Cum a reuşit Feli să slăbească peste 30 de kilograme în 6 luni: „Nu îmi pare rău că am luat această decizie, mi-a schimbat viaţa“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Feli Donose a dezvăluit pe pagina sa oficială de Facebook cum a reuşit să scape de mai bine de 30 de kilograme într-un timp scurt, răspunzând miilor de mesaje şi întrebări pe care le-a primit în ultimele luni din partea fanilor.

„M-am operat la stomac“, şi-a început Feli confesiunea care vine la 6 luni de la intervenţia pe care a ales, la sfatul medicilor, să o facă. Artista a evitat să vorbească despre asta până acum pentru că efectele intervenţiei le resimte încă pe toate planurile, atât fizic, cât şi emoţional şi raţional şi i-a trebuit timp să le asimileze, să se obişnuiască cu ele, pentru a reuşi să le povestească.

„Am decis să fac pasul ăsta, nu îmi pare rău, dar nu vreau să credeţi că e cea mai bună soluţie, nu e deloc uşor. Nimic nu este mai frumos decât să te poţi bucura de corpul tău întreg“, mărturiseşte artista care spune că îşi doreşte ca fiecare femeie să găsească echilibrul între corp, minte şi suflet şi să aibă grijă de sănătatea sa înainte de a fi pus în situaţia de a lua o decizie grea şi de a alege între mai multe variante extreme.

Gesturi extreme regretabile din dorinţa de a slăbi rapid

„Mă minţeam că e pentru detox, doar că de fapt mă înfometam“

În confesiunea ei video, Feli povesteşte multe despre drumul lung, presărat cu derive şi nenumărate diete care, în ciuda unei aparenţe eficiente, se dovedeau a fi ineficiente sau nesănătoase.

„Am încercat toate dietele posibile, pe grupa sanguină, disociate, cele cu zeamă de varză, inclusiv m-am înfometat 20 de zile sub motivul detox. Fierbeam legume şi beam apă cu puţină sare şi piper, mă minţeam că e pentru detox, doar că de fapt mă înfometam. Şi de la toate acestea ajungeam să mă îngraş la loc şi încă puţin peste“, povesteşte Feli, care subliniază că a trecut şi prin etapa slăbitului sănătos cu sala şi grija la alimentaţie, însă fără a putea menţine acest stil de viaţă din cauza programului şi a deselor deplasări la concerte prin ţară. 

Înainte şi după - transformarea prin care a trecut Feli FOTO Facebook

La 6 luni de la intervenţia chirurgicală la stomac, Feli simte nevoia să povestească despre viaţa şi rigorile de după operaţia ireversibilă de micşorare a stomacului: „Dacă nu ai grijă şi nu respecţi ce zic doctorii şi nutriţionistul după operaţie, nu ai făcut nimic. Ai nevoie de un an de zile să te recuperezi, ai nevoie de calciu, magneziu, fier, etc. Trebuie documentat foarte bine ce înseamnă această operaţie şi mai ales ce presupune perioada de după operaţie.“

„Eu abia acum am înţeles ce înseamnă să ai grijă de tine“

Feli se adaptează încă la noile coordonate ale vieţii sale, la noile rigori şi ritualuri alimentare de la care nu are voie să se abată, la starea organismului său care este într-o continuă transformare, la programul strict de sport şi masaj, la noua Feli pe care o priveşte în oglindă: „Am slăbit 30 de kilograme şi mă bucur că acest lucru nu a avut un impact foarte mare asupra pielii, dar mă duc la masaj, fac tratamente pentru piele, fac sport, în sfârşit mă pun pe picioare. Eu abia acum am înţeles ce înseamnă să ai grijă de tine şi să te pui pe primul loc, trebuie să fie un echilibru în viaţă, echilibru la care eu acum muncesc foarte mult.“ 

Din perspectiva istoriei sale, Feli îndrăzneşte să sfătuiască fetele preocupate de kilograme să nu aleagă dietele rapide şi nici soluţiile extreme de slăbit fără să se documenteze foarte bine înainte sau să discute cu medicii despre asta. 

„Nu îmi pare rău că am luat această decizie, mi-a schimbat viaţa, era fix ce aveam eu nevoie şi asta mă împinge şi mai tare să am grijă de sănătatea mea“, mai spune Feli, subliniind însă că această a fost cea mai bună soluţie pentru ea, însă poate fi un pas greşit pentru alţii fără documentare, informare şi consiliere medicală. 

Feli Donose a devenit cunoscută în cadrul celui de-al doilea sezon „Vocea României“, unde a făcut parte din echipa lui Marius Moga şi a ajuns până în semifinală. Ulterior, Feli a ajuns pe primele locuri în topurile muzicale din România chiar cu single-ul de debut: „Cine te crezi?“, piesă care i-a adus în 2015 şi prima nominalizare pentru Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards. În 2016, artista a fost nominalizată pentru a două oară la MTV EMA, de dată această cu single-ul „Creioane colorate“. Vocea sa a fost remarcată chiar şi de Charles Aznavour, după ce aceasta a înregistrat un cover în limba spaniolă a celebrei piese „La Boheme”. Cel mai recent single, „Timpul“, este pentru a doua săptămână la rând numărul 1 în topurile radiourilor din România. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate