DEMONSTRAT ŞTIINŢIFIC Ce-şi doresc femeile cu adevărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pretenţiile reprezentantelor sexului frumos sunt foarte greu de satisfăcut, însă specialiştii susţin că au găsit cheia succesului.

De multe ori, cerinţele exprimate ale femeilor în materie de bărbaţi nu coincid cu ceea ce caută ele de fapt, scrie livescience.com.

Indiferent de cât de mult susţin ele că sunt în căutarea unei persoane inteligente, în care să aibă încredere şi cu care să se poată distra, femeile au o dorinţă ascunsă de a găsi un partener atractiv din punct de vedere sexual, spun specialiştii.

Mai mult, cercetătorii au studiat şi cât de importantă este astracţia fizică pentru o persoană, la nivel de subconştient. „Oamenii vor răspunde rapid că apreciază un partener romantic, dar studii repetate arată că aceste preferinţe nu prezic dacă sunt atrase de acestea", a declarat cercetătorul Eli Finkel de la Universitatea Northwestern.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că persoanele incluse în studiu, care au spus că nu sunt interesate de cât de atractiv este un băiat, nu şi-au exprimat adevăratele aşteptări.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare