Dragoste modernă: Prea multe femei într-una singură
0Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană.
Ai putea descoperi în aceste pagini chiar povestea ta, cât ar fi ea de năstruşnică. Ar putea fi, pur şi simplu, o poveste cu care să te identifici. Sau o întâmplare pe care să o citeşti cu plăcere, pentru a descoperi că dragostea modernă e asemenea celor de ieri, din vremea în care singurul motor de căutare era indexul capitolelor unei cărţi, ori chiar mai vechi.
Acum 15 ani am avut o legătură cu un bărbat fain (o aud pe una dintre „fetele mele" foarte clar, de parcă m-ar striga de peste gard: „ce vezi la moşul ăsta?!". Îmi pune şi azi aceleaşi întrebări. Dacă nu includ cuvântul „moş / babalâc / bătrân / tataie/ uscăciune / arătare", sigurrrr e cealaltă problemă - femeile! Îmi place nespus consecvenţa ei! După atâţia ani, are aceleaşi nedumeriri. Jos pălăria!).
SERATELE INTELECTUALO-RAFINATE
Vieţile noastre s-au „accidentat" întâmplător. Sau nu. Corect... Am uitat că nu cred în întâmplări, prin urmare rectific: ne-am aliniat cu drag şi spor într-un moment în care s-a putut. A fost permis. Nu existau angajamente ori responsabilităţi.
Mă învârteam într-un cerc de boemi fandosiţi. Şi, conştientă că avea să-mi folosească mai târziu, ţineam cu dinţii de cel care îmi asigura senzaţiile aferente prezenţei în grup. Un tip îmbogăţit peste noapte. Amfitrionul, sponsorul întrunirilor (o făcea din orgoliu. Nu-i înţelegea pe oaspeţi. Nu le înţelegea lumea, stările, felul special de a comunica.
Acţiona dintr-un soi de excentricitate meschină, pe care am mai văzut-o ulterior prin viaţă). Nefiind o prezenţă constantă la seratele intelectualo-rafinate, subiectul acestui text gândea, probabil, că îi aparţin domnului şi se limita la privit.
I-AM MĂRTURISIT CĂ MI-A CĂZUT CU TRONC
Atât de „perfect", manierat şi educat era „monşer" încât nici nu îndrăznea să mă abordeze. Abia dacă îmi vorbea. Mă scotea din sărite cu tăcerile lui, mă jur! Văzând că nu face nimic şi intuind că ne-am putea învârti la infinit în jurul cozii, am decis să acţionez. Gen „luat coada în mână / pornit la o rezolvare".
I-am mărturisit că mi-a căzut cu tronc în toate modurile cu putinţă şi că asta nu reprezenta un moft. În plus, l-am asigurat că putem avea o relaţie fără problemă, întrucât nu sunt partenera nimănui. De partea cealaltă, e doar un joc de-a „când o prind pe Doria", atât.
M-a privit calm, cu seninătate. Mi-a spus că tinereţea e minunată şi că i-ar plăcea să mai aibă 20 de ani. Apoi a adăugat că mi-ar putea fi bunic. A continuat cu o poveste tip „conserva de ton" (multe amănunte, înghesuite într-un spaţiu mic şi aiuristic). Mi-a pus pe o tavă imaginară o mulţime de prostii menite să mă facă să renunţ. Deşi aveam muuult mai puţină experienţă decât acum, am înţeles că era oarecum încurcat de îndrăzneala şi de dorinţa mea, dar am simţit că, totuşi, nu va da înapoi.
Aşa s-a şi întâmplat. Avansurile au dat roade. Am devenit un cuplu şi îmi plăcea enorm. Inteligenţa lui mă provoca peste măsură. Mintea-i funcţiona într-un fel unic. Aparte. Detaşată de comunism şi de anii în care îşi trăise tinereţea. Între noi exista chimie. Comunicare. Compatibilitate. Ne potriveam. Completam? Da, aşa era.
UN SOI DE NEBUNIE SEXUALĂ
Problemele au început când i-am mărturisit că îmi place nespus de mult să fac dragoste cu el, dar mi se pare că nu ni se întâmplă nimic. Suntem ca nişte mumii. Nu trăim. Nu suntem vii. Fireşte, n-a fost de acord. Dimpotrivă. I se părea ca sunt prea pasională şi îndrăzneaţă (deja! Şi nu apucasem să mă desfăşor! Deloc!) şi că viaţa noastră sexuală e un vis. „Nu am întâlnit pe cineva ca tine şi nici nu credeam că o să mai trăiesc aşa ceva, la vârsta asta" a fost una din replicile lui de care îmi amintesc.
Am insistat. L-am rugat să mă înţeleagă. Să priceapă că făcea parte din mine, nu mă puteam opune. Nu fumam, nu consumam alcool, nu mă drogam. Doream numai să trăiesc aşa... un soi de nebunie sexuală. Îmi plăcea să mă joc. Să fiu altcineva. Să am complici. Să flirtez împreună cu partenerul meu şi cu alte persoane.
Doream femei. Pe el, împreună cu alte femei. Doream ... habar nu am de fapt ce, dar... aşa eram. Aşa sunt şi acum. Mă plictiseşte o viaţă de budoar comună. Lipsită de sare şi piper. Şi nu înţeleg oamenii care acceptă să trăiască în acest fel. Din sex şi pasiune, combinate cu iubire, rezultă o energie incredibilă! O forţă grozavă! E viaţă! Viaţă pură!
L-AM ÎNVĂŢAT CĂ NU EXISTĂ LIMITE
A intrat în joc, până la urmă. Aveam mereu pregătite tot felul de scenarii, îmi plăcea să fiu alta şi să-l văd pe el altul. L-am învăţat că nu există limite între doi parteneri, deşi, în plan sexual, eram la început de drum . În niciun caz vreo expertă. A fost „o perioadă", nu glumă! Iubitul meu îşi forţa firea, fără doar şi poate. Dragoste, pasiune şi sex murdar, torid, rece, paranoic, drăgălaş, în văzul lumii, periculos, domol, acum, ciudat, deschis... şi aşa mai departe... Aceste jocuri, dorinţele, ideile mele tot mai extravagante, neruşinate, îndrăzneţe, ne-au distrus până la urmă.
Într-o seară, mi-a spus, răvăşit şi înfrânt, că nu mai poate. Că nu mai face faţă şi că energia mea sexuală, jocurile, rolurile, dezinhibarea, imaginaţia îl vor duce la pierzanie. Se simte bătrân şi depăşit. Şi că am nevoie de un bărbat mai tânăr.
„Nu este adevărat, mă simt extraordinar lângă tine", i-am spus. „Şi eu am crezut că e fantastic la început, dar am obosit. Dacă nu mă opresc acum, n-o voi face niciodată. Eşti prea mult pentru mine", a venit răspunsul său.
NISCAIVA NEPLĂCERI ÎN VIAŢĂ
Mi-a luat ceva timp să îmi revin. Am suferit. Imatur, superficial, egoist, dar am tras ceva. Mi s-a părut nedrept. Îmi treceau prin minte tot felul de gânduri. De la cele că sunt un om neobişnuit până la furie. Chiar un soi de ură. Înţelegeam foarte clar că s-ar putea să mai plătesc pentru natura mea pasională. Excesiv de pasională. Conştientizam de pe atunci că sinceritatea sexuală urma să îmi aducă „niscaiva neplăceri în viaţă".
PS. El există şi azi, bine mersi. S-a însurat acum câţiva ani cu o tânără doamnă, genul acela candid, retras, şters. Aş spune şi câţi copii are, cum s-a dezvoltat afacerea pusă pe picioare imediat după Revoluţie. ... Aş putea adăuga încă vreo două-trei amănunte, dar mă opresc. Fiind vorba de o persoana semi-publică şi având respect faţă de legătura de atunci, e mai indicat aşa.
PPS. Nu! Nu ne-am mai văzut. Nici nu ne-am vorbit. Bănuiesc că a fost alegerea lui. Rezultatul unei frustrări, cel mai probabil. Ştia cine sunt, ca om. Inima îmi spune că a fost doar speriat de viitorul alături de mine. Îl vedea neclar, incert. Plin de aburi? Fie. Plin de aburi! O, vai, atât de multe femei într-una singură... Cât de rău poate să fie asta? Până la urmă? Atât de rău?!
Autoarea acestei îndrăzneţe confesiuni este chiar Doria Niculescu. Acea Doria, pentru cei care ştiu despre cine e vorba! S-ar putea scrie un text aproape la fel de pasional precum amintirile ei despre cât de greu a acceptat să încredinţeze tiparului gândurile sale. Şi cât de tensionate au fost negocierile. Cei care doresc să o mai citească, o pot face pe blogul ei, planet.doria.wordpress.com.
“Mi-a spus că tinereţea e minunată şi că i-ar plăcea să mai aibă 20 de ani. Apoi a adăugat că mi-ar putea fi bunic."
“Îmi plăcea să mă joc. Să fiu altcineva. Să am complici. Să flirtez împreună cu partenerul meu şi cu alte persoane."
“Din sex şi pasiune, combinate cu iubire, rezultă o energie incredibilă! O forţă grozavă! E viaţă!"
“El există şi azi, bine mersi. S-a însurat acum câţiva ani cu o tânără doamnă, genul acela candid, retras, şters."