Există viaţă după moarte: ce se întâmplă după ce inima îşi încetează activitatea, potrivit unei cercetări medicale la care au luat parte 2.060 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moartea este, din păcate, o consecinţă inevitabilă a vieţii. Deşi nimeni nu poate fugi din calea sfârşitului, oamenii de ştiinţă au găsit, printr-o cercetare recentă pe tema vieţii de după moarte, o „luminiţă” la capătul tunelului.

Cel mai amplu studiu pe tema vieţii de după moarte şi experienţelor în afara trupului a dezvăluit că, deşi inima a încetat să mai bată, creierul nostru poate rămâne funcţional, în stare conştientă, până la trei minute. Cercetarea revelatoare a fost condusă de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, care au petrecut patru ani examinând 2060 de cazuri de atac de cord la 15 spitale diferite din Marea Britanie, Statele Unite şi Austria.

Potrivit rezultatelor, aproximativ 40% din cei care au supravieţuit atacurilor de cord au precizat că, în timpul în care din punct de vedere clinic erau morţi, au experimentat o stare conştientă, chiar înainte ca inimile lor să fie repornite prin resuscitare. Unul din subiecţii studiului a declarat chiar că îşi aminteşte cum şi-a părăsit trupul şi a privit, din colţul camerei, doctorii executând manevrele de resuscitare.

În ciuda faptului că a fost inconştient şi mort clinic timp de trei minute, un bărbat în vârstă de 57 de ani din Southampton a descris exact acţiunile personalului medical şi sunetele maşinăriilor medicale.

„Ştim cu toţii că activitatea creierului se opreşte când inima a încetat să bată, însă acest studiu a demonstrat că suntem încă conştienţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru pentru alte trei minute de la oprirea inimii, chiar dacă în mod normal creierul începe să moară după primele 20-30 de secunde”, a declarat doctor Wam Parnia, cercetător de la Universitatea din New York care a luat parte la studiu. 

„Bărbatul a fost capabil să descrie tot ce s-a întâmplat în cameră, dar, cel mai important, a spus că a auzit două sunete de la o maşinărie medicală care face acele zgomote o dată la trei minute. Descrierile lui detaliate erau foarte credibile, mai ales că tot ce a descris chiar s-a întâmplat”, a  mai spus doctor Parnia, potrivit publicaţiei britanice „The Telegraph”.

Studiul a mai relevat că una din cinci persoane care au supravieţuit experienţei a simţit o stare neobişnuită de pace, în timp ce una din trei persoane a declarat că a simţit cum lucrurile au încetinit sau s-au desfăşurat cu rapiditate.

Câţiva dintre supravieţuitori au menţionat că au văzut o lumină puternică, un licărit auriu sau soarele strălucind. Alţii şi-au amintit sentimente de frică, în timp ce câţiva dintre intervievaţi au declarat că s-au simţit ca şi cum s-ar îneca sau ca şi cum ar fi fost târâţi în adâncurile apei. Un procent de 13% au spus că au simţit cum au fost separaţi de corpul lor şi alţi 13% au spus că simţurile lor s-au ascuţit în perioada în care au fost morţi din punct de vedere clinic.

Potrivit doctorului Wam Parnia, cei mai mulţi dintre oameni au parte de asemenea experienţe atunci când se află la un pas de moarte, dar nu îşi amintesc din cauza medicamentelor şi sedativelor administrate în timpul procedurii de resuscitare.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani