„Ego-ul nu este dușmanul tău”. Cum să te împrietenești cu tine

„Ego-ul nu este dușmanul tău”, scrie Marcela Lobos pe platforma The Four Winds Society. „La ora actuală a devenit comun să vorbim despre ego ca despre un inamic care trebuie învins, dar aceasta este o perspectivă greșită dacă ne întoarcem la sensul său originar: o parte esențială a psihicului nostru, pe care trebuie să o transformăm într-un aliat.”

Marcela Lobos amintește că termenul ego provine din latină și înseamnă eu. A intrat în vocabularul curent datorită lui Sigmund Freud „de fapt, traducătorului său”, precizează ea. Pentru Freud, ego-ul are un rol de mediator între id, partea instinctuală, și superego, instanța morală a psihicului.

„Pentru Freud, ego-ul există pentru a echilibra id-ul, adică impulsurile noastre instinctuale și sexuale primare, astfel încât acestea să nu se manifeste în mod agresiv, ilogic, iluzoriu sau autodistructiv”, scrie aceasta.

Când moralitatea devine constrângere

Ulterior, apare superego-ul: „El se dezvoltă de la o vârstă fragedă, pe măsură ce interiorizăm standardele morale și idealurile părinților și ale societății. Acest superego acționează ca o busolă morală, ghidându-ne comportamentul către norme acceptabile și inducând vinovăție sau rușine atunci când le încălcăm. Când devine prea puternic, superego-ul creează anxietate și sentimente de inadecvare.”

Astfel, ego-ul devine zona de mijloc, cea care face pace între impuls și conștiință. „El este partea personalității noastre care se ocupă de deciziile conștiente și e ideal să avem un ego sănătos, care permite un flux echilibrat între instinct și moralitate”, notează Marcela Lobos.

Dacă Freud vedea ego-ul ca mediator, Jung i-a oferit o altă dimensiune: aceea de poartă către conștiință. „Pentru Jung, ego-ul este partea conștientă a psihicului, care organizează gândurile, emoțiile și acțiunile noastre și construiește sentimentul de identitate personală. El ne oferă un sens al sinelui și al continuității — ne ajută să fim aceeași persoană de la o zi la alta. Dar, asemenea unei insule mici într-un ocean vast, ego-ul este doar o mică parte din întregul psihic. Oceanul, în schimb, este ceea ce Jung numea Sinele, iar realizarea acestuia se atinge prin procesul de individuare, care presupune integrarea tuturor aspectelor personalității: umbra, anima/animus și alte elemente inconștiente.”

Ego-ul ca aliat al integrării

Conform spuselor sale, în acest proces al individuării și al realizării Sinelui, ego-ul este portarul care permite integrarea conținuturilor inconștiente. „O persoană cu un ego sănătos poate aduce la suprafață părțile dureroase sau rușinoase ale vieții sale, în loc să le reprime din insecuritate sau lipsă de stimă de sine.”

Marcela Lobos subliniază că „scopul individuării este de a extinde insula conștiinței, astfel încât ea să cuprindă mai mult din oceanul Sinelui. Cu cât suntem mai individuați, cu atât ne cunoaștem mai bine și putem avea relații mai mature și mai autentice cu ceilalți.”

Problema apare, spune ea, „atunci când ego-ul rămâne blocat în nesiguranță și stimă de sine scăzută. Când devine defensiv, el hrănește mânia, gelozia, aroganța, violența sau agresivitatea pasivă. În acel punct, ego-ul nu mai este în slujba Sinelui, ci devine egocentric, pus în serviciul unei agende narcisice și autojustificatoare.”

Ea crede că trebuie să devenim prieteni cu propriul nostru ego și să-i permitem să simtă un nivel sănătos de tensiune interioară, pentru a evita unilateralitatea și orbirea față de ceea ce ne face nevrotici. „Numai astfel putem rezolva conflictele din interior”, completează Lobos.

La rândul său, Iolanda Badea, psihoterapeut, declară pentru „Adevărul”:  „Autocunoașterea reprezintă cărămida, temelia pe care ne putem construi apoi și eu susțin cu tărie că împrietenirea cu tine este calea descoperirii de sine și a formării unei identități congruente, sănătoase și funcționale în ziua de astăzi. Ne dezvoltăm personal atunci când ne cunoaștem, ne acceptăm, ne suntem prieteni, putem da mâna cu noi la sfârșitul zilei și putem recunoaște efortul nostru obiectiv, cu respect și cu o vorbă bună, asemenea unui prieten. Abia atunci putem modifica, schimba, adăuga ceva la cum suntem noi, atunci când ne înțelegem la un nivel mai profund, ne cunoaștem și ne acceptăm, apoi vine schimbarea”.

Ce înseamnă un ego sănătos

Conform declarațiilor sale, ego-ul reprezintă sinele nostru, partea conștientă și rațională a personalității noastre, care filtrează pulsiunile instinctive (Id-ul) și mediază normele sociale impuse de Superego. „Practic el reprezintă ce simțim noi, dar cum reușim să arătăm asta lumii înconjurătoare, o adaptare a sinelui interior la lumea exterioară. Această clasificare a personalității noastre a fost realizată de Sigmund Freud, ego-ul conținând procesele cognitive raționale și de conștientizare. Persoanele cu un ego sănătos au o cunoaștere profundă de sine, își recunosc emoțiile, limitele, dorințele, dau dovadă de empatie, de o bună capacitate de a lua decizii, reușind să se adapteze la situațiile neprevăzute ce apar”, explică ea.

În opinia sa, un ego dizolvat reprezintă senzația că îți pierzi sensul sau conștiința, că nu te mai recunoști și nu mai știi cine ești. „Această pierdere a identității este profund neliniștitoare și se regăsește în numeroase tulburări psihice”, adaugă psihoterapeutul.

„Dacă ne referim strict la senzația că trebuie să renunțăm la limitele noastre, ori la încăpățânarea noastră, atunci putem vorbi despre cum un ego sănătos include și această parte adaptativă societății și lumii exterioare la care ne raportăm zilnic. În dezvoltarea personală, ego-ul ne amintește care sunt limitele, dar și resursele noastre, și ne arată uneori până unde putem merge fără să ne frângem, până la limita pe care o putem atinge fără să simțim că ne-am compromis sensul ființei”, spune Iolanda Badea.

O persoană cu un ego integrat, explică ea, „se recunoaște pe sine în majoritatea situațiilor, își recunoaște capacitățile dar și limitările, efortul, dorințele, resursele și își poate doza energia și efortul astfel încât să simtă că are sens pentru ea munca depusă, iar acțiunile sunt congruente cu dorințele și nevoile sale.”

Spiritualitatea fără pierderea sinelui

„Un ego inflamat reprezintă acele reacții irascibile la o persoană, trăsăturile care ne arată că cineva se irită ușor și ține foarte tare la propria viziune asupra lumii, fiind mai dificil de modelat în relație cu ceilalți. Un ego inflamat poate reprezenta o rigiditate la schimbare și o adaptabilitate mai scăzută la situații noi”, completează psihoterapeutul.

Ea subliniază că o persoană spirituală ar trebui să aibă permanent în minte propriile valori, resurse și capacități, conștientizând că „anularea identității personale pentru aderarea la un factor extern nu reprezintă o resursă”. „Orice resursă, inclusiv spiritualitatea, folosită în exces devine contraresursă. Trebuie să avem grijă de noi și să verificăm permanent dacă această practică ne face în continuare bine sau începe să ne schimbe mai mult decât ne-am fi dorit inițial. (…) Conceptul ego-ului este un proces dinamic, activ, care are ca temelie cunoașterea de sine, așa că vă îndemn să verificați din când în când cu voi: Cum se simte asta pentru mine? Are sens pentru cine vreau eu să fiu acest comportament? Este congruent cu valorile mele sau nu?”, conchide Iolanda Badea.

Dincolo de ego: ce rămâne neschimbat

Scriitorul Deepak Chopra descrie în cartea „Rețeta fericirii supreme” (Editura For You) esența suferinței și legătura ei cu identitatea de sine. Potrivit spuselor sale, oricât s-ar transforma viața modernă, trei surse de nefericire rămân aceleași: teama de schimbare, atașamentul de ego și frica de moarte.

„A fi în viață înseamnă să te temi de schimbare, să te agăți de ego și de promisiunile lui false și să te temi de sosirea morții”, scrie el. „Formula fericirii nu se ocupă de relele adevărate ale existenței umane, pe care toți le trăim.”

Chopra afirmă că toate formele de suferință provin din necunoașterea adevăratei identități: „Odată ce experimentezi cine ești cu adevărat, toată suferința se va sfârși. Adevărata ta identitate se află într-un sâmbure de conștiință, dincolo de minte, intelect și ego.”

El evocă imaginea vechilor înțelepți: „În inima fiecăruia există un altar ce ascunde o mică lumânare a cărei flacără este eternă. Când vei găsi această flacără, ai găsit iluminarea, iar întunericul îndoielii, mâniei, fricii și ignoranței se risipește.”

Această perspectivă mută accentul de la controlul ego-ului către depășirea lui prin conștiință. „Ceea ce ești transcende spațiul, timpul și legea cauzei și a efectului. Scânteia ta de conștiință este nemuritoare. Dacă te cunoști pe tine însuți la acest nivel, nu vei mai suferi niciodată.”

Deepak Chopra avertizează însă că iluminarea nu este o formă de izolare, ci de plenitudine: „A-ți cunoaște adevărata identitate nu te detașează de împlinirile vieții de zi cu zi. Dimpotrivă, acum descoperi izvorul tuturor împlinirilor.”

Într-o lume aflată într-o continuă mișcare, scriitorul propune o reflecție simplă: „Într-o lume a schimbării permanente, există ceva care nu se schimbă. Observarea faptului că întreaga schimbare se bazează pe non-schimbare îți arată că existența ta are rădăcini într-o stare de a fi mai profundă, care nu se schimbă niciodată.”

Pentru Chopra, iluminarea înseamnă tocmai descoperirea acestei „stări de fond”, acel loc interior unde liniștea, iubirea și sensul nu depind de validare. „Poți să spui: acesta este adevăratul meu sine. În acel moment, secretul fericirii este în mâinile tale.”