Exercițiul simplu pe care îl putem face dacă vrem să trăim mai mult și mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toții căutăm un stil de viață cât mai sănătos și metode prin care să ne menținem cât mai în formă sau longevivi. Pentru asta, există câteva exerciții simple pe care le putem face zilnic.

Mersul, un exercițiu bun pentru creșterea speranței de viață/FOTO: Pexels

Doar 26% dintre bărbați, 19% dintre femei și 20% dintre adolescenți au suficientă activitate pentru a îndeplini recomandările de aerobic și de întărire musculară, potrivit Departamentului de Sănătate și Servicii Umane, scrie Fortune.

Totuși, mersul este un exercițiu foarte bun pentru a-ți crește speranța de viață.

Cercetătorii au tradus toate formele de exerciții fizice moderate până la viguroase în echivalentul în minute de mers pe jos, pentru a face comparația între grupuri mai ușor de interpretat.

Așadar, cei mai puțini activi indivizi făceau exerciții echivalent cu 50 de minute de mers pe zi, următorul grup a fost la 80 de minute de mers zilnic, al treilea grup la 110 minute, iar cel mai activ grup făcea echivalentul a 160 de minute de mers pe zi.

Dacă toți oamenii ar fi la fel de activi ca 25% din populația cercetată, speranța de viață ar putea urca la aproximativ 84 de ani, concluzionează studiul. Chiar și cei mai puțini activi oameni și-ar putea crește speranța de viață cu 11 ani.

Veerman spune pentru Fortune că o singură oră suplimentară de mers pe jos le-ar putea oferi oamenilor încă șase ore de viață, adaugă el.

În cazul în care stilul de viață nu ne permite să mergem foarte mult pe jos, Veerman vine cu activități pe care le numește „activități fizice accidentale

- Urcați scările cât mai mult posibil.

- Încercați să optați pentru transportul public, astfel încât să puteți merge pe jos către stațiile de autobuz sau de tren și înapoi acasă.

- Utilizați un birou reglabil pe înățime pentru a alterna între statul în picioare și șezut.

- Mergeți până la dozatorul de apă, imprimantă, baie sau să luați cafeaua la serviciu.

Încearcă să găsești lucrurile mici pe care le poți face și care nu necesită prea mult efort”, spune Veerman. „Lucrurile mărunte pot face o mare diferență de-a lungul anilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”