Este dreptul de a te uita la televizor unul fundamental?

Un politician închis în Georgia a intrat recent în greva foamei pentru a-i fi acordat dreptul de a se uita la televizor.

Pe vremea când era unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni din Georgia, Vano Merabişvili apărea frecvent în cadrul dezbaterilor televizate. Chiar şi la câteva luni după ce a fost înlocuit în funcţia de premier de rivalul său, el continua să apară pe micul ecran.

„Noul guvern nu va tolera ascultarea telefoanelor, astfel încât acum poţi spune orice doreşti când vorbeşti la telefon“, a declarat Merabişvili, într-una dintre apariţiile sale, ironizând propria sa administraţie, acuzată că ar fi interceptat convorbirile telefonice. Declaraţia sa a fost gustată de către public, astfel încât politicianul a devenit invitat permanent.

Şi dacă înainte Merabişvili dorea doar să poată apărea la televizor, acum dorinţele sale sunt mult mai modeste: ar vrea numai să poată avea unul, scrie jurnalista Daisy Sindelar, într-un comentariu publicat de site-ul „The Atlantic“.

Merabişvili – care momentan este închis, pe fondul unui scandal de abuz de abuz de putere, a început săptămâna aceasta o grevă a foamei care a durat două zile, cerând să aibă un televizor în celulă.

Oficialii închisorii în care el se află au declarat că acesta, cândva un temut ministru de Interne, a reînceput să mănânce după ce a primit asigurări că va avea televizorul dorit în câteva zile.

Anterior, Merabişvili avea acces la ziare şi, potrivit oficialilor închisorii, era un „deţinut obişnuit“, care nu beneficia de drepturi speciale, precum accesul la televizor. Cu toate acestea, ministrul Justiţiei din Georgia a sugerat că lui Merabişvili i s-ar putea acorda dreptul a avea un televizor şi un aparat de radio în celulă, ca o „încurajare“, în cazul în care devenea un model pentru ceilalţi deţinuţi.

Naţiunile Unite recomandă ca prizonierii să aibă acces la cărţi, dar şi la mijloacele de transmitere a informaţiei, prin intermediul ziarelor şi revistelor, fără ca aceste recomandări, elaborate în 1955, să facă referire la televiziune.

Cu toate acestea, în 2011, Curtea de la Strasbourg a decis că programele televizate le sunt indispensabile imigranţilor, deoarece le permiteau să îşi practice religia, fiind la curent cu programele din ţările de provenienţă.

Merabişvili nu este primul deţinut care a recurs la greva foamei sau la alte măsuri extreme pentru a cere accesul la divertisment ori la condiţii mai bune în detenţie.

În Australia, un criminal în serie a intrat în greva foamei timp de nouă zile pentru a avea dreptul să folosească un Playstation.

Anul trecut, Anders Breivik, condamnat pentru uciderea a 77 de persoane, în masacrele din Oslo şi Utoeya, a depus o plângere de 27 de pagini adresată oficialilor din închisoarea norvegiană în care se afla, afirmând că trebuia să îndure condiţii „inumane“ şi referindu-se astfel la cafeaua care îi era servită rece şi la interdicţia de a folosi cremă hidratantă. Cererea sa a fost, însă, ignorată.

În alte împrejurări, solicitările deţinuţilor au avut, totuşi, succes.

În Germania, de exemplu, într-o închisoare din Bavaria, prizonierilor li s-a acordat dreptul de a consuma bere.

În 2007, de asemenea, unui criminal din Marea Britanie i s-a permis să recurgă la inseminare artificială pentru a deveni tată, invocându-se dreptul omului de a-şi întemeia o familie.

În ce priveşte dreptul lui Merabişvili de a obţine un televizor, este neclar încă dacă măsura va fi una excepţională sau dacă va fi aplicată în cazul tuturor deţinuţilor, dar este cert că politicianul a creat un precedent.