Cum trăiesc copiii lui Bill Gates şi ai unora dintre cei mai bogaţi oameni din lume FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când părinţii tăi sunt unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, cu siguranţă duci o viaţă prosperă, lipsită de grijile financiare. Cu toate acestea, copiii unora dintre cei mai bogaţi IT-işti din lume duc o viaţă normală, de adolescenţi, fiind implicaţi şi în activităţi filantropice.

Bill Gates (62 de ani), co-fondatorul Microsoft Corporation, şi soţia lui, Melinda Gates (53 de ani), sunt căsătoriţi de 23 de ani şi au împreună trei copii: Jennifer, Rory şi Phoebe.

În mod surprinzător, magnatul şi soţia lui au hotărât să-şi lase mare parte din averea estimată la 89 de miliarde de dolari unor fundaţii de caritate, ceea ce înseamnă că cei trei copii ai lor nu vor moşteni sume impresionante, ba dimpotrivă. Potrivit spuselor cofondatorului companiei Microsoft, cei trei copii „sunt mândri de această decizie“, scrie Business Insider. 

Jennifer (21 de ani), fiica cea mare a magnatului, este studentă în ultimul an la prestigioasa universitate Stanford şi face parte din lotul naţional de echitaţie. În ciuda faptului că tatăl ei este unul dintre cei mai faimoşi moguli IT din lume, tânăra a crescut având acces limitat la tehnologie.  

Bill Gates şi fiica sa, Jennifer FOTO Shutterstock 

Jennifer Gates FOTO Longines Global Champions Tour

Phoebe (15 ani), fiica cea mică a cuplului Gates, este elevă la liceul privat Lakeside High School, din Seatle, a cărui taxă valorează 33.000 de dolari pe an.

Rory, în vârstă de 18 ani, singurul fiu al magnatului, este absolvent al Liceului Lakeside din Seatle, iar mama sa îl descrie ca fiind un adolescent „empatic şi curios“, iubeşte puzzle-urile şi este mândru să fie feminist.

Rory Gates şi mama lui, Melinda Gates FOTO Instagram 

Americanul Larry Ellison (73 de ani) este cofondator al companiei Oracle, antreprenor şi filantrop. A fost căsătorit de patru ori. Are doi copii cu cea de-a treia soţie, Barbara Boothe, pe care i-a crescut în mare parte singură: o fiică în vârstă de 31 de ani, Megan Ellison, şi un fiu în vârstă de 34 de ani, David Ellison. Averea magnatului este estimată la 59 de miliarde de dolari.

Când Megan a împlinit 25 de ani, tatăl ei i-a dăruit un cont cu multe milioane de dolari, bani pe care i-a folosit pentru a-şi înfiinţa propria companie de producţie, Annapurna Pictures. În prezent, Megan este unul dintre cei mai influenţi producători independenţi de film de la Hollywood. Megan a urmat cursurile Universităţii de Film din California şi a câştigat mai multe premii ale Academiei de Film Americane pentru producţia unor filme precum „Zero Dark Thirty, „Her“ şi „American Hustle“. În 2014 a intrat în top 100 cei mai influenţi oameni, realizat de Time.

Fratele ei, David Ellison, în vârstă de 34 de ani, este şi el producător de film şi deţine compania Skydance Media care a dat mai multe blockbustere, printre care „Terminator Genisys“, „G.I. Joe:Retaliation“, „World War Z“, „Mission Imposssible: Rogue Nation“ şi „Star Trek Beyond“.

Lary ellison, alături de cei doi copii, Megan şi David FOTO AP

David Ellis are, de asemenea, brevet de pilot. „O mulţime de copii privilegiaţi financiar fac o grămadă de lucrui stupide, însă David s-a maturizat repede şi cred că asta se datorează faptului că a învăţat să piloteze de la vârsta de 16 ani. Ştia ce presupune asta, nu era un joc video, unde există vieţi extra“, declara tatăl său pentru revista GQ.

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în vârstă de 53 de ani, şi soţia sa, scriitoarea Mackenzie Bezos (47 de ani), au patru copii, trei băeţi şi o fată, adoptaţi din China şi au vârste cuprinse între 12 şi 17 ani. În ciuda faptului că au o avere estimată la peste 96 de miliarde de dolari, „familia Bezos este una atât de normală şi unită încât e greu de crezut că ar putea exista o asemenea familie“, declara un prieten apropiat al acesteia pentru revista Vogue.  

Mackenzie şi Jeff Bezos FOTO Getty Images

Când vine vorba de educaţia celor patru copii, Mackenzie declara pentru Vogue că ea şi soţul ei au încercat diferite strategii, printre care „călătoriile extra-sezon, experimente ştiinţifice în bucătărie, lecţii de mandarină, programul Singaporian de matematică şi multe sporturi de grup, cu ceilalţi copii din cartier“. Cuplul a decis, în schimb, să nu publice fotografii cu cei patru copii adoptaţi.

Anne Wojcicki, fondatoarea companiei de testări genetice „23andMe“, are doi copii cu fostul soţ, co-fondatorul Google, Sergey Brin, a cărei avere este estimată la 47 de miliarde de dolari. Cei doi copii, un băiat în vârstă de nouă ani, Benji, şi o fetiţă de şase ani, Chloe, au numele de familie Wojin, o combinaţie între numele de familie ale celor doi părinţi ai lor. 

Anne Wojcicki şi Sergey Brin FOTO Business Insider

Într-un interviu pentru New York Times, Wojcicki a declarat că intenţionează să-şi ţină copiii departe de „nebunia“ cauzată de lipsa grijilor financiare şi îi învaţă să-şi spele singuri rufele, să-şi gătească singuri şi chiar să se tundă acasă. „Vreau să-mi învăţ copiii să ducă o viaţă normală“, declara femeia. 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort