cea mai mare altitudine la care s-a aflat vreodată un balon cu echipaj uman, potrivit specialiştilor. Uriaşul balon - la care a fost ataşată o capsulă cu o greutate de 1.315 kilograme, în interiorul căreia se afla Felix Baumgartner - a fost ridicat în aer în jurul orei 18.30 (ora României). A fost pentru prima dată în istorie când a fost lansat un balon de o asemenea mărime, la care a fost ataşată o capsulă în care s-a aflat echipaj uman. În respectiva capsulă, Felix
Baumgartner a avut patru sisteme diferite de oxigen, pentru a-l ajuta să respire la o asemenea altitudine, potrivit explicaţiilor care au însoţit transmisiunea live a misiunii.

Balonul care a ridicat în stratosferă capsula în care s-a aflat Felix Baumgartner a fost realizat dintr-o folie de plastic, iar pentru umflarea sa au fost necesari 850.000 de metri cubi de heliu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG