Etichete eco pentru maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autovehiculele ar putea fi clasificate, începând din 2012, în funcţie de consumul de combustibil şi de cantitatea de noxe emisă. Guvernul american vrea să pună viniete pe parbrizul autoturismelor, pentru a le evidenţia pe cele care fac economie la combustibil.

Autoturismele noi i-ar putea îmbia pe posibilii proprietari cu un nou atu: viniete care să ateste gradul eficienţei lor în raport cu cantitatea de combustibil consumată, dar şi cu cea de gaze cu efect de seră emise. Astfel, la fel ca şi electrocasnicele care sunt clasificate după eficienţa energetică, autoturismele cu un consum mic şi care emit cât mai puţine gaze cu efect de seră se vor transforma în vedetele show­room-urilor. Asta în cazul în care propunerea legislativă a Departamentului de Transport şi Protecţia Mediului din Statele Unite ale Americii va fi pusă în aplicare, informează „San Francisco Chronicle".

Două soluţii

Specialiştii din cadrul acestui departament susţin că există două modalităţi prin care propunerea ar putea fi pusă în practică începând cu 2012. Prima soluţie ar fi ca pe parbrizul autoturismelor să fie lipită o vinietă pe care să fie inscripţionată o literă de la A la D, în funcţie de cât de eficient este automobilul respectiv.
Cea de-a doua soluţie ar fi ca guvernul american să vină cu un nou design al vignietelor aflate deja în uz, pe care să fie înscrise şi aceste specificaţii referitoare la eficienţa automobilului. Mai ales că vinietele americane nu au fost modificate semnificativ de trei decenii, iar guvernul îşi doreşte ca acestea să reflecte diferenţele dintre noile autoturisme fabricate cu ajutorul tehnologiilor moderne.

Producătorii, împotriva vinietelor

„De la maşinile electrice până la hibridele care se alimentează la priză, considerăm că un nou tip de vinietă este absolut necesar pentru a ajuta clienţii în a face cea mai bună alegere, atât pentru portofelul lor, cât şi pentru mediul înconjurător", a declarat
Gina McCarthy, reprezentant al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, SUA. Producătorii de automobile se tem însă că o astfel de măsură ar putea afecta vânzările.

Ce spun etichetele despre maşini

- Vinietele care ar urma să fie lipite pe parbrizul maşinilor le-ar încadra pe acestea într-o clasă de la „A" la „D". Astfel, autoturismele încadrate în clasa „A" ar consuma combustibil în cantităţi foarte mici şi ar emite puţine gaze cu efect de seră.
- În clasa „A+" s-ar încadra automobilele electrice, potrivit propunerii legislative a Departamentului de Transport din SUA.
- În clasa „A" ar intra automobilele hibrid, ce pot fi alimentate şi de la priză.
- În clasa „A-" s-ar încadra hibridele electrice, dar care folosesc şi benzină, precum Ford Fusion, Honda Civic şi Toyota Prius.
- În clasa „B" sau „B-" ar urma să fie încadrat orice autoturism cu emisii şi consum mediu. Departajarea între clasa „B" şi categoria „B-" depinde de motorul vehiculului.
- În clasa „D" ar intra majoritatea modelelor de lux, cum ar fi Ferrari 612 Scaglietti.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie