Cum combat tinerii plictiseala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii de astăzi consideră plictiseala o adevărată ameninţare pentru viaţa lor, arată un studiu etnografic realizat la nivel naţional, pe parcursul a patru luni, de Nescafé, cu sprijinul agenţiei McCann Erickson şi al antropologului Raluca Moise.

Studiul a fost realizat pe trei categorii: adolescenţi, de la 14 la 18 ani, tineri, între 18 şi 25 de ani, şi tineri profesionişti, persoane cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani. „Am încercat să acopăr calitativ toate zonele ţării, am stabilit trei - patru persoane din fiecare categorie de vârstă", spune antropologul Raluca Moise. Prin plictiseală, spune ea, tinerii înţeleg acele momente ale zilei în care nu li se întâmplă nimic, în care sunt, de exemplu, între casă şi şcoală sau între şcoală şi locul de întâlnire cu prietenii.

Metode clasice

Activitatea preferată antiplictiseală este timpul petrecut cu amicii, fie că este vorba de întâlniri sau de conversaţii telefonice sau online, arată un alt studiu, „The phenomenon of boredom" (Fenomenul plictiselii), citat de reprezentanţii Nescafé.

Ca soluţii antiplictiseală, tinerii aleg să comunice cu cei mai buni prieteni, prin intermediul telefonului mobil, prin sms, sau online, să se înscrie în diverse cluburi, la cursuri de limbi străine sau de bricolaj, să vizioneze filme sau să citească. Tinerii îşi valorifică însă cel mai mult timpul liber distrându-se şi cheltuind cea mai mare parte a banilor pe care îi au achiziţionând noi gadgeturi sau prin ieşiri cu prietenii în cluburi, la film sau la terase.

„Tinerii români combat plictiseala prin utilizarea noilor tehnologii sau prin petrecerea timpului bând o cafea şi stând cu prietenii. Consumul cafelei se integrează foarte bine în tehnicile lor de socializare", spune antropologul. Adolescenţii şi tinerii au o viaţă mult mai intensă, diversă, mai multe grupuri de socializare şi de apartenenţă, explică antropologul, ei încercând să surmonteze plictiseala prin ieşitul la cafea.

Gustul cafelei devine mai rafinat odată cu înaintarea în vârstă, a observat Raluca Moise. „La 14-18 ani consumă cafea văzând la părinţi, considerând că le poate da acel strop de energie pentru a-şi desfăşura activităţile din viaţa cotidiană. Când devin studenţi, gustul se specializează. Încep să aleagă un anumit tip de cafea şi când să-l consume - cafeaua puternică, dimineaţa, şi apoi, în intervalele astea, timpii morţi, Nescafé 3 în 1, pentru a-şi recăpăta energia. În cazul tinerilor profesionişti preferinţa pentru o cafea tare e mai evidentă", adaugă antropologul.

Studiu calitativ

Metodologia aleasă pentru efectuarea acestui studiu este foarte interesantă. Antropologul i-a lăsat pe tineri să-şi investigheze singuri practicile de consum. „Le-am dat camere foto şi de filmat. Lăsându-le lor puterea, le-am dat posibilitatea să fie creativi şi să realizeze o poveste personală a rolului pe care îl are cafeaua în viaţa lor", spune Raluca Moise. Studiu a fost efectuat în cadrul promoţiei naţionale „Antiplictiseală" lansată de Nescafé.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine