Emma Morano, cea mai bătrână persoană din lume, a murit la vârsta de 117 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emma Morano, cea mai bătrână persoană din lume, a murit la vârsta de 117 ani, în Italia. Ea s-a născut pe 29 noiembrie 1899 în regiunea Piemonte şi era oficial ultima persoană născută în anii 1800, care a trăit de-a lungul a trei secole, scrie BBC.

Longevitatea ei se datorează „genelor bune“, după cum declara, şi unei diete alcătuite din trei ouă pe zi, dintre care două organice. 

Emma Morano a fost cea mai mare dintre cei opt fraţi, cărora le-a supravieţuit. Ea a murit în casa din nordul Italiei, oraşul Verbania. Ea a trăit în trei secole, a supravieţuit unui mariaj abuziv, şi-a pierdut unicul fiu, a trecut prin cele două Războaie Mondiale şi peste 90 de guverne italiene. 

Emma Morano declara că longevitatea ei s-a datorat în mare parte geneticii: mama ei a trăit 91 de ani şi mai multe surori au ajuns la aproape 100 de ani. Însă, longevitatea a fost întreţinută şi de un ritual mai puţin obişnuit, o dietă formată din trei ouă - două organice - pe care le-a mâncat în fiecare zi timp de 90 de ani. 

Ea a început acest regim, după Primul Război Mondial, când a fost diagnostică cu anemie. 

În ultimul timp, mânca doar două ouă şi câţiva biscuiţi. Doctorul ei, Carlo Bava, în vârstă de 27 de ani, a declarat pentru AFP că mânca rar legume sau fructe. „Când am întâlnit-o, mânca trei ouă pe zi, două din ele erau raw, dimineaţa, după care o omletă, după-amiaza, şi pui la cină“. 

De asemenea, decana a pus longevitatea ei şi pe seama deciziei din 1938 de a-şi părăsi soţul, la un an după ce a murit fiul lor de numai şase luni. Mariajul nu a fost niciodată unul „sănătos“. Ea a fost îndrăgostită de un băiat care a fost ucis în Primul Război Mondial, şi nu a mai fost interesată să se căsătorească cu altcineva. 

Emma Morano a lucrat până la vârsta de 75 de ani şi a ales să nu se mai căsătorească niciodată. „Nu am vrut să fiu dominată de nimeni“, declara ea pentru New York Times. 

Ea a avut nevoie de un îngrijitor permanent abia în ultimii ani de viaţă, însă nu şi-a părăsit apartamentul său de două camere timp de 20 de ani.

Potrivit Gerontology Research Group (GRG) din Statele Unite, cel mai bătrân om este acum Violet Brown, din Jamaica, care s-a născut pe 10 martie 1900.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG