De ce râdem la glumele proaste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii încearcă să explice motivele pentru care bancurile dezgustătoare şi comedia neagră îi fac pe oameni să râdă cu poftă.Scriitori, filosofi şi actori au încercat de-a lungul vremii să afle reţeta ideală a umorului. Dar teoriile emise nu au stat în picioare.

Doi cercetători americani au vrut însă să afle de ce râdem la glumele proaste şi chiar la cele dezgustătoare. Peter McGraw de la Universitatea din Colorado-Boulder, SUA, şi colegul său Caleb Waren au ajuns la concluzia că există trei ingrediente pentru ca povestioarele să fie amuzante, relevă LiveScience.

În primul rând, o anecdotă sau chiar un scenariu trebuie să sfideze obişnuitul - să intre în contradicţie cu normele morale sau sociale. Apoi, povestioara respectivă trebuie să fie inofensivă. În al treilea rând, pentru a stârni râsul celor din jur, anecdota trebuie să lase loc de „reconciliere", afirmă cercetătorii.

Specialiştii au făcut câteva teste în acest sens pe o serie de voluntari. McGraw şi Waren le-au prezentat participanţilor la studiu mai multe situaţii pentru a constata care îi amuză.

De pildă, voluntarii au auzit două scenarii: unul în care o companie americană a angajat ca purtător de cuvânt un rabin pentru a promova o nouă linie de produse din carne de porc şi unul în care aceeaşi companie alege un fermier pentru acest post. Participanţii la studiu au fost mai amuzaţi de prima variantă - un rabin care promovează carnea de porc -, situaţie ce presupune încălcarea unor norme morale.

Nimeni nu suferă, toţi se distrează

Apoi, unii voluntari au citit un scenariu în care un bărbat îşi freacă organele genitale de o pisicuţă, „care toarce şi pare să se bucure", iar alţii, o versiune în care pisicuţa „pare chinuită".

Majoritatea participanţilor, indiferent de scenariul pe care l-au citit, au considerat acţiunile în cauză nepotrivite (72%) şi dezgustătoare (94%). Cu toate acestea, au fost mult mai amuzaţi de versiunea în care nimeni nu are de suferit - 61%, faţă de 28%.

Peter McGraw este de părere că aceste ingrediente ale umorului pot explica totul: de la jocurile de cuvinte care ne amuză şi de la simplele bancuri până la bufonerii şi alte forme ale comediei.

„Râdem când Bran îl loveşte pe Stan, pentru că ştim că Stan nu este cu adevărat rănit. E doar o încălcare a normelor sociale", a explicat McGraw motivul pentru care ne amuzăm când urmărim comedii în care bătăile între amici sunt la ordinea zilei. Concluziile studiului ar putea explica şi de ce filmele de comedie au mai mult succes în ţara lor de origine: obiceiurile unui popor joacă un rol important.

Mai multe pentru tine:
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"