Fac chipurile copiilor lumea mai bună?

O serie de măsuri convenţionale au încercat să controleze comportamentul anti-social al tinerilor din toată lumea – sistemul de urmărire CCTV, poliţia comunitară, ordine judecătoreşti şi sentinţe dure. Ar putea chipurile pictate ale unor copii să întreacă în eficienţă toate tentativele statului?

Câteva magazine din sud-estul Londrei au devenit subiectul unui experiment. Cum se lasă seara, iar obloanele sunt trase, faţadele magazinelor se transformă într-o galerie de portrete ale copiilor localnicilor din Woolwich. Portretele au fost realizate de câţiva artişti graferi, care s-au inspirat din albumul cu pozele oferite de familiile din zonă.

Magazinele de pe Greens End au fost vandalizate în repetate rânduri, cele mai mari daune fiind provocate de protestarii conflictului din vara trecută. Zaffar Awan este unul dintre proprietarii magazinelor care au avut cel mai mult de suferit de pe urma vandalizărilor. „Aici aveam un alt set de obloane, dar acelea au fost complet distruse la ultimele proteste, iar toată marfa din magazin a fost furată”, a spus el pentru bbc.co.uk. Astăzi se numără printre participanţii la acest experiement, drept urmare şi-a lăsat noile obloane pictate de către artiştii locali.

(Chipul lui Max pictat pe oblonul magazinului lui Zaffar Awan FOTO Captură bbc.co.uk)

Awan este încântat de chipul lui Max – băieţelul îmbrăcat în albastru, al cărui zâmbet acoperă acum faţada magazinului, după ora închiderii, când se trag obloanele.
„Este aici de trei săptămâni. Majoritatea oamenilor care trec şi-l văd zâmbesc, mă fac să-mi doresc să pot ţine obloanele închise chiar şi când magazinul este deschis. Ar fi ideal”, a mărturisit acesta.

Tara Austin, publicitar la agenţia Ogilvy and Mather, care a iniţiat şi plătit întreaga schemă, a apelat la o serie de cercetări realizate în 1940, legate de efectul asupra adulţilor ale imaginilor cu copii. „Cercetările au arătat că feţele bebeluşilor, obrajii rotunzi şi ochii mari accentuează sensibilitatea şi nevoia de protecţie a adulţilor”, a spus aceasta.  

Experimentul „Babies of the Borough (Copiii oraşului)” vine după o serie de tentative eşuate ale statului, prin diverse instituţii, de a modera comportamentul antisocial. 

Una dintre încercările primăriei londoneze, care a avut parte de ecou în toată lumea, a fost instalarea controversatului dispozitiv de securitate împotriva ţânţarilor. Cu excepţia faptului că nu era menit să îndepărteze ţânţarii, ci tinerii. Aparatul, instalat în mai multe oraşe din Anglia şi zone extrem de populate, emitea un zgomot ascuţit şi infernal, de nesuportat, care putea fi perceput doar de către tinerii până în 25 de ani. A fost folosit pentru a ţine tinerii infractori departe de zonele centrale, până când oponenţii au încercat să-l interzică pe motiv că încalcă drepturile omului.

Şi muzica clasică s-a numărat printre tacticile folosite pentru reducerea crimei. În subteranul londonez, la metrou, au fost instalate boxe la care puteau fi auzite simfonii de Mozart, Beethoven şi Bach, în 1997, fapt care a redus semnificant anumite tipuri de ilegalitaţi la metroul din Londra. Măsura – împrumutată tocmai din Montreal, Canada, se baza pe teoria potrivit căreia tinerii care nu găsesc chiar „uncool” muzica clasică, vor recurge la un comportament respectabil pentru că muzica le dă impresia unui loc sobru, precum un muzeu sau biserică.

La fel, în Mansfield, în Nottinghamshire, a fost instalată lumină roz în zonele în care tinerii obişnuiau să-şi petreacă timpul. Se presupune că lumina roz le accentua acneea, fapt ce-i ţinea departe de locul respectiv, din cauza ruşinii. Şi Cardiff, capitala Ţării Galiilor, a experiment ideea.

„Sunt strategii care merită să fie încercate”, a spus profesorul Mike Hardy, de la Universitatea Coventry. „Dar chiar poţi să argumentezi în favoarea unei instalaţii cu lumină roz pentru a promova comunitatea?”, se întreabă aceasta. Profesorul Hardy consideră că măsurile preventive ar trebui să fie principalele arme în lupta împotriva infracţionalităţii. „Implicarea masivă a comunităţii în curăţenia post proteste din 2011 a fost un moment mult mai important decât protestele în sine”, consideră acesta.

„Îndepărtarea adolescenţilor de anumite zone cu dispozitivul pentru ţânţari protejează zona respectivă, dar nu rezolvă problema”, este de părere Carmine Pariante, profesor la Institutul de Psihiatrie de la King's College. „Este dificil pentru că tinerii suferă de o lipsă de apartenenţă socială”, a adăugat el.

La rândul lui, Hardy a fost impresionat de strategiile folosite de alte ţări care au avut grijă ca lipsa apartenenţei sociale să nu evolueze şi răspândească de-a lungul generaţiilor. A dat exemplu un perete din Nairobi, capitala Kenyei, unde oamenii sunt invitaţi să picteze orice vor ei. „Nu există nicio cerinţă de la ei. Îşi pot comunica furia, frustrarea sau fericirea. Şi când nu mai rămâne loc pe perete, este curăţat şi oamenii o iau de la capăt”, a exemplificat Hardy o măsură de succes.

În Singapore, tinerii sunt invitaţi să trimită un mesaj la o linie special deschisă pentru ei, în care pot sesiza orice punct de tensiune care se formează în grupul sau în zona lor. La dispoziţia lor stau mereu consilieri pregătiţi să mediteze conflictul imediat cum sună alarma. „Este un sistem de alarmă timpurie. Nu aşteaptă să se producă evenimentul în sine, nici imagini ale camerelor de filmat ale unei crime care a avut deja loc. Este vorba despre anticipare, nu despre reacţie”, a spus Hardy.

Aceeaşi întrebare planează acum asupra experiementului londonez. Vor putea chipurile copiilor din cartier să îmblânzească furia adolescenţilor? Deşi în ultimele trei săptămâni n-au mai avut loc crime în cartier, este prea devreme pentru o concluzie. Şi chiar dacă nu are efectul scontat, feţele micuţilor au făcut ziua mai bună pentru toţi adulţii care au trecut pe lângă şi au zâmbit sincer de fiecare dată.