Volumul „Fundaţia. Fundaţia şi Imperiul“, de Isaac Asimov, se distribuie joi cu "Adevărul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Volumul „Fundaţia. Fundaţia şi Imperiul“ din trilogia „Fundaţia“ de Isaac Asimov va fi distribuit cu „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Cele două romane ale acestei trilogii sunt unele dintre cele mai faimoase cărţi de literatură science-fiction ale tuturor timpurilor.

Acţiunea cunoscutei trilogii „Fundaţia" se întinde pe o durată de câteva sute de ani şi îl are ca personaj central pe Hari Seldon, un cercetător care îşi dedică întreaga viaţă pentru a dezvolta o ramură a matematicii, psihoistoria, cu ajutorul căreia se poate prezice viitorul.

„Fundaţia. Fundaţia şi Imperiul" este primul volum care apare în „Biblioteca Adevărul" şi reuneşte, de fapt, două părţi ale celebrei trilogii. Ultimul volum din trilogie, intitulat „A doua fundaţie", va apărea şi el săptămâna viitoare.

Isaac Asimov garniseşte cărţile sale cu aventuri incredibile şi cu mult suspans, iar acestea fascinează prin inventivitate, dar şi prin puterea vizionară.

Considerat maestrul literaturii science-fiction, Isaac Asimov (1920-1992) s-a născut în apropiere de Smolensk, într-o familie de morari evrei, însă a crescut în Brooklyn, New York. A învăţat să citească singur până la vârsta de cinci ani, fiind atras în special de povestirile din revistele de science-fiction.

În 1939 a absolvit cursurile Universităţii Columbia şi în 1948 şi-a luat doctoratul în biochimie. A debutat în 1939 cu povestirea „Naufragiat pe Vesta", iar doi ani mai târziu a publicat „Căderea nopţii", votată în 1968 de Asociaţia Scriitorilor de SF drept cea mai bună povestire SF scrisă vreodată. În 1942 a început să scrie seria „Fundaţia", povestea căderii şi renaşterii unui vast imperiu interstelar.

Un imperiu galactic

Isaac Asimov (2.01.1920, Petrovici, Rusia - 6.04.1992, New York, SUA) a fost un scriitor şi biochimist american de origine rusă, care a ajuns în SUA la vârsta de 3 ani.

Cea mai cunoscută serie a lui este „Fundaţia", lucrare pentru care i-au fost decernate cele mai prestigioase premii în literatura ştiinţifico-fantastică, „Hugo" şi „Nebula".

Romanele „Fundaţia", „Fundaţia şi Imperiul" şi „A doua Fundaţie" au fost cele mai gustate titluri din seria care a căpătăt consistenţă, în timp, şi căreia i s-au mai adăugat, ulterior, şi alte titluri. Romanele vorbesc despre mărirea şi decăderea unui imperiu intergalactic.

Trilogia „Fundaţia" spune povestea căderii şi renaşterii unui vast imperiu galactic, urmărind aventurile cercetătorului Hari Seldon, care dezvoltă o nouă ramură a matematicii pentru a putea prezice viitorul.

Vezi lista chioşcurilor „Adevărul“ din Timişoara şi Bucureşti!

Informaţii despre cărţi

Pentru orice informaţii ne puteţi contacta la:

Telefon: 021.407.76.38 sau 021.407.76.51 (de luni până vineri, între orele 9.00 şi 18.00) / Fax: 021.407.76.42

E-mail: carte@adevarul.ro

Abonamente cu cărţi

Ca să fii sigur că primeşti cartea în fiecare joi, abonează-te la „Adevărul", în formula „ziar + carte"!

Abonamentele se pot face:

Prin internet, cu plata online, la: www.adevarul.ro/abonamente/adevarul

Prin SMS: Trimite două SMS-uri cu textul „Biblioteca" pentru a te abona la „Adevărul" (abonament pe o lună cu patru cărţi incluse)

Prin talonul din „Adevărul" (pagina 47) - completat şi expediat prin poştă (la OP 33, CP 143, Bucureşti) sau prin fax (la numărul 021.407.54.67)

Telefonic, la 021.407.54.64 sau 021.407.54.66

Prin e-mail, la următoarea adresă: abonamente@adevarulholding.ro

ATENŢIE! Nu cumpăraţi cartea la suprapreţ! Fiţi alături de noi în demersul de eradicare a acestor practici lipsite de consideraţie faţă de munca noastră şi faţă de cititorii noştri, nu mai puţin importanţi. Nu încurajaţi specula!

Pentru sesizări sau informaţii suplimentare contactaţi-ne la: biblioteca@adevarul.ro; carte@adevarul.ro; reclamatii@adevarul.ro sau la tel: 021 407 76 38; 021 407 76 51.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple