Cum să ne păstrăm energia după ce reîncepem lucrul, utilizând „Legea lui 3“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum ne păstrăm energia după reîncereprea lucrului

Psihologul Alexandru Pleşea explică cum, pe unde şi de ce pierdem energie după ce reîncepem lucrul. Cunoscut drept „antrenorul minţii“, acesta susţine că pentru a lucra ca energia să fie constantă într-un plan, omul are nevoie să fie constant în acţiunile, cuvintele şi faptele sale.

Dacă este să aruncăm o piatră în apă, ea ajunge mai departe sau mai aproape, în funcţie de puterea (energia) cu care am aruncat-o. Fix la fel se întâmplă şi atunci când ne apucăm (sau în cazul de faţă – ne reapucăm de lucru): energia o măsurăm dacă am terminat ce ne-am propus, iar în timpul acţiunii, această creşte, scade sau rămâne constantă. 

„Să presupunem că avem o idee sau, în speţa de faţă, redeschidem o afacere sau diferite servicii pe care le oferim. Energia se măsoară în toate etapele planului, până la acţiunea finalizată a fiecărui punct din plan, iar toată acţiunea depinde de noi. Dar cum în multe din etapele planului mai depinde şi de alţii, de exemplu, să primim o hârtie de aprobare sau, în cazul de faţă – măsurile luate pe timpul pandemiei Covid-19, atunci energia noastră este consumată în aşteptare, fapt care trage acţiunea în jos. Aceste 2 acţiuni sunt: (1) activă – atunci când avem entuziasm, lucrurile merg ca pe roate, avem susţinere, motivaţie, ne trezim dimineaţa, investim energia şi resursele noastre şi (2)  pasivă – atunci când aşteptăm că alţii să facă alte lucruri, când ne apucăm de o idee din plan şi nu o susţinem cum ne-am propus, când alţii ne spun că nu va merge sau când nu avem banii exact cât ne trebuie să completăm o acţiune, când primim refuzul, când uităm, când ne luăm cu altele etc”, psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

În opinia specialistului, aceste acţiuni sunt omniprezente în activităţile omului, iar acestea se pot vedea în energia cu care începem ceva şi în deznădejdea sau uitarea la ce ne-am propus să terminăm. Astfel, energia nu poate fi constantă pentru că omul nu este constant, acesta îşi schimbă punctele de vedere, gândurile şi atitudinea în funcţie de contextul din jur, iar el numeşte adaptare, dar în realitate este uitare.

„Pentru a lucra ca energia să fie constantă într-un plan, omul are nevoie să fie constant în acţiunile, cuvintele şi faptele sale. Astfel, una precede pe cealaltă. Dacă vorbim una şi facem alta, ne tragem singuri preşul. Investiţia într-o acţiune este direct proportioanala cu cât de bine se cunoaşte omul pe el însuşi. Din acest motiv, cei în poziţii cheie de conducere, leadership, terapie sau alte afaceri bine construite, sunt oameni care mai întâi au muncit cu ei înşişi, şi după au ajuns la nivelul de unde să ţină afacerea într-o energie constantă. Aceste două acţiuni (activă şi pasivă) sunt favorizate tot timpul de a treia, una care decide încotro o ia acţiunea. Astfel, în creştinism este Trinitatea, la chinezi - Yin – Yang care dau Dao, la hinduşi - Shiva, Vishnu care duc la Brahman, la etrusci - Tinia, Uni şi Menrva, la români = Jupiter, Minerva şi Iuno, la egipteni era: Mut, Khonsu şi Amon Ra, iar la mesopotamieni era: Sin (luna), Samas (soare) şi Adad (forţa supremă). Această forţă cosmică se numea, în limbajul vechi, legea lui 3: o forţa activă, una pasivă şi una decisivă (neutralizatoare sau mediatoare)”, explică psihologul Alexandru Pleşea.

Cele trei forţe, aşa cum le întâlnim în natură şi în viaţa reală

1. Mama şi tata au o discuţie, apare copilul şi readuce dragostea în inima lor;

2. Marfă oferită şi cumpărătorul dornic, apar banii şi se face trocul;

3. Sămânţa care ajunge în pământ, dar pământul e prea dur. Apare ploaia sau soarele şi o face stejar;

4. Îţi place o fată, nu vrea să iasă cu tine în oraş. Apare un lucru comun, o rudă, prietenă, feedback despre tine din partea altuia şi după va ieşi;

5. Te rogi (activ) şi apare un gând (pasiv). Îţi aduci aminte de Dumnezeu sau stai cu mintea la gând (forţa decisivă). Dacă dai energie gândului şi ai „plecat” cu el, rugăciunea nu are valoare.

De ce se pierde energia noastră?

“Pierdem energia întrucât nu înţelegem şi nici ştim legea lui 3. Nu ne-a învăţat nimeni cum s-o aplicăm. Spre exemplu: (1) gândurile care sunt în afară la ce este în faţa noastră sunt imaginaţie involuntară, utopie, (2) emoţiile pe care le creştem, dar nu ne ajută, ca de exemplu: iritarea că nu primesc ceva, (3) mişcările nenecesare pe care le facem, hrana care ne trage în jos, în loc să ne dea energie în plus etc.”, conchide psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două