"Vreau sa traiesc intr-o Romanie normala"

Sunt cativa actori in aceasta tara al caror nume este cunoscut de oricine. La fel de activ in teatru si in film, Victor Rebengiuc este unul dintre putinii "alesi" care se pot mandri cu o asemenea

Sunt cativa actori in aceasta tara al caror nume este cunoscut de oricine. La fel de activ in teatru si in film, Victor Rebengiuc este unul dintre putinii "alesi" care se pot mandri cu o asemenea notorietate. Dincolo de imaginea publica, actorul este un sot si un tata obisnuit, un om plin de viata, care adora sa gateasca. Asa cum in teatru nu refuza rolurile secundare, daca sunt bine scrise, in viata de toate zilele cauta normalitatea, ca pe cea mai de pret binefacere.
- La 14 ani de la schimbarile din '89, cat de departe e societatea romaneasca de ceea ce sperati ca va fi?
- Cu totul si cu totul altfel decat imi inchipuiam eu, foarte aproape de cum arata inainte de acel moment. Clasa politica e aproape aceeasi, un pic intinerita, dar cu "elemente" care vin pe urmele celor vechi, nu au alta mentalitate. Se intrebuinteaza aceleasi "mijloace politice": ducerea de nas, smecheria, inducerea in eroare, angajamentele formale s.a. Ce s-a schimbat este ca fostul Partid Comunist, un partid al saracilor prin definitie, schimbat in partid al democratiei sociale, care tot al saracilor ar trebui sa fie, este condus de cei mai bogati oameni din Romania, sfidator de bogati, care si-au castigat bogatia in acesti 14 ani. Mi-e imposibil sa inteleg asa ceva. Eu, dupa 50 de ani de munca, traiesc din ce castig, iar ce castig imi ajunge doar ca sa traiesc. Nu pot sa-mi fac case, vile, masini, sa capat brusc mosteniri de la matusi, bunici etc., cum declara proprietarii acestor noi aparitii in peisajul nostru... intravilan. Ma rog, sa zicem ca noi, in teatru, avem salarii mici, dar nici daca ar fi duble tot n-as ajunge sa fac in 14 ani ce-au facut acesti oameni, care, chipurile, vor egalitate, dreptate si solidaritate sociala. Nu s-a schimbat nimic. S-a vopsit poate gardul, dar leopardul a ramas inauntru.
- Reiese din cartea dedicata dvs., De-a dreptul Victor Rebengiuc, care a aparut recent la Editura Licentia Publishing, ca tinerii va iubesc, fostii studenti, actorii de azi adora sa lucreze cu dvs., tin minte fiecare incurajare care a venit din partea lui Victor Rebengiuc. La randul dvs., ati declarat ca invatati de la colegii mai tineri. - Da, oamenii tineri au multa spontaneitate si mai ales o consonanta cu realitatea care e importanta. Ei sunt foarte integrati intr-o realitate pe care eu am depasit-o, vremea mea a trecut, cum zice Astrov, dar ei traiesc din plin aceste momente, si asta pot lua si eu de la ei. Firescul lor, atasamentul fata de nou pe mine ma atrag. Eu am niste tabuuri deja, dar incerc sa le schimb daca gasesc motive, iar motivele imi vin, de obicei, de la cei tineri. De multe ori schimbul este reciproc, eu ma uit cu placere la ei, imi place sa-i urmaresc pe scena. Ei, la randul lor, au invatat de la mine, asa cum am invatat si eu de la altii.(...)
- Apropo de film, am mai auzit actori plangandu-se de schematismul scenariilor si al personajelor din filmele de dinainte de 1989. Cum explicati, totusi, succesul inregistrat de aceste pelicule reluate de televiziunile de la noi in ultimii ani?
- Dupa '90 eu nu am mai avut aceasta problema. Am avut si inainte destul noroc, fiindca am jucat in multe dramatizari, care nici nu se comparau cu scenariile "originale", tratand subiecte din "realitatea socialista". Dar am avut si replici de genul "crezi ca prietenia noastra poate fi pusa sub semnul intrebarii?"... E un lucru de mirare pentru mine acest asa-zis succes, fiindca tin minte ca la premiera multe din aceste filme au rulat cu salile goale. Ma rog, acum, dupa intoxicarea aceasta cu filme americane de actiune - cu droaia asta de batai, gloante si altele - acest gen de filme elementare, sa le spunem asa, a prins din nou. Oamenii i-au redescoperit pe actori la o varsta "placuta", iar asta este prima explicatie, cred.
- E inca pe ecrane cel mai recent film pe care l-ati facut sub directia lui Lucian Pintilie, Niki Ardelean, colonel in rezerva. Am inteles ca nu e tocmai comod sa lucrezi cu Pintilie, iar dvs. sunteti un colaborator constant. Cum reusiti?
- Pintilie te pune la munca. Daca tinem cont ca la noi, in ultimul timp, artistii trag spre nemunca, incurajati de sindicate, reiese ca efortul pe care ti-l cere el este foarte greu de suportat. Eu insa nu ma sperii de munca si mai ales de cea alaturi de Pintilie. Este o munca binefacatoare, de aceea eu sunt mereu in "stand-by", abia astept sa lucrez din nou cu el. El stie sa scoata mereu din mine altceva, sa ma duca pe un drum pe care n-am mai fost, iar asta e extraordinar. (Textul integral in Adevarul literar si artistic)