Faţa schimbată a artei haute couture

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna Modei Haute Couture de la Paris s-a încheiat sâmbătă cu o „pledoarie“ comună a creatorilor de modă prezenţi: fiecare haină are povestea pe care poate să o spună singură.

Raf Simons a propus plasă pentru faţă la Dior, Giorgio Armani a adus voalurile accesorizate cu pietre preţioase pentru faţă, iar Giambattista Valli a folosit fluturii drept mască. Feţele au fost acoperite, iar vedete au devenit rochiile, până la prezentarea casei de modă Martin Margiela, unde „scuturile" de faţă blindate cu cristale au captat toată atenţia. Conceptualistul Margiela nu s-a lăsat îmblânzit nici în acest sezon, numărându-se printre vârfurile săptămânii.

Minimalism în lux şi extravaganţă

Chiar dacă nu a şocat, casa de modă Valentino a făcut furori cu cea mai recentă colecţie a sa. De când au fost numiţi în funcţia creativă la conducerea casei, creatorii de modă Maria Grazia Chiuri şi Pierpaolo Piccioli au produs, în fiecare sezon, capodopere în croitorie, design şi modă. Şi devin din ce în ce mai încrezători în sine cu fiecare colecţie. „Produsul finit este remarcabil poate şi pentru că este rezultatul a două minţi cu viziuni estetice complet diferite. Să rămâi fidel esenţei vechiului brand în timp ce evoluezi nu este un lucru uşor de făcut. Lor le iese de minune", este de părere Lisa Armstrong, editor de modă al cotidianului britanic „The Telegraph".

Haute couture nu este renumit pentru simplitate, dimpotrivă. Opulenţa, luxul şi extravaganţa au fost atributele acestui gen de modă care s-a departajat încă de la bun început în industrie. Minimalismul, atât curentul vestimentar cât şi abordarea vizuală a hainelor, n-a făcut parte niciodată din atuurile hainelor haute couture. Asta până la prezentarea casei de modă Valentino. Cei doi designeri au reuşit să prezinte creaţii merituoase de zeci de mii de euro, croite manual, cum preved legile haute couture, fără să pice în capcana abundenţei. Aşa cum s-a întâmplat la casa Chanel, în frunte cu Karl Lagerfeld.
3.000 de ore de muncă pentru o haină.

Se ştie că Săptămâna Modei Haute Couture de la Paris este o lume a fanteziei, unde cei bogaţi se adună pentru a-şi satisface cele mai bizare dorinţe vestimentare care sunt îndeplinite de către cei mai mari creatori de modă din lume. Karl Lagerfeld a explicat cum clienţii acestui tip de modă cheltuiesc, de obicei, în jur de 30.000 de euro pentru o ţinută realizată manual.

„Haute couture trebuie să fie ceva ce nu poate nimeni altcineva să facă. Ştii că tweed-ul nu este de fapt tweed, este broderie cusută de mână. Există o haină fără mâneci în colecţie pentru realizarea căreia s-a cusut timp de 3.000 de ore", a declarat acesta pentru „The Telegraph". 3.000 de ore petrecute de unii dintre cei mai buni maeştri ai croitoriei, cunoscuţi în Paris drept Petites Mains, pentru broderii, nasturi şi dantelării.

Dacă oamenii respectivi ar fi lucrat câte opt ore pe zi, ar însemna că a fost nevoie de 375 de zile... pentru o haină. Aşa că extravaganţa trebuie să fie prezentă în fiecare pliu şi fiecare cusătură dedicată unui client anume. Aşa cum evenimentul anual care sărbătoreşte moda haute couture nu-şi permite să nu fie etalonul unei întregi industrii cu fiecare ocazie.

"Haute couture trebuie să fie ceva ce nu poate nimeni altcineva să facă. Ştii că tweed-ul nu este de fapt tweed, este broderie cusută de mână. Există o haină fără mâneci în colecţie la realizarea căreia s-a cusut timp de 3.000 de ore. ''
Karl Lagerfeld creator de modă

Click pe imagini

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux