Cum să îţi faci norocul cu mâna ta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Norocul nu e întâmplător. FOTO publicdomainpictures.net

Cei mai mulţi dintre noi sunt obişnuiţi ca norocul să „răsară“ sub forma unui trifoi cu patru foi, dar există şi un alt tip de noroc, acela pe care îl porţi mereu cu tine. A avea noroc cu adevărat înseamnă a-ţi lua viaţa în propriile mâini şi a fi receptiv la oportunităţile care se ivesc de-a lungul timpului.

Oamenii norocoşi au realizat că, atunci când sunt focusaţi pe îndeplinirea sarcinilor care îi entuziasmează, norocul vine de la sine, arată HuffingtonPost.com. Există cinci trucuri pe care le poţi folosi pentru a-ţi transforma viaţa într-una norocoasă, iar acestea sunt:

1. Încearcă să gândeşti în mod nerezonabil

Renunţă la toate prejudecăţile legate de motivele pentru care viaţa ta nu merge aşa cum îţi doreşti. Asta înseamnă să te vezi pe tine diferit mai degrabă decât să priveşti viaţa în felul în care o priveai până acum.

Orville şi Wilbur Wright au părut nerezonabili atunci când au decis să inventeze un aparat de zbor. Toata lumea a râs de tentativa lor,  însă o călătorie de la Paris la Chicago ar fi durat mult mai mult dacă nu erau cei doi fraţi „norocoşi”. Istoria omenirii este înţesată cu idei briliante care iniţial au fost luate în derâdere.

2. Caută o oportunitate în orice neşansă

Într-o lume a opoziţiilor, viaţa nu îţi aruncă în faţă un obstacol fără ca tu să ai oportunitatea de a învăţa o lecţie pozitivă din el. Asta nu înseamnă că ar trebui să negi când te înfrunţi cu o situaţie neplăcută, dar dacă reuşeşti, într-un final, să treci de latura negativă şi să vezi latura pozitivă, acela va fi începutul unui moment norocos.

3. Transformă smiorcăitul într-o atitudine de învingător

Când te gândeşti cum să faci ca să câştigi în loc să te lamentezi că nu ai nicio şansă, atunci intervine norocul pentru că eşti motivat să urmezi paşii necesari pentru a reuşi. Un vechi proverb spune că

„Un câştigător nu renunţă niciodată, iar unul care renunţă nu câştigă niciodată”.

4. Devino un magnet de noroc

Dacă te priveşti şi te comporţi ca un câştigător,  devii un câştigător.  Dar asta nu înseamnă să ajungi neapărat CEO la una dintre cele mai mari companii la care ţi-ai dorit mereu să lucrezi. Ambele lucruri necesită multă muncă şi talent, dar şi o stare de spirit de învingător. Oamenii care reuşesc în viaţă se consideră învingători cu mult înainte ca ei să îşi transforme obiectivele în realitate.

5. Ascultă-ţi intuiţia

Când ai o presimţire, ia o pauză şi ascultă-ţi vocea interioară. Intuiţia este corelată cu acele aspecte ale lumii care sunt de neatins de către mintea raţională.  De multe ori, intuiţia îi spune raţiunii unde să caute în continuare răspunsuri. Trebuie să păşeşti în afara zonei tale de confort şi să te simţi în siguranţă în sălbăticia sinelui tău intuitiv.

Dacă vei urmări aceşti paşi, o să înceapă să îţi placă viaţa. Când iubeşti viaţa, păşeşti cu încredere înainte cu o atitudine şi stare de spirit care te fac să fii energic şi ambiţios. Abia atunci lucrurile încep să meargă strună.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice