De ce este părul pubian o declaraţie de feminitate: „Nu suntem staruri porno care trebuie să-şi arate fiecare cută fanilor, nici prepuberi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îndepărtarea părului pubian a devenit aproape o obligaţie pentru femeia modernă, în numele unui ideal standardizat de frumuseţe, consideră o psihologă care a renunţat să se mai epileze inghinal şi a îndrăznit să se afişeze astfel pe o plajă pentru nudişti.

Psihologul american Sandra LaMorgese s-a întrebat de ce au ajuns femeile să petreacă ore în şir încercând să scape cu desăvârşire de părul pubian, mai ales atunci când se pune problema să se afişeze la plajă sau la piscină, dar şi ca o modalitate de a-şi condimenta viaţa sexuală. 

Acesta arată că igiena nu poate fi invocată atunci când nu suntem certaţi cu apa şi săpunul, dar că această înverşunare de a scăpa de un dat natural indică măsura în care suntem influenţaţi de promovarea unor idealuri fizice suprasexualizate, în care femeia sau bărbatul perfect trebuie să se apropie cât mai mult de modelele observate în multe dintre filmele porno sau în producţiile de la Hollywood, unde totul trebuie să fie curat ca-n palmă.

Numai că în viaţa reală nu avem de ce să pozăm şi să părem ceea ce nu suntem, afirmă LaMorgese, mai ales că mulţi bărbaţi s-au declarat în cadrul a numeroase sondaje plăcut surprinşi de femeile care nu renunţă total la părul pubian.

Psihologul explică faptul că abia la 59 de ani şi-a făcut curajul de a merge pe o plajă de nudişti, în dorinţa de a înţelege sentimentul de libertate despre care vorbesc adepţii acestui tip de expunere.

Psihologul american Sandra LaMorgese. FOTO Huffington Post 

„Am fost extrem de emoţionată la gândul că mă voi afla goală pe o plajă de nudişti, aşa că m-am gândit că dacă îmi voi lăsa părul pubian să crească, voi beneficia de un fel de acoperământ natural în zona intimă. Eram convinsă că după această experienţă aş fi putut reveni oricând la vechea obişnuinţă de a rade sau smulge firele de păr pubian“, povesteşte psihologul.

Ajunsă pe plaja de nudişti, Sandra LaMorgese a avut surpriza şi şocul de a descoperi că este singura femeie care îşi lăsase să crească părul în zona inghinală. Toate celelalte erau adeptele epilării braziliene, de parcă era un concurs în care toate încercau să arate de parcă nu atinseseră încă pubertatea.

În loc să mă integrez într-un loc în care credeam că oamenii nu ţin cont de această obsesie a epilatului inghinal, am reuşit să ies în evidenţă. Eram singura femeie cu tufiş de pe plajă. După primele momente de anxietate, un lucru surprinzător mi s-a întâmplat. Chiar dacă arătam diferit de restul femeilor, faptul că aveam tot acel păr în zona inghinală mi-a dat mai multă încredere în mine. Am simţit că sunt mai feminină şi că este atât de eliberator să poţi îmbrăţişa relaxată tot ceea ce ţine de ideea de feminitate, de naturaleţea acestei alegeri, a mărturisit psihologul.

„Curând am început să mă gândesc de ce am insistat atâţia ani să am V-ul dintre picioare chel şi de ce am ajuns să credem că părul pubian este o problemă care trebuie rezolvată. Probabil că este un amestec de motive, în care se regăsesc societatea, mass-media, felul în care ne simţim judecate de cei din jur şi de modul în care simţim că trebuie să ne apropiem de anumite standarde de frumuseţe“, a continuat psihoterapeutul.

Nu suntem staruri porno care trebuie să-şi arate fiecare cută inghinală fanilor, nici prepuberi de 11 ani, ci femei mature. Şi mai cred că femeile cu păr pubian sunt teribil de sexy. Nu afirm că nu trebuie să ne îngrijim şi să-l lăsam în voia sorţii, dar cu siguranţă nu trebuie să ne ruşinăm de această parte a trupului nostru, care poate fi asemănată cu o emblemă a feminităţii, a punctat Sandra LaMorgese.  
Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă