Cum ne putem creşte longevitatea: tehnici de armonizare a corpului şi a minţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele de sănătate apar şi atunci când o persoană îşi izolează lumea interioară şi nu reuşeşte s-o armonizeze cu lumea exterioară, susţine psihoterapeutul Simona Nicolaescu. Specialistul explică modul în care putem armoniza corpul şi mintea.

Genetica reprezintă maxim 30% din speranţa de viaţă. Stilul de viaţă are impact direct asupra longevităţii, armonizarea corpului şi a minţii find una din cele mai importante metode de creştere a longevităţii. 

Simona Nicolaescu, psihoterapeut, coach şi susţinător al vieţii echilibrate, explică 5 lecţii care îţi vor fi de folos în armonizarea corpului cu mintea. 

  • Înconjoară-te de oameni pozitivi

Unele cercetări au demonstrat că legăturile sociale sunt contagioase, astfel că plasarea într-un context social pozitiv este bună atât din punct de vedere fizic, cât şi mental. În urma studiului demarat de psihologul social Sara Konrath s-a descoperit faptul că persoanele care au făcut voluntariat au trăit mai mult decât cele care nu au participat la acţiuni sociale.

  • Hrăneşte-te cu lucrurile care îţi sporesc pasiunea pentru viaţă

Considerăm firesc dreptul de a experimenta rebeliunea, aşa încât ne pasc toate tentaţiile de a ignora beneficiile unei vieţi echilibrate. Numai că, în timp ce experimentăm, corpul nostru suferă. Aşa că, hrăneşte-te cu cele trei lucruri care-ţi vor spori pasiunea pentru viaţă:

  • viziunea ta cea mai înaltă;
  • dragostea ta cea mai profundă;
  • obiectivul tău cu termenul cel mai lung.
  • Elimină comportamentele fixate

Creierul este obligat să fie cel mai adaptabil organ deoarece toate reacţiile din corp, oricât de minuscule, îi sunt raportate. Prin urmare, dacă te blochezi într-un anumit comportament, într-o obişnuinţă sau credinţă care refuză să se modifice, restrângi libertatea de acţiune a creierului. Rezultatele studiilor arată că o aşa-numită „personalitate predispusă la boala“ este marcată de reprimare emoţională şi o stare de încordare generală.

  • Menţine echilibrul dintre lumea interioară şi cea exterioară

Problemele apar atunci când o persoană îşi izolează lumea interioară şi nu reuşeşte s-o armonizeze cu lumea exterioară. Lumea interioară şi lumea exterioară devin dezechilibrate prin tot felul de mecanisme defensive. Cu alte cuvinte, introducem un fel de ecran care separă lumea exterioară de modul în care reacţionăm la ea. Tipurile de ecrane sunt: negarea, reprimarea, inhibiţia, mânia, victimizarea, controlul, dominaţia.

Ce ar însemna pentru tine să trăieşti fără aceste ecrane? Ai avea rezilienţă emoţională. Rezilienţa emoţională presupune ca mecanismele defensive să nu fie foarte prezente, pentru că, atunci când sunt, găzduiesc resentimente ascunse şi încorporează stresul în loc să se descotorosească de el. Corpul tău plăteşte preţul pentru fiecare „armură“ pe care o ridici.

  • Elimină toxinele din viaţa ta

Dacă celulele organismului ar avea o opinie despre felul cum ne desfăşurăm vieţile, fără îndoială că ar exprima uimire faţă de cât de mult tolerăm toxinele. Prin natura lor, celulele resping imediat substanţele toxice sau le contracarează. Pe lângă nutriţia de o proastă calitate, orele insuficiente de somn şi lipsa activităţii fizice, problemele cele mai mari sunt toxinele invizibile care degradează şi ele starea de bine – stresul, anxietatea, depresia, violenţa casnică sau abuzurile fizice şi emoţionale.

Oamenii se adaptează prea mult la stiluri toxice de viaţă. Ei se comportă în moduri care le influenţează foarte rău corpurile sau îndură comportamente similare din partea cunoscuţilor. Solutia este conştientizarea, o privire sinceră în oglindă şi găsirea unei căi de eliminare a toxinelor din viaţa ta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani